Plata în SMS
Salut prieteni,
Avem câteva veşti bune pentru voi. Foarte mulţi utilizatori ne-au cerut să facem posibil cumpărarea creditelor prin SMS. Sunt foarte bucuros să vă anunţ, că acest serviciu este aproape de finalizare în Slovacia şi Cehia. După câteva zile va fi disponibil şi în Polonia. Sunt conştient că aceste trei ţări sunt puţine, dar este un bun început. Este foarte posibil că acest serviciu va fi disponibil şi în alte ţări, dar aceasta va fi în funcţie de cere în ţara respectivă. Pentru a operaţionaliza acest nou sistem am avut nevoie de mulţi bani, şi trebuie să evaluăm dacă va fi eficient într-o ţară înainte de lansare. Avem deja o listă a tărilor unde se poate lansa acest serviciu în viitorul apropiat, dacă vom vedea că cererea este destul de mare pentru a acoperi costurile. Dacă doriţi puteţi să vă exprimaţi punctul vostru de vedere mai jos. Dacă vom vedea un răspuns favorabil din partea utilizatorilor din ţara ta, ne va ajuta în decizia noastră.
O altă ştire este, că Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă se apropie de sfârşit. Nu uitaţi că banii trebuie să ajungă în contul nostru înaintea sfârşitului Campionatului Mondial ca să beneficiaţi de bonus. Timpul este scurt, şi acum poate fi ultima voastră şansă să primiţi extra credit pentru aceeaşi sumă de bani. Promoţia se va încheia pe data de 10 Mai 2009.
Aşa cum am anunţat în ştirea precedentă, există o nouă opţiune pe credite, şi anume vopsirea suprafeţei de gheaţă a patinoarului tău. Sunt mulţi cărora nu le place că ţara lor nu se află printre cele selectabile. Vreau să vă spun că şi celelate ţări vor avea suprafaţa lor de gheaţă, dar trebuie să aveţi puţină răbdare. Ele sunt create în funcţie de utilizatori al pachetului PRO al ţării respective. Deci dacă în ţara ta nu sunt mulţi utilizatori de pachet PRO, atunci probabil va dura mult timp până ce va fi disponibil o suprafaţă de gheaţă vopsită cu simbolurile naţionale a ţării tale.
Vă mulţumesc pentru înţelegere, şi vă doresc o zi bună.
Vlady
Delen op Facebook Delen op Twitter Delen op MySpace