Handbal - retrospectiva săptămânii (77)
Parcă mai repede ca niciodată, iată că am pășit deja în al doilea sfert al sezonului regulat în principala competiție internă la handbal. Cupa României își va stabili în această seară optimile de finală, cupele internaționale intercluburi sunt și ele aproape de jumătatea fazei grupelor, iar naționalele vor intra în focul calificărilor la Campionatele Mondiale la sfârșitul acestei săptămâni.
Liga I
H.C.Ciutaci a pornit parcă mai decisă decât în alte sezoane în „regulat”, așezându-se (e drept că nu confortabil) pe prima poziție a clasamentului, după o serie de 10 meciuri fără înfrângere, umbrită doar de remiza smulsă de loser HK (24-24), după un meci în care diferența de abordare a partidei ca și importanță a fost radicală în favoarea out-siderei.
Principalele favorite la titlu sunt de altfel înșirate în fruntea clasamentului la câte un punct distanță, până pe locul 4, competiția anunțându-se de pe acum echilibrată din acest punct de vedere.
Pentru prinderea ultimelor locuri de play-off pare să se fi creionat deja un trio (saint elias thunder, HC Sporting FF și T.A.T.Team, ultimele două formații – nou-promovate), în timp ce team-urile situate în subsolul clasamentului, de la fc ilyefalva în jos, nu par să poată ține pasul cu restul plutonului.
Din păcate avem două echipe inactive în chiar prima ligă, H.C Banatul† adăugându-i-se, după o tentativă de întinerire masivă a lotului, echipei Badfoxs† pe lista tot mai lungă a abandonurilor, fapt care nu face decât să ne întristeze, deoarece scade competitivitatea la cel mai înalt nivel, afectând totodată și performanțele echipelor naționale.
Clasament:
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | H.C.Ciutaci | 16 | 13 | 1 | 2 | 27 | 519:356 | +163 |
2 | U Cluj | 16 | 13 | 0 | 3 | 26 | 549:358 | +191 |
3 | Faitonul Crocodilu' | 16 | 12 | 1 | 3 | 25 | 517:366 | +151 |
4 | As Falimentul. S.R.L. | 16 | 12 | 0 | 4 | 24 | 493:413 | +80 |
5 | Inter Tzarov | 16 | 10 | 1 | 5 | 21 | 499:421 | +78 |
6 | loser HK | 16 | 9 | 2 | 5 | 20 | 454:416 | +38 |
7 | saint elias thunder | 16 | 8 | 1 | 7 | 17 | 473:424 | +49 |
8 | HC Sporting FF | 16 | 8 | 0 | 8 | 16 | 429:440 | -11 |
9 | T.A.T.Team | 16 | 8 | 0 | 8 | 16 | 455:471 | -16 |
10 | fc ilyefalva | 16 | 4 | 1 | 11 | 9 | 404:466 | -62 |
11 | Turbo Stars KK | 16 | 4 | 0 | 12 | 8 | 440:474 | -34 |
12 | minaur seini | 16 | 4 | 0 | 12 | 8 | 435:496 | -61 |
13 | H.C Banatul† | 16 | 2 | 1 | 13 | 5 | 334:608 | -274 |
14 | Badfoxs† | 16 | 1 | 0 | 15 | 2 | 295:587 | -292 |
Liga II
Seria 1
HC Parjol pare mai determinată ca oricând să atace promovarea în premieră în prima ligă, promovare cu care a tot cochetat în ultima vreme și pe care a ratat-o în vreo 3 rânduri la baraj, dominând în aceste momente prima serie a eșalonului secund.
E drept că la prima vedere seria pare mai accesibilă, mai ales că singura formație retrogradată din primul eșalon este inactiva HC Domenii†.
În orice caz, având în vedere diferențele de punctaj dintre echipe, este prematur să vorbim de echipe care au sau nu șanse la promovare/retrogradare.
Seria 2
Fosta prim-divizionară Trancanici a dat cu toți adversarii de pământ până în acest moment, având punctaj maxim și distanțându-se deja consistent de principalele urmăritoare - Carnage și Akela.
Și această serie este văduvită de prezența activă a vreunei echipe care să fi evoluat în primul eșalon în sezonul trecut, deoarece Atomic Tg.Mures† a spus și ea „pas” competiției. În plus, Vointa Biled† a abandonat și ea pe parcurs, iar competiția este mai slabă și mai dezechilibrată.
Seria 3
Cu două echipe proaspăt retrogradate din primul eșalon și pe deasupra și active ( Pagliacci și SOMLYÓ), în plus și fără nici un abandon înregistrat de la debutul sezonului, a treia serie a eșalonului secund continuă să păstreze tradiția celei mai dificile serii și poate că ar fi timpul să se regândească pe viitor sistemul de promovare-retrogradare, astfel încât să nu mai fie discrepanțe așa de mari între seriile aceluiași eșalon.
Liderul de moment este VSK Slicc Csíkszereda, însă urmăritoarele (cu HC Steaua Bucuresti și ARADI VASAS KK în polle-position) sunt încă acolo, în coaste, așteptând să speculeze orice moment de slăbiciune a liderului.
Doar „lanterna roșie”, martienii, pare să nu poată ține pasul cu competiția, afundându-se în subsolul clasamentului, cu fiecare etapă care trece.
Cupa României
Deși cu 9 echipe de primă ligă rămase în competiție pentru faza optimilor de finală, nu putem vorbi încă de vreo surpriză în Cupa României. Interesant este poate faptul că prima serie a eșalonului secund nu mai are nicio reprezentantă, cele 7 formații provenind din seria a 3-a (4 echipe) sau a 2-a (3 echipe).
Cupele Internaţionale
Liga Campionilor
Grupa 2
După un start dezastruos (e drept, evoluând cu o garnitură improvizată), cu o înfrângere la un scor greu de întâlnit chiar și în handbal (5-54!) vicecampioana României - As Falimentul. S.R.L. – a reușit 2 succese, umbrite apoi de un nou eșec în Suedia, șansele de calificare scăzând, cu atât mai mult cu cât o departajare la golaveraj iar fi fatală trupei lui Kytu.
Clasament
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | Beautiful Butterflies | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 110:64 | +46 |
2 | Folkungarna | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 97:78 | +19 |
3 | Wild. | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 93:85 | +8 |
4 | As Falimentul. S.R.L. | 4 | 2 | 0 | 2 | 4 | 91:144 | -53 |
5 | Pingviniukai | 3 | 0 | 0 | 3 | 0 | 80:100 | -20 |
Grupa 15
Tot cu o înfrângere datorată lotului subțire a început și campioana României, Faitonul Crocodilu', noua campanie internațională. Crocodilii au reușit însă victorii pe linie (mai mult decât concludente) în următoarele 3 partide și s-au instalat în fruntea clasamentului, iar șansele de calificare sunt considerabile.
Clasament
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | Faitonul Crocodilu' | 4 | 3 | 0 | 1 | 6 | 129:104 | +25 |
2 | HBC Lazdynai | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 92:74 | +18 |
3 | SATANIC BOMBERS | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 90:79 | +11 |
4 | Ulriksberg Vikings | 3 | 1 | 0 | 2 | 2 | 89:85 | +4 |
5 | Kaznena ekspedicija | 3 | 0 | 0 | 3 | 0 | 50:108 | -58 |
Cupa Cupelor
Grupa 6
Pas de defilare pentru studenții clujeni în grupa de calificare! Șepcile roșii au trecut, rând pe rând, de toate adversarele, fie că erau din Argentina, Chile, Suedia sau Franța, iar drumul spre faza următoare a competiției pare mai neted și mai blând ca niciodată.
Clasament
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | U Cluj | 4 | 4 | 0 | 0 | 8 | 152:83 | +69 |
2 | LES MINOTS | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 102:71 | +31 |
3 | C.A. Florentino Ameghino | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 102:75 | +27 |
4 | Spirit HC | 3 | 0 | 0 | 3 | 0 | 65:109 | -44 |
5 | Colo Colo de la Araucania† | 3 | 0 | 0 | 3 | 0 | 44:127 | -83 |
Grupa 14
Cu efectivul decimat, abandonând apoi jocul, H.C Banatul† a ieșit din competiție înainte de a o începe.
Clasament
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | Tequila Bum Bum | 3 | 3 | 0 | 0 | 6 | 91:69 | +22 |
2 | blavagranas | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 110:63 | +47 |
3 | RK Kunovec Breg | 3 | 2 | 0 | 1 | 4 | 106:59 | +47 |
4 | Manchester UHC | 3 | 1 | 0 | 2 | 2 | 82:88 | -6 |
5 | H.C Banatul† | 4 | 0 | 0 | 4 | 0 | 70:180 | -110 |
ECHIPELE NAȚIONALE
Preliminariile CM încep la sfârșitul acestei săptămâni, astfel că deocamdată prezentăm doar grupele echipelor noastre:
Seniori
Grupa a 6-a:
România
Serbia
Ucraina
Austria
China
U21
Grupa a 5-a:
România
Spania
Argentina
Canada
Estonia
U19
Grupa a 6-a:
România
Ungaria
Italia
Norvegia
China
Cu speranţa că o să vă bucuraţi de o săptămână bună, vă urez baftă în toate competiţiile în care sunteţi angrenaţi!
اشتراک در فیس بووک اشتراک در توویتر MySpace اشتراک در