PowerPlay Jurnal

Poveştile lui Mitran, ep. 1: Nicu Rainea şi Serviciul Paşapoarte

   Întâmplarea face să mă fi născut pe Bulevardul Republicii, nr. 237, în oraşul Bârlad. Locuiam la sfârşitul anilor ’60 acolo şi vizavi de blocul nostru aveam o celebritate. Se numea şi se numeşte Nicolae Rainea şi a rămas cel mai titrat arbitru român all-time, fluierând o finală de Cupa Campionilor Europeni (Hamburg SV – Juventus Torino 1 – 0, în 1983) şi la trei turnee finale de Cupă Mondială (’74 – Germania Federală, ’78 – Argentina, ’82 – Spania)

   Drumurile duceau însă şi atunci, ca şi acum, mai toate la Bucureşti şi de acolo, pentru unii, chiar mai departe! Într-o astfel de zi, cu drum la Capitală, ne-am nimerit în acelaşi compartiment de tren. Eu – un puşti, taică-meu şi celebrul nea Nicu (Nu mă-nnebuni, arbitrul?! încă nu se lansase pe piaţă ca slogan). Şi taică-meu, care se cunoştea cu vecinu’, îl întreabă de ce trăsese, cu o etapă în urmă, la un Dinamo – Steaua, discret şi direct, cu echipa Miliţiei noastre populare.

   La fel de discret, marele arbitru, pe care la finalul călătoriei pe ruta Bârlad – Bucureşti îl aştepta o alta Otopeni – Frankfurt (sau Paris ori Roma, cine mai ştie?!) s-a desfăcut uşor la sacou şi a scos din buzunarul interior un soi de carnet verde pe care scria auriu PAŞAPORT. L-a vârât apoi, grijuliu, înapoi şi a zis: „De ce? D’asta!”

Menţionez că nu ştiu dacă şi atunci paşapoartele se dădeau pe Iorga. Deşi cred că mai degrabă pe Postelnicu.