PowerPlay Magazine

Articol scris de: Ioan Viorel

A fost odată ca niciodată, pe vremea când hocheiul românesc participa la Campionate Mondiale în Grupa A şi la Olimpiade, iar hocheiştii români erau tentaţi cu oferte fabuloase să rămână şi să joace în Occident. Tureanu, Axente, Pisaru, Gheorgiu, Hălăucă şi Gall au fost doar câteva dintre numele care au făcut istorie în acest sport.

"Anii 75-80 au fost cei mai buni din istoria hocheiului românesc, atunci a fost «generaţia noastră de aur»", îşi aminteşte, nostalgic, Elod Antal, component de bază al naţionalei acelor timpuri şi unul dintre cei mai buni hocheişti ciucani din toate timpurile. Trăieşte şi astăzi la Miercurea Ciuc, unde are câteva mici afaceri şi continuă să joace hochei în echipa locală de old-boys.

În primele 8 din lume!

"Aveam o super echipă", spune Elod Antal, probabil cel mai prolific fundaş din istoria hocheiului românesc. "Păi, ia ascultaţi cum sunau cele trei linii. Linia I: Antal, adică eu, Gall, Costea, Tureanu, Axente; linia a II-a: Justinian, Ioniţă, Pană, Vasile Huţan, Pisaru; linia a III-a: Varga, Moroşan, Gheorghiu, Hălăucă, Miklos. Am fost la două Olimpiade pe vremea când se calificau opt echipe, nu douăzeci, ca acum, plus un campionat Mondial în Grupa A, ceea ce era fantastic. Nu ne-am făcut de râs pe nicăieri, la Olimpiada de la Innsbruck, din 76, chiar am bătut RFG-ul cu 6-4, iar cu Elveţia am făcut egal, 3-3. Elveţia, care acum ne dă douăzeci şi dacă joacă împotriva noastră cu spatele". Antal ţine să lămurească definitiv şi problema ierarhiilor din hochei în acei ani: "Am auzit şi eu multe comentarii, cum că Miercurea Ciuc nu era lăsată să ia campionatul de cluburile departamentale Steaua şi Dinamo. Nimic mai neadevărat! Pur şi simplu erau mai bune! Ce juniori ieşeau atunci de la Bucureşti... Plus că, da, mai luau jucători de la noi atunci când aceştia trebuiau să meargă în Armată. După aceea, unii mai rămâneau, dar majoritatea se întorcea acasă. Dar de ce să mint? Dinamo şi Steaua erau mai bune ca noi!".

100.000 de mărci, casă, maşină ca să rămână "afară"

Hocheiul românesc chiar avea valori, dovadă că unii dintre jucători au fost curtaţi să rămână la cluburi de afară. "Tureanu a fost numărul unu de departe. Fabulos jucător. Un Dobrin al hocheiului, cum i-a zis cineva. Acum eu nu ştiu sigur, dar am auzit că a fost la un moment dat curtat să rămână în State, să joace în NHL. Nu ştiu cât este de adevărat. Nici la el şi nici la alţi colegi ai mei. Sigur ştiu doar la mine. Mai întâi, după Mondialul din 1976, de la Biel Bienne, din Elveţia, a venit Rosenheim, echipă din Germania, care ne-a oferit câte 100.000 de mărci mie şi lui Şandor Gall ca să rămânem. Pe lângă asta ne oferau casă, maşină şi un salariu lunar foarte bun. Apoi, după Mondialul de Grupa A, din 1977, de la Viena, a fost o echipă locală care m-a ofertat să rămân. În sfârşit, în 1981, după Mondialul de la Val Gardena, Grupa B, a venit la hotelul unde stăteam chiar preşedintele grupării locale, cu o geantă în care avea 30.000 de dolari. Îmi dădea şi un salariu mare şi alte condiţii, dar de fiecare dată am ales să mă întorc. Aveam acasă soţie, doi copii, nu aş fi rezistat fără ei. Plus că şi la noi, în vremurile alea, se câştiga bine. Pentru fiecare meci internaţional aveam câte 5.000 de lei primă! Acasă eram angajat la Mina Bălan, unde luam 7.000 de lei salariu lunar. Păi, de exemplu, în 1976 am câştigat peste 100.000 de lei, o cifră uriaşă pentru acei ani. Nu banii ne lipseau, ci lucrurile pe care să-i cheltuim".

"Doar Ciucul a rămas din hochei"

La 56 de ani, Elod Antal continuă să joace hochei alături de foştii echipieri ai Ciucului în echipa Hockey Old Boys Transilvanya. "Ne întâlnim de două ori pe săptămână să ne mişcăm. Am încercat să jucăm şi cu foştii de la Steaua şi Dinamo, dar n-a fost meci, că le-am dat vreo 15 şi s-au supărat. Ei nici n-au unde să se mai antreneze în Bucureşti, ce-i drept".
În ce priveşte situaţia actuală a hocheiului românesc, Antal spune că "au dispărut centre importante, precum Gheorghieni, Rădăuţi, Galaţi, Odorhei, Bucureşti, care mai are doar o echipă. Dramatic este însă că au dispărut echipele de copii. Nu mai vine nimeni din urmă. Aici, la Ciuc, încă e bine, dar copiii de aici sunt nevoiţi să meargă în Ungaria, să joace cu cei de acolo, pentru că la noi nu prea au cu cine, nu au adversar pe măsură! Văd că la Braşov se încearcă ceva, au făcut şi Patinoar, dar e nevoie de zece ani ca să înceapă să producă. Clar, nu mai e ce a fost. Până şi aici, la noi, la Ciuc, unde hocheiul este rege, în ultima vreme parcă tot mai mulţi copii o iau către fotbal!".

Şi pe noi, hocheiştii, ne chemau cei de la Contrainformaţii, să ne întrebe ce şi cum. Dar cum eu nu vorbeam bine româneşte, se enervau şi mă expediau cu «pleacă dracului de-aici, secui ce eşti!
Elod Antal, fost internaţional

Tudorel şi Stângă l-au învăţat româneşte

În sezonul 1977-1978, Elod a jucat pentru Steaua, unde a fost înregimentat pentru satisfacerea stagiului militar. "A fost un an superb, atunci am şi câştigat campionatul cu Steaua. Stăteam la căminele de pe Plevnei, iar în cameră cu mine mai erau Tudorel Stoica, de la fotbal, Vasile Stângă, de la handbal, şi regretatul Florică Murariu, de la rugby. Băieţi senzaţionali cu toţii. Practic, atunci am învăţat eu româneşte, cu ajutorul lor! Până să vin la Bucureşti ştiam doar câteva cuvinte. Jucam bine, de ce să fiu modest, iar comandantul clubului, i-am uitat numele, tot trăgea de mine să rămân şi după armată, că-mi dă grad de căpitan. Eu, nu şi nu, că mă întorc acasă. Când au auzit colegii mei de cameră că refuz aşa ceva, au sărit pe mine: «Băi, prostule, cum să nu vrei? Ce ştii tu, băi, ţărane? Tu chiar nu-ţi dai seama ce noroc a dat peste tine?». Bine, totul în glumă. N-am rămas, deşi avantajele erau foarte mari. Eu acasă m-am simţit doar în Ciucul meu".

Elod Antal
• născut: 11.03.1955
• a jucat la SC Miercurea Ciuc (1972-1977 şi 1978-1989), Steaua Bucureşti (1977-1978)
• 375 meciuri în echipa naţională a României
• participant la două Olimpiade: 1976 (Innsbruck) şi 1980 (Lake Placid)
• participant la 13 ediţii de Campionat Mondial, dintre care unul în Grupa A şi 12 în Grupa B
• antrenor la SC Miercurea Ciuc între 1993-2002, fiind primul antrenor din istorie care a reuşit să ia titlul naţional cu Ciucul