Căderea serverului
Salut prieteni,
Vă aduc la cunoştinţă veşti proaste şi veşti bune. Voi începe cu cele proaste. Serverul nostru a căzut noaptea trecută şi a distrus ultimul backup. Jocul a fost inactiv pentru câteva ore şi a părut că toate conturile de utilizator au fost pierdute. Din fericire am reuşit să folosim ultimul backup de ieri astfel că atât conturile de utilizator cât şi echipele voatrs de hochei nu au fost afectate. De asemenea am schimbat data limită la jucătorii aflaţi pe piaţa de transferuri astfel încât ei să poată fi vânduţi. Totuşi am pierdut utilizatorii care s-au înregistrat cu mai puţin de 23 de ore înainte de căderea serverului. Acest lucru înseamnă că nici unul dintre cei care erau înscrişi nu a fost afectat dar şi că ceilalţi se pot înregiostra din nou dacă mai doresc să primească o echipă. Estre prima dată când ne confruntăm cu o astfel de problemă atât de serioasă. Credem cu tărie că acest lucru nu se va mai întâmpla în viitor.
Vestea bună este că în curând vom implementa opţiunea de împrumut bancar. Va exista posibilitatea de a împrumuta bani dacă aveţi destulă experienţă ca manager. Acesta este un alt lucru nou. O să primiţi experienţă doar jucât jocul. Pentru fiecare conectare zilnică o să primiţi un punct de experienţă. Pentru inactivitate tinp de trei zile o să pierdeţi un punct de experienţă. Cu cât experienţa acumulată este mai mare, cu atât va creşte suma pe care o puteţi împrumuta. Experienţa va conta şi în viitor, atunci când va trebui să votaţi pentru alegerea noului manager al naţionalei sau să candidaţi la această poziţie.
În final aş dori să îmi cer scuze în numele întregii echipe de dezvoltatori ai PPM pentru necazurile provocate de căderea serverului. Vă mulţumesc pentru răbdare şi înţelegere.
Vă doresc o zi bună
Vlady
Delen op Facebook Delen op Twitter Delen op MySpace