Time:

Your teams:
Communication
Public account
  PRO Zone
1330 credits
Buy credits
You are in the public account. If you want to play the game or join in the discussion, you have to log in. If you are a new user, you must register first.

  PowerPlay Magazine

Inteligenta Artificiala


Inteligenta Artificiala

Savantul american John McCarthy, considerat unul dintre pionierii inteligenţei artificiale, a murit la vârsta de 84 de ani, au anunţat reprezentanţii prestigioasei universităţi americane Stanford, informează AFP, citată de Mediafax.

John McCarthy, profesor emerit la departamentul de ştiinţe informatice de la Universitatea Stanford din California, unde a predat timp de aproape 40 de ani, a murit duminică.

Lui îi este atribuită inventarea termenului "inteligenţă artificială" sau "AI", în urma unei propuneri pe care el a făcut-o în anul 1955, împreună cu alţi oameni de ştiinţă, pe vremea când lucra la Dartmouth College, o universitate din statul american New Hampshire.

În propunerea lui, savantul american a cerut realizarea unui studiu "despre felul în care maşinile ar putea să folosească un limbaj, idei abstracte şi concepte, să rezolve probleme rezervate omului şi cum să se amelioreze".

John McCarthy se află la originea limbajului Lisp, utilizat pe scară largă de cercetătorii din domeniul inteligenţei artificiale.

McCarthy a început să lucreze la Universitatea Stanford în 1962, unde a înfiinţat un laborator de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale - SAIL.

Potrivit site-ului acestei universităţi, prima provocare pe care au "atacat-o" savanţii din acel laborator a fost aceea de a încerca "să creeze roboţi capabili să interacţioneze cu succes cu lumea fizică înconjurătoare".

Într-o biografie online a lui John McCarthy, reprezentanţii Universităţii Stanford citează o declaraţie a profesorului, datând din 2003, în care acesta se declara convins de faptul că într-o bună zi computerele vor atinge "nivelul inteligenţei omului".





Article rating: Poor - Normal - Excellent     Unique views: 27

Share on Facebook   Share on Twitter   Share on MySpace