O samă de cuvinte - Hronica periodicească a baschetului (54)
Două file au mai rămas din cartea sezonului regulat, echipele făcându-și ultimele calcule pentru playoff. Cupa Națională și-a desemnat laureata, iar echipele participante în cupele internaționale se întrec în rezultate. La nivelul naționalelor, am trecut de jumătatea preliminariilor pentru campionatele mondiale.
Liga I
Pubela Crocodilu' și T.A.T.Team conduc detașat cele două conferințe și, dacă nu se întâmplă vreo surpriză în ultimele două etape, vicecampionii vor câștiga sezonul regulat, grație coșaverajului. Fiecare din cele două au suferit câte o înfrângere, pe terenul adversarei, dar T.A.T.Team pare mai în vână în acest sezon și are mari șanse să devină noua campioană a României. Luptă extrem de echilibrată pentru celelalte trei locuri de playoff în prima conferință, fulgerul sf.ilie, Gaudeamus Igitur și BC Timisoara părând să tragă lozurile căștigătoare în cele din urmă, și datorită seriei negre de patru înfrângeri din cinci ale plictisiților lui catadc. Sunt la două puncte sub linie și ar putea sări peste ea în cazul a două victorii coroborate cu două înfrângeri ale studenților sau timișorenilor (au un plus la coșaveraj). Energia Rovinari a sperat, dar acum nu mai are nici o șansă de playoff.
În conferința B, B.C.Ciutaci e detașat pe locul doi, dar pentru locurile trei și patru, 4 echipe luptă până în ultima etapă, doar un punct fiind diferența de la agonie la extaz. Avantajul de un punct și de coșaveraj e de partea ghimpilor lui yulian1971 și spartanilor lui renegatul, iar Fetesti Rockets și BC CSU Hermannstadt SIBIU speră. Programul este infernal pentru spartani și racheți, ambele jucând cu B.C.Ciutaci și T.A.T.Team (logic ar trebui să le contorizăm două înfrângeri), în timp ce sibienii au meci direct cu ghimpii, ambele părând să aibă prima șansă la playoff (în ultima etapă sibienii joacă cu lanterna Csikszeredai Barna Medvék, care a gustat o singură dată din cupa victoriei în acest sezon).
Conferința A
Pos |
Echipa |
GP |
W |
L |
Pts |
PF:PA |
GAvg |
Pct |
1 |
42 |
41 |
1 |
83 |
4078:2832 |
1.44 |
0.976 |
|
2 |
42 |
27 |
15 |
69 |
3660:3451 |
1.06 |
0.643 |
|
3 |
42 |
25 |
17 |
67 |
3596:3425 |
1.05 |
0.595 |
|
4 |
42 |
25 |
17 |
67 |
3490:3372 |
1.03 |
0.595 |
|
5 |
42 |
23 |
19 |
65 |
3655:3455 |
1.06 |
0.548 |
|
6 |
42 |
22 |
20 |
64 |
3718:3605 |
1.03 |
0.524 |
|
7 |
42 |
17 |
25 |
59 |
3296:3578 |
0.92 |
0.405 |
|
8 |
42 |
8 |
34 |
50 |
3282:3967 |
0.83 |
0.190 |
Conferința B
Pos |
Echipa |
GP |
W |
L |
Pts |
PF:PA |
GAvg |
Pct |
1 |
42 |
41 |
1 |
83 |
4404:2622 |
1.68 |
0.976 |
|
2 |
42 |
35 |
7 |
77 |
4132:2882 |
1.43 |
0.833 |
|
3 |
42 |
15 |
27 |
57 |
3273:3603 |
0.91 |
0.357 |
|
4 |
42 |
15 |
27 |
57 |
3510:3898 |
0.9 |
0.357 |
|
5 |
42 |
14 |
28 |
56 |
3030:3521 |
0.86 |
0.333 |
|
6 |
42 |
14 |
28 |
56 |
3160:3761 |
0.84 |
0.333 |
|
7 |
42 |
13 |
29 |
55 |
3116:3533 |
0.88 |
0.310 |
|
8 |
42 |
1 |
41 |
43 |
2676:4571 |
0.59 |
0.024 |
Liga II
Seria 1
Bașcheți Club și 1.Kruseyders încă luptă pentru primul loc în conferința A, doar un punct fiind distanța dintre ele. În ambele conferințe e liniște în lupta pentru playoff, distanțele dintre echipele separate de linie fiind mari. CSU Forest Sibiu câștigă la pas conferința B și se pregătește de revenirea în prima ligă.
Seria 2
KC Slicc Csíkszereda și corsarii albastrii își adjudecă cele două conferințe, echipele de playoff fiind și ele stabilite. HarlemTg-Mures† încheie prima conferință, fiind singura echipă rămasă fără manager a seriei.
Seria 3
Dacă Battlestar Galactica TM se impune detașat în prima conferință, conferința B ne oferă încă o luptă strânsă pentru supremație, BC Corvinul Hunedoara și U- CLUJ DENY conducând cu 75 de puncte, urmați la un punct de INVINCIBILII, ultimul loc de playoff este adjudecat de B.C. Naismith. În conferința A, pe lângă galactici, merg în playoff Steaua Bucuresti Nr1, Big Dragons și Speedster BC.
Cupele internaționale
În Liga Campionilor, T.A.T.Team și Pubela Crocodilu' termină grupele cu maxim de punctaj, ocupând înaintea startului playoff-ului primele două poziții ale țintarului, singura variantă ca să se întâlnească fiind ... finala. B.C.Ciutaci completează trio-ul românesc din Liga Campionilor care accede în playoff, România fiind detașat pe primul loc la coeficienți în Liga Campionilor (atât acest sezon, cât și la nivel global).
În Cupa Cupelor, BC Timisoara termină pe doi și trece în playoff, unde și sezonul trecut a făcut o figură bună. SPARTAC prinde și ea playoff-ul, de pe pozitia a patra, nefiind nici ea la prima participare. Din păcate, CSU Forest Sibiu se oprește în faza grupelor, dar sunt de apreciat cele două victorii care au adus puncte României.
Și am ajuns la playoff. Campionii au măturat cu urșii bieloruși, Gomel Golden Bears, 102:66, niciun moment nepunându-se problema învingătoarei. Următoarea rundă le aduce în față crocodililor pe rușii de la rhzZz Energy. Meci extrem de greu pentru vicecampioni, T.A.T.Team impunându-se în final la 3 puncte, 81:78, după ce cu două minute și jumătate înainte final scorul era 75-78, în fața chinezilor de la don't hit my face, echipă unde evoluează internaționalii români Akos Obolenschi și Ioan Niţă. Meci relativ mai ușor în runda urmăroare, în fața englezilor de la Sentinels, care au scos din cursă însă pe mult mai titrata Gulbenes Buki. Buldogii lui chelitto au trebuit să se recunoască învinși, 88:93, în fața italienilor de la RomaNelCuore, după un meci extrem de echilibrat, cu finalul de partea italienilor. În Cupa Cupelor BC Timisoara trece de amercianii de la Cibona 1983, 84:72, după un meci controlat în marea lui parte (doar sfertul trei a fost dominat de adversari). Urmează o partidă dificilă cu spaniolii de la Chiquilicuatres. Cum era de așteptat, și din prisma pozițiiei de pe care a plecat în playoff, spartanii s-au recunoscut învinși, 116:45, în fața vecinilor maghiari Tirpák Palánk.
Cupa Națională
T.A.T.Team este noua laureată a cupei naționale, după ce a trecut lejer în finală de B.C.Ciutaci, 105:75. Semifinala a fost piatra de încercare pentru laureați, când s-au impus în fața crocodililor, 74:67. Jocul excelent practicat in sfertul trei le-a adus victoria și accesul în finală. Finala mică a revenit Pubelei , 124:33, în duelul cu ghimpii lui yulian1971.
Echipa Națională
Trei victorii și o înfrîngere este recolta seniorilor după prima jumătate de preliminarii, înfrângerea venind în meciul de debut, pe teren propriu, în fața Iranului, 72:74. Băieții nostri s-au mobilizat în meciurile următoare, învingând pe rând Slovenia, în deplasare, 51:82, Venezuela, acasă, 72:68 și Belgia, în deplasare, 95:99. Astăzi urmează duelul din deplasare cu Iranul.
Pos |
Echipa |
GP |
W |
L |
Pts |
PF:PA |
GAvg |
Pct |
1 |
5 |
4 |
1 |
9 |
417:364 |
1.15 |
0.800 |
|
2 |
5 |
3 |
2 |
8 |
439:434 |
1.01 |
0.600 |
|
3 |
4 |
3 |
1 |
7 |
325:288 |
1.13 |
0.750 |
|
4 |
5 |
2 |
3 |
7 |
379:422 |
0.9 |
0.400 |
|
5 |
5 |
0 |
5 |
5 |
439:491 |
0.89 |
0.000 |
Tineretul sub 19 ani merge bine, 4 victorii din 5 si campionatul mondial se vede deja. Singura înfrângere a venit în deplasarea din Ungaria, 92:73. Pe rând, Turcia, 89:66, Ucraina – ce bifează singura ei înfrângere, 80:76, Elveţia, 77:91 și din nou Turcia U19, 81:94, s-au recunoscut învinse.
Pos |
Echipa |
GP |
W |
L |
Pts |
PF:PA |
GAvg |
Pct |
1 |
5 |
4 |
1 |
9 |
423:376 |
1.13 |
0.800 |
|
2 |
5 |
4 |
1 |
9 |
427:392 |
1.09 |
0.800 |
|
3 |
5 |
2 |
3 |
7 |
375:436 |
0.86 |
0.400 |
|
4 |
4 |
2 |
2 |
6 |
317:303 |
1.05 |
0.500 |
|
5 |
5 |
0 |
5 |
5 |
369:404 |
0.91 |
0.000 |
Și rămânând într-un trend crescător, juniorii sub 17 ani au câștigat toate cele 5 partide jucate, având calificarea deja obținută. Managerii reprezentativei au anunțat deja că vor menaja lotul în finalul campaniei de calificare. 104:81 cu Danemarca, 91:95 în deplasare cu Iran, una din favorite, 82:97 cu Suedia, 97:92 cu Spania și 68:96 cu Danemarca reprezintă parcusul excelent al juniorilor.
Pos |
Echipa |
GP |
W |
L |
Pts |
PF:PA |
GAvg |
Pct |
1 |
5 |
5 |
0 |
10 |
491:405 |
1.21 |
1.000 |
|
2 |
5 |
4 |
1 |
9 |
498:382 |
1.3 |
0.800 |
|
3 |
4 |
2 |
2 |
6 |
373:319 |
1.17 |
0.500 |
|
4 |
5 |
1 |
4 |
6 |
342:485 |
0.71 |
0.200 |
|
5 |
5 |
0 |
5 |
5 |
374:487 |
0.77 |
0.000 |
Acestea fiind zise, să ne auzim de bine!
Share on Facebook Share on Twitter Share on MySpace