Time:

Your teams:
Communication
Public account
  PRO Zone
1330 credits
Buy credits
You are in the public account. If you want to play the game or join in the discussion, you have to log in. If you are a new user, you must register first.

  PowerPlay Magazine

Campionatul de handbal - gânduri la final de sezon


Campionatul de handbal - gânduri la final de sezon

Dragi prieteni, iată-ne ajunşi la finalul sezonului al şaselea din handbal (în chiar ultima sa zi), sezon care parcă a trecut mai repede ca de obicei şi pe care unii manageri şi-l vor aminti cu plăcere, iar alţii, din contră, îl vor şterge cât mai repede din memorie cu buretele, în funcţie de performanţele şi de aşteptările fiecăruia.

 

Liga I 

A fost un (nou) sezon al Banatului, nu numai prin faptul că a avut trei reprezentante pe prima scenă, ci mai ales pentru că două dintre ele (As Falimentul. S.R.L  şi H.C Banatul) au dominat atât sezonul regulat, cât şi play-off-ul, trupa lui Kytu adjudecându-şi titlul, în timp ce băieţii lui Alex3006 – campionii ediţiei precedente - au adus, în afara medaliilor de argint din campionat, Cupa României în vitrinele clubului.

Titlul rămâne pentru al treilea an consecutiv la Timişoara, iar As Falimentul. S.R.L  devine prima echipă din România care-l dobândeşte pentru a doua oară (după cel din ediţia a 4-a), rezultat mai mult decât meritoriu.

Cu alte cuvinte, jos pălăria în faţa celor doi manageri!  

Mai jos aveţi situaţia la zi a campioanelor şi finalistelor din cele 6 sezoane:

1

Faitonul Crocodilu'

Pagliacci

2

H.C.DYNAMO MILAN

HC Steaua Bucuresti

3

Akela

Faitonul Crocodilu'

4

As Falimentul. S.R.L.

Akela

5

H.C Banatul

U Cluj

6

As Falimentul. S.R.L.

H.C Banatul

Pentru „bronzul” consolant al competiţiei, bătălia s-a dat între o fostă campioană - Faitonul Crocodilu' – şi o fostă finalistă - Pagliacci (în fapt reeditarea primei finale din ppm!), câştig de cauză având şi de această dată crocodilii ieşeni, care au avut nevoie de 3 partide pentru a se impune.

Celelalte participante în play-off, U Cluj, Akela, HCM Poli Timisoara şi HC Steaua Bucuresti au ocupat, în această ordine, locurile 5-8, T.A.T.Team şi loser HK s-au salvat pe ultima sută de metri, în meciurile de baraj disputate (cu Trancanici, respectiv SEPSI BIKAK), de la retrogradare, în timp ce CS Oltchim, învinsă în barajul cu HC Tg.Mures (II.1.), se va alătura retrogradatelor direct (Tigers, Inter Tzarov şi Botoşani 27ers†) în eşalonul secund.

Noile (şi merituoasele) promovate în prima ligă (pe lângă amintita HC Tg.Mures) sunt câştigătoarele celor 3 serii: H.C.Ciutaci, Badfoxs şi HC IONY PITESTI.

 

Liga II

Seria 1

Deşi a terminat pe locul secund sezonul regulat, H.C.Ciutaci a defilat, previzibil, în play-off (în pofida înfrângerii – singura de altfel – din semifinale, 24-26 cu HC Parjol, într-un meci tratat cu maximă... superficialitate) şi a promovat en-fanfare în prima ligă, competiţie în care băieţii lui chelitto au mai evoluat în două rânduri (cu un loc 5, ca performanţă supremă).

Cum am amintit mai sus, trupa manageriată de delfin, HC Tg.Mures – câştigătoarea sezonului regulat şi finalistă a play-off-ului, va evolua şi ea în prima ligă (în premieră), această serie a eşalonului secund devenind astfel şi singura care trimite două echipe în prima divizie.

SOMLYÓ a încheiat podiumul seriei, cealaltă H.C. (cu... puncte despărţitoare) din Tg. Mureş a reuşit să se menţină în ligă după ce a câştigat barajul cu Vointa (III.1), în timp ce minaur seini şi DINOZAURII UCIGASI se vor alătura în drumul spre liga a 3-a, celorlalte 3 retrogradate direct: Piticut şi “decedatele” HC STEAUA LUI FLORIN† şi The Capitals†.  

 

Seria 2

Venită tocmai de pe locul 4 al sezonului regulat, Badfoxs a făcut un adevărat tur de forţă (printre învinsele sale numărându-se inclusiv câştigătoarea sezonului amintit - Atomic Tg.Mures) şi, după o finală (extrem de) strânsă cu vicecampioana aceluiaşi sezon regulat (Trancanicii lui yulian1971), jucată în 3 acte, a păşit, în premieră, pe prima scenă handbalistică a ţării.  

După ce a dominat sezonul regulat, Atomic Tg.Mures n-a prins nici măcar podiumul, HC NihilSineDeo, altădată prezentă în duelurile primei ligi, adjudecându-şi ultima treaptă a podiumului.

Tot două echipe au părăsit liga secundă şi din această serie, ca urmare a barajelor disputate (Midia Navodari şi Rolandio), pe lângă cele 3 ştiute - Magura, Muresul Tg-Mures şi Children of Dune†, singura care şi-a păstrat locul în ligă şi după înfruntările barajului fiind Eudoxiu Hurmuzachi.

 

 Seria 3

Vicecampioana sezonului regulat - HC IONY PITESTI, şi, în acelaşi timp, echipa cu cel mai bun lot al seriei, a câştigat fără mari dificultăţi şi fără vreo urmă de îndoială play-off-ul, băieţii lui FLORINIONESCU revenind astfel, după două sezoane de exil, în primul eşalon valoric (acolo unde au bifat şi o prezenţă pe podium, în ediţia a 3-a).

Învinsa din finală, SEPSI BIKAK, a pierdut categoric (a se vedea mai sus) şi barajul de promovare, urmând să evolueze cel puţin încă pentru un sezon în aceeaşi serie.

fc ilyefalva, câştigătoarea sezonului regulat, a avut nevoie de 3 meciuri pentru a-şi adjudeca bronzul.

De menţionat că, după cum am arătat pe tot parcursul sezonului, fiind vorba de cea mai echilibrată serie a eşalonului secund, şi disputele din play-off au fost echilibrate în mare măsură şi au avut nevoie de cele mai multe ori de 3 înfruntări pentru a-şi proclama învingătorul.

Parcă pentru a fi în notă cu celelalte două serii, şi aici avem o singură supravieţuitoare a barajului pentru evitarea retrogradării - saint elias thunder (după o “triplă” în compania vicecampioanei din III.9, H.C Oltchim Rm Valcea), în timp ce HC Sporting FF şi Constanţa Admirals întregesc plutonul format (şi) de Barcelona Catalonia, H.C. LIVERPOOL şi HC Sinesti†, în drumul spre al treilea eşalon.

 

Câştigătoarele celor 9 serii ale ligii a III-a, pe care le felicităm pe această cale pentru promovarea directă sunt: A.S. Danubius Corabia (III.1), HCM Buzau (III.2), HK Corvinul Hunedoara (III.3), Old Steaua (III.4), Moldova Cristesti (III.5), Carnage (III.6), HCM Curtea de Arges (III.7), HC TOPO BVB (III.8) şi Csikszereda K.C. (III.9).

În meciurile sezonului viitor ale ligii secunde, celor 9 amintite mai sus li se vor adăga încă 6 “vicecampioane” ale eşalonului 3, merituoasele învingătoare din baraje: Williken HC (III.4) şi Banat HC (III.7) vor evolua în seria 1, Moldova Cristesti (III.5) şi HC Dunarea Giurgiu (III.8) – în seria a 2-a, iar martienii (III.3) şi ARADI VASAS KK (III.6), în cea de a 3-a serie ale ligii secunde.

 

Cum mâine debutează un nou sezon – al 7-lea din handbal – daţi-mi voie să vă urez baftă şi... inspiraţie!





Article rating: Poor - Normal - Excellent     Unique views: 45

Share on Facebook   Share on Twitter   Share on MySpace