Romania la J.O. Londra 2012
Jocurile Olimpice de vară din 2012
Jocurile Olimpice de vară din 2012 | |
|
|
Oraș gazdă | Londra, Marea Britanie |
Slogan | Inspiră o generație (Inspire a Generation) |
Țări participante | 152 (calificate) |
Sportivi | 10.500 (estimare) |
Probe sportive | 302 din 26 sporturi |
Ceremonia de deschidere | 27 iulie |
Ceremonia de închidere | 12 august |
Deschise de | Regina Elisabeta a II-a, Ducele de Edinburgh |
Stadion | Stadionul Olimpic |
A XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice se va desfășura la Londra, Marea Britanie, în perioada 27 iulie - 12 august 2012. Londra va deveni astfel primul oraș din istoria modernă care organizează Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după cele din 1908 și 1948.
La 6 iulie 2005 orașul a fost ales drept gazdă a Jocurilor Olimpice din 2012, de către membrii Comitetului Internațional Olimpic, la cea de-a 117-a sesiune de la Singapore, învingând Moscova, New York-ul, Madridul și Parisul, după patru sesiuni de votare. Delegația londoneză a fost condusă de Sebastian Coe.
Pentru Jocurile Olimpice s-a solicitat reamenajarea mai multor locuri din Londra în care să se țină jocurile, în scopul durabilității crescute. Deși părerile bugetarilor au fost negative, pentru Jocurile Olimpice se vor folosi locuri precum stadionul Wembley, arena O2 și arena Wembley.
În prezent, se știe că la a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice vor participa aproximativ 10.500 de sportivi, veniți din 146 de țări. Vor fi în total 302 probe sportive la 26 sporturi. Ceremonia de deschidere va avea loc la 27 iulie 2012, iar ceremonia de închidere va avea loc la 12 august 2012. Centrul probelor sportive va fi la Stadionul Olimpic, capacitatea acestuia fiind de 80.000 de locuri. Costurile construirii stadionului se ridică la 486 milioane de lire sterline.
Selectarea orașului-gazdă
Londra a fost aleasă pe data de 6 iulie 2005, drept orașul-gazdă a celei de-a XXX-a ediții a Jocurilor Olimpice de către membrii Comitetului Internațional Olimpic la cea de-a 117-a sesiune de la Singapore. Ceilalți candidați au fost Moscova, New York-ul, Madridul și Parisul. În prima rundă, a fost eliminată Moscova, în a doua rundă, New York-ul, în a treia rundă Madridul, și în final, Parisul.
Selectrarea orașului gazdă la JO de vară 2012 | |||||
Oraș | Runda 1 | Runda 2 | Runda 3 | Runda 4 | |
---|---|---|---|---|---|
Londra | 22 | 27 | 39 | 54 | |
Paris | 21 | 25 | 33 | 50 | |
Madrid | 20 | 32 | 31 | — | |
New York | 19 | 16 | — | — | |
Moscova | 15 | — | — | — |
Pregătiri
Sigla
A XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice a avut inițial două sigle. Prima siglă a fost concepută pentru procesul de alegere a orașului-gazdă, iar a doua siglă a fost concepută special pentru jocuri. Această a doua siglă a fost creată de designer-ul Wolff Olins și a costat peste 400.000 de lire sterline (aproximativ 590.000 de euro). Logo-ul este reprezentarea artistică a numărului 2012 și are incluse cercurile olimpice în cifra „zero”. Este disponibil în patru culori diferite, iar pentru prima dată, sigla va fi folosită și în cazul jocurilor paralimpice, doar cu culorile diferite.
Primele reacții ale publicului au fost extrem de negative: peste 83 % din 16.000 de voturi la un sondaj organizat pe situl BBC au fost cu cea mai mică notă. Comitetul Olimpic a anunțat atunci (în 2007) că în următorii 5 ani, sigla va fi modificată, lucru ce nu s-a întâmplat. Mai multe ziare au avut propria lor competiție pentru logo, afișând observații alternative de la cititorii lor. Ziarul The Sun a afișat un desen de o maimuță macac. S-a sugerat că logo semăna cu personajul de desene animate Lisa Simpson făcând felație. Iar alții s-au plâns că seamnă cu o zvastică distorsionată. În februarie 2011, Iranul a amenințat cu boicotarea Jocurilor Olimpice de vară din 2012 din cauza logo-ul oficial al competiției; potrivit guvernului de la Teheran, simbolurile din logo pot fi rearanjate formând cuvântul "Zion", termen biblic ce se referă la Ierusalim.
Despre un filmuleț din imagini animate care s-a lansat în același timp cu logo-ul s-a spus că a declanșat crize într-un număr mic de persoane cu epilepsie fotosensibilă. S-au primit apeluri telefonice de la persoane care au avut convulsii, după vizionarea secvenței de la televizor. Ca urmare, un segment scurt a fost eliminat de pe website-ul London 2012. Ken Livingstone, primarul de atunci al Londrei, a spus că firma care a proiectat filmul nu ar trebui să fie plătită pentru ceea ce el a numit "o greșeală catastrofală".
După alegerea din anul 2005
Comitetul de Organizare a JO de la Londra (LOCOG) a fost creat pentru a supraveghea și a organiza Jocurile Olimpice, după succesul alegerilor pentru orașul-gazdă, și a făcut prima conferință pe data de 7 octombrie 2005. Comitetul, condus de către Sebastian Coe are rolul de a implementa și de a asigura jocurile, în timp ce Autoritatea de Dezvoltare Olimpică (ODA) are rol în asigurarea construirii locurilor de desfășurare, și infrastructurii. Aceasta a fost creată în aprilie 2004.
Executivul Guvernamental Olimpic (GOE), o secție din cadrul Departamentului pentru Cultură, Media și Sport (DCMS), este principalul corp care coordonează JO de la Londra. GOE trimite raporturile către secretarul permanent al DCMS pentru Ministerul Sporturilor și a Olimpiadelor.
În august 2011, au apărut câteva nedumeriri legate de securitate în preajma Jocurilor Olimpice, după violențele din 2011 din Marea Britanie, unele țări exprimându-și frica în legătură securitatea Jocurilor, în ciuda asigurării Comitetului Olimpic Internațional că violențele nu vor afecta Jocurile.
Comisia de coordonare a Comitetului Olimpic Internațional pentru JO din 2012 și-a terminat cea de-a noua vizită spre Londra în octombrie 2011. Au conchis faptul că Londra a făcut mari progrese și că JO din 2012 nu vor fi uitate ușor. Mai târziu, în noiembrie 2011 s-a stabilit faptul că mondialele de atletism din 2017 se vor ține în Londra. Comisia va face ultima vizită în martie 2012.
Locurile de desfășurare și infrastructura
Pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice din 2012 se va folosi o mixtură de locuri noi de desfășurare, locuri deja existente și zone cu un istoric (precum Parcul Hyde și Horse Guards Parade). Unele facilități noi vor fi transformate în scopul JO, sau altele, vor fi mărite sau relocate.
Majoritatea locurilor de desfășurare au fost împărțite în trei zone din Londra Mare : zona Olimpică, zona Râului, și zona Centrală. Există și excepții necesare cum ar fi la Academia Națională de Navigație din Weymouth și Portland, de pe insula Portland din Dorset unde se vor desfășura probele de navigație, la aproximativ 200 de km de parcul Olimpic. Probele sportive de fotbal se vor desfășura în mai multe orașe din Marea Britanie.
Construirea parcului Olimpic a început în decembrie 2006, când o sală de sport din Eton Manor a fost demolată. Construcția satului atleților din Portland s-a terminat în luna septembrie al anului 2011.
Transportul
Unul din cele mai importante elemente la selecția unui oraș pentru JO, este transportul public, care a primit un scor mic la evaluarea inițială a Comitetului Olimpic Internațional. Totuși, s-a crezut că dacă îmbunătățirile ar surveni în timpul pregătirilor pentru JO, Londra ar putea face față în timpul evenimentului. Transport for London (TfL) a adus numeroase îmbunătățiri în pregătirile pentru anul 2012, inclusiv lărgirea liniei de est a Londrei, din cadrul metroului londonez, upgrade-uri la Docklands Light Railway, și la linia de nord a Londrei, precum și introducerea unui nou serviciu de trenuri de mare viteză, poreclit "Suliță", folosind trenurile tip "glonț" ale corporației Hitachi.
TfL a propus de asemenea construirea unei linii de telecabine, în valoare de 25 de milioane de lire sterline peste fluviul Tamisa, pentru a face o conexiune între locurile de desfășurare a JO din 2012. Va face legătura între peninsula Greenwich și Royal Docks, transportând 2500 de oameni pe oră, la o înălțime de aproximativ 50 de metri în aer. Se vrea scurtarea duratei parcurgerii drumului între arena O2 și centrul ExCeL. Sistemul finanțat în mod privat va face vizite la o stație din 30 în 30 de secunde.
Scopul e ca 80% dintre atleți să parcurgă mai puțin de 20 de minute spre locul de desfășurare a probei lor sportive, iar 93% dintre ei să ajungă în mai puțin de 30 de minute. Stația de tren a Parcului Olimpic va putea fi vizitat prin zece linii de tren diferite, care vor putea transporta până la 240.000 de pasageri pe oră. LOCOG a propus ca fiecare loc sportiv să poată fi vizitat prin cel puțin 3 căi de transport.
Mascote
Mascotele oficiale pentru Jocurile Olimpice de vară din 2012 și pentru Jocurile Paralimpice au fost lansate la data de 19 mai 2010; a fost pentru a doua oară (după Vancouver) unde mascotele pentru Jocurile Olimpice cât și pentru cele Paralimpice au fost prezentată în același timp, fiind la fel. Mascotele, numite Wenlock și Mandeville, sunt două figurine cu câte un singur ochi fiecare, și simbolizează ultimele picături de oțel folosite la gradenele stadionului din Londra construit special pentru acest eveniment. Wenlock și Mandeville au fost create de agenția de publicitate Iris, care a câștigat concursul în dauna celor de la VCCP, Mother și Saatchi & Saatchi.
Ceremonii
Organizarea ceremoniei de deschidere a fost atribuită regizorului Danny Boyle. La data de 14 martie 2011, cu ocazia celor 500 de zile rămase până la ceremonia de deschidere a JO de vară 2012, organizatorii împreună cu Omega (compania care cronometrează probele sportive de la JO) au inaugurat ceasul cu numărătoarea inversă, în Piața Trafalgar, Londra. În luna februarie a anului 2012, s-a confirmat că ceremonia de deschidere va fi oficiată de Regina Elisabeta a II-a și de Ducele de Edinburgh.
Imnul olimpic
Pe data de 27 iunie 2012 s-a anunțat că imnul olimpic pentru JO de vară 2012 va consta în melodia trupei Muse, Survival. Cotidianul zilnic Daily Mirror a făcut o speculație cum că și Coldplay împreună cu Damon Albarn ar fi putut ajuta la compoziția imnului. Pe scena ceremoniei de deschidere a JO de vară 2012, ar putea urca Muse, Coldplay, Led Zeppelin, The Rolling Stones, Elton John, Paul McCartney precum și Ringo Starr.
Medaliile
Un total de aproximativ 4.700 de medalii sunt pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice vor fi create de către Royal Mint. Medalia, proiectată de către David Watkins, cântărește aproximativ 375-400 g, și este groasă de 7 mm, cu sportul și disciplina respectivă inscripționate pe ea. După tradiția recentă, pe fața medaliei se află Nike, zeița greacă a victoriei, ieșind din Partenon. Partea opusă are inscripționate logo-ul Jocurilor, fluviul Tamisa și o serie de linii ce simbolizează energia sportivilor.
Securitate
Guvernul britanic a anunțat în luna decembrie a anului 2011, că 13.500 de membri ai forțelor armate vor fi repartizați pentru Jocurile Olimpice, și de asemenea 10.000 de polițiști (care vor avea grijă de securitatea Olimpiadei). Departamente navale, cât și aeriene, incluzând nave ce vor fi pregătite pe fluviul Tamisa, avioane Eurofighter cât și proiectile de suprafață și aer, vor fi folosite ca parte a securității. Costul securității s-a mărit de asemenea de la 282 de milioane, la 553 de milioane lire sterline. Aceasta va fi cea mai mare operațiune de securitate cu care s-a confruntat Anglia în ultimele decenii. Numărul mare al membrilor forțelor armate depășește numărul soldaților trimiși în luptă în Afganistan. Poliția metropolitană și soldații marinei au făcut exerciții de securitate în pregătirea Olimpiadei de la Londra, în data de 19 ianuarie 2012.
Jocurile
Țări participante
Sunt așteptați să participe atleți de la 204 comitete Olimpice Naționale (NOC-uri). O situație aparte este în cazul atleților care trebuiau să susțină Antilele Olandeze. Comitetul Olimpic al Antilelor Olandeze vroia să funcționeze și după dizolvarea Antilelor Olandeze din 2010, însă la sesiunea IOC din iunie 2011 s-a hotărât și dizolvarea Comitetului. Așa că atleții care trebuiau să susțină Antilele Olandeze vor participa în mod independent. Până la data de 9 iulie 2012, 200 de țări au reușit să se califice la JO 2012, acestea fiind listate mai jos:
Sporturi olimpice
Membrii Comitetului Olimpic Internațional, care s-au reunit la cea de-a 117-a sesiune de la Singapore, au decis să elimine baseball-ul și softbalul din lista sporturilor de la JO de vară din 2012, reducând astfel numărul lor la 26. Numărul de sporturi nu va rămâne neapărat fix, ci doar numărul de probe sportive (302) și numărul atleților (10.500). Tot la aceeași sesiune, COI a respins cererile pentru cinci noi sporturi olimpice: golful, mersul cu rolele, rugby-ul cu 7 jucători, care au fost eliminate la prima votare, apoi karate și squash-ul care au fost votate în proporție de 51 % dar nu au atins pragul necesar de două treimi.
sursa: wikipedia
اشتراک در فیس بووک اشتراک در توویتر MySpace اشتراک در