Horário:

Seus times:
Comunicação
Public account
  Zona PRO
1330 créditos
Comprar créditos
Você está na conta pública. Se você quiser jogar o jogo ou se juntar as conversas, você deve fazer o log in para entrar em sua conta. Se você é um novo usuário, você deve se registrar primeiro.

  Assunto: Cupa Spengler 2013


saramago

15. Servette Geneva a obtinut o spectaculoasa victorie in fata lui CSKA Moscova, scor 4-3 in OT, si s-a calificat in semifinalele competitiei. In schimb, moscovitii vor trebui sa treaca de Vitkovice Steel in pre-semifinala pentru a ajunge in penultimul act al competitiei.
Revenind la joc, acesta a fost dominat pe rand de cele doua echipe; rusii au condus cu 1-0 (Frolov) si 3-1 (Radulov, Sergey Fyodorov), dar cei din Geneva au revenit de fiecare data (Hollenstein, apoi Daugavins si Picard) si au impins meciul in OT. Acolo unde, profitand de eliminarea lui Rylov, au marcat golul decisiv prin letonul Daugavins. Sa mai notez ca golul de 3-3, marcat in minutul 58, a avut la origine eroarea lui Sefgey Fyodorov; managerul lui CSKA a vrut sa iasa din treimea de aparare precum Zdeno Chara in sezonul in care castiga cu Bruins Cupa Stanley, dar a pierdut pucul, iar faza a continuat pana la golul lui Picard.
Altfel, de notat golul in PP izbutit de Sergey Fyodorov la 44 de ani (nu cred insa ca este cel mai in varsta marcator din istoria competitiei), dar si faptul ca lotul moscovitilor are destul de mult balast - Nepryaev, Fyodor Fyodorov (ambii medaliati cu bronz la Mondiale, dar in 2005), Nemirovsky, chiar Lyubimov.
Pentru a avea sanse la castigarea competitiei, CSKA nu trebuie sa-i mai lase pe banca pe Eminger, Zaytsev, Morozov ori Reid.

Cei mai buni: Mayer (gk.), Vukovic, Mercier, Daugavins, Romy, Picard, Hollenstein, Jacquement (Servette) - Proskuryakov (gk.), Denisov, Egorchev, Radulov, Grigorenko, Frolov, Saprykin (CSKA).

Au ramas datori: Bezina, Kamerzind, Nordlund (Servette) - Ogurtsov, F.Fyodorov, Nepryaev, Lyubimov, Rylov, Nemirovsky, Zaynullin (CSKA).


saramago

16. HC Davos a invins, cu emotii in final de partida, pe Team Canada, scor 3-2; amfitrionii s-au calificat in semifinale, acolo unde ar putea ajunge si elevii lui Doug Shedden daca vor trece de Rochester Americans.
Paulsson, Guggisberg si Ambuhl (PP) au marcat pentru invingatori, Haydar si Noreau (PP) pentru invinsi.


saramago

17. Pre-semifinalele Cupei Spengler 2013 - duminica, 29 decembrie:

Ora 16.00 (ora Romaniei): CSKA Moscova - Vitkovice Steel Ostrava;
Ora 21.15: Team Canada - Rochester Americans.


saramago

18. In prima pre-semifinala a Cupei Spengler 2013, CSKA Moscova a castigat greu, 3-2 in OT, impotriva lui Vitkovice Steel Ostrava. Antenorul Torchetti a aliniat o echipa fara Radulov, Grigorenko, Morozov, Reid, Eminger si Zaytsev, iar acest lucru s-a simtit in prestatia moscovitilor. Care au meritul de a fi revenit de la 0-2 (goluri Stehlik si Svacina); mai intai Zaynullin a redus din diferenta, pentru ca apoi, cu opt secunde inainte de finele reprizei a doua, Zharkov sa devieze sutul lui Prokhorkin de la linia albastra in situayie de PP.
Tot un PP a decis jocul: Huzevka a fost eliminat cu 50 de secunde inainte de sirena, eliminarea s-a prelungit si in OT, iar CSKA a fructificat superioritatea patru contra trei (in OT, dupa cum se cunoaste, fiecare team renunta la cate un jucator) prin Rylov. Da, Yakov Rylov, cel responsabil cu golul incasat de moscoviti in OT-ul cu Servette, a izbutit GWG-ul.

Cei mai buni: Rylov, Misharin, Denisov, Filppula, Frolov, Prokhorkin (CSKA) - Sindelar (gk.), Stehlik, Sloboda, Szturc, Valcsak, Svacina, Huna (Vitkovice).

Au ramas datori: Gimaev, Fefelov, Nemirovsky, Nepryaev, Lyubimov (CSKA) - Burger, Stropac, Huzevka, Roman, Vandas (Vitkovice).

In semifinale, CSKA va oferi replica lui HC Davos. Cel mai probabil, Radulov, Grigorenko si Zaytsev vor reveni pe gheata. Si, cine stie, poate ii vom privi si pe Morozov sau Eminger la aceasta Cupa Stanley.


saramago

19. Team Canada a castigat a doua pre-semifinala si s-a calificat in penultimul act al Cupei Spengler 2013. A fost 6-3 impotriva lui Rochester Americans, goluri Ritchie (2), Micflikier (2), Walser, Giroux (EN), respectiv Hutchings, Catenacci, Armia.
Echipa din AHL paraseste intrecerea fara nicio victorie.


saramago

20. Semifinalele Cupei Spengler se vor juca luni, 30 decembrie, dupa urmatorul program:

Ora 16.00 (ora Romaniei): HC Davos - CSKA Moscova;
Ora 21.15: Servette Geneva - Team Canada.

Sa ne indreptam spre o finala elvetiana ?


saramago

21. CSKA Moscova a obtinut, cu foarte mult noroc, calificarea in finala Cupei Spengler 2013 dupa ce a dispus de HC Davos cu 5-4, in urma executarii suturilor de penalitate.
Prima repriza a fost controlata de team-ul elvetian, care a deschis repede scorul prin Corvi, apoi a reactionat bine la egalarea lui Filppula multumita reusitei lui Danielsson. Doar interventiile inspiratului portarul Proskuryakov au limitat proportiile scorului.
In repriza a doua, a iesit la rampa colosalul talent al lui Alexander Radulov care, apropape de unul singur, a intors rezultatul cu cele doua goluri ale sale. In aceeasi repriza, Koskinen a egalat pe contraatac, iar Zharkov a marcat spectaculos cu doua minute inainte de sirena; astfel ca moscovitii au intrat in avataj la cabine, scor 4-3.
In repriza a treia, Davos s-a luptat cu excelentul Proskuryakov, care a cedat numai la devierea lui Sejna din minutul 58.
In OT, HC Davos a insistat mai mult, dar Proskuryakov a avut replica la toate suturile amfitrionilor.
La suturile de penalitate au marcat doar jucatorii cu experienta, Radulov si Frolov de la CSKA, R.Von Arx de la Davos, astfel ca elevii lui Torchetti au izbutit sa se califice in finala.

Cateva observatii:
- Torchetti a abordat jocul cu numai cinci fundasi de meserie (Rylov, Misharin, Gimaev, Egorchev, Ogurtsov) plus un aparator de conjuctura - Fyodor Fyodorov;
- pentru prima oara prezent in turneu, reputatul Alexei Morozov, dublu campion mondial, a avut o contributie minora la calificarea moscovitilor;
- linia suedezo-slovaca imprumutata de la Rapperwill-Jona (Sejna-Persson-Danielsson) a fost putin folosita de davos in momentele-cheie ale jocului;
- ratarile lui Davos la scorul de 3-4 sunt, poate, ratarile lunii decembrie in hocheiul mondial (amfitrionii au ratat si cu poarta goala);
- Alexander Radulov este un jucator pe care antrenorul Torchetti nu il merita.

Cei mai buni: Danielsson, Corvi, Back, Ambuhl, Koistinen, Sejna, Kultak (Davos) - Proskuryakov (gk.), Rylov, Misharin, A.Radulov, Prokhorkin, Zharkov, I.Filppula (CSKA).

Au ramas datori: B.Forster, Burgler, O'Connor, Ryser, Hofmman (Davos) - Nemirovsky, Nepryaev, Zaynullin, Morozov, Saprykin (CSKA).

Daca CSKA vrea sa castige trofeul, va avea nevoie de serviciile fundasilor Denisov si Zaytsev, adaugati jucatorilor care au intrat pe gheata impotriva lui Davos.


saramago

22. Dupa un meci super-spectaculos, Servette Geneva s-a calificat in finala Cupei Spegler 2013; elevii lui Chris McSorley au dispus cu 6-5 de Team Canada, goluri Lombardi (2), Hollenstein, Pestoni, Jacquement, Vukovic - Giroux, Roche, Mikflikier, Haydar, Williams.

Servette a aratat un excelent joc de contraatac, iar Lombardi a fost principalul artizan al succesului. De partea cealalta, gafele di defensiva nu au putut fi compensate de proverbialul apetit ofensiv. Ca un amanunt interesant, in partea a doua a meciului, poarta lui Team Canada a fost aparata de ... Hackett, goal-keeperul lui Rochester Americans. Fortat de accidentarea lui Mason si de forma slaba arata de York in primele 25 de minute, Doug Shedden l-a aruncat in lupta pe Hackett, care nu a aparat grozav. Dimpotriva ...


saramago

23. Rezultatul sub aşteptări al echipei conduse de Doug Shedden m-a determinat să alcătuiesc, în joacă desigur!, o echipă canadiană din jucători care evoluează în KHL. După modesta mea părere, o astfel de echipă ar fi mult mai competitivă decât formaţia aliniată de canadieni în ediţia 2013 a Cupei Spengler.

Aşadar, Team Canada (alternativa):

Garon (Avangard Omsk), Leighton (Donbass Donetsk), Garnett (Traktor Celyabinsk) – portari;

Heshka (Ak Bars Kazan), Barker (Barys Astana), Lee (Metallurg Magnitogorsk), Robinson (Dinamo Riga), Eminger (CSKA Moscova), Azevedo (Lev Praga), Carle (Medvescak Zagreb), Commodore (Admiral Vladivostok) – fundaşi;

Boyd, Dawes (ambii Barys Astana), Pare, Brent (ambii Metallurg Magnitogorsk), Kyle Wilson, Szczechura (ambii Dinamo Riga), Cheechoo, Murley, Ellison, Vesce (toţi Medvscak Zagreb), Hogdman (Admiral Vladivostok), Platt (Lokomotiv Yaroslavl) – atacanţi.

Antrenori: Mike Keenan (Metallurg Magnitogorsk), Mark French (Medvescak Zagreb).


saramago

24. SERVETTE GENEVA (Genève-Servette HC) este percepută de puţină vreme drept o forţă în LNA (prima ligă hocheistică din Ţara Cantoanelor), iar acest lucru se datorează în mare parte muncii prestate de tehnicianul canadian Chris McSorley. SERVETTE are în palmares două locuri secunde în ierarhia naţională (2008, 2010), iar o eventuală victorie în Cupa Spengler 2013 i-ar deschide palmaresul în plan continental.

Iată şi hocheiştii care vor lupta cu CSKA Moscova în 31 decembrie:

Tobias STEPHAN – portar, 29 de ani, fost internaţional de juniori şi tineret, apariţii periodice în prima reprezentativă a Elveţiei, a disputat un meci în tricoul lui Dallas Stars;
Robert MAYER – portar, 24 de ani, jucător elveţian de origine cehă, împrumutat în acest sezon de la Hamilton Bulldogs (AHL);

Goran BEZINA – fundaş, 33 de ani, născut în Croaţia, dar naturalizat elveţian, participant la mai multe ediţii ale mondialelor de seniori; a jucat trei partide în NHL, pentru Phoenix Coyotes;
Jonathan MERCIER – fundaş, 27 de ani, fost internaţional de junior, produs al clubului din Geneva;
Marcus NORDLUND – fundaş, 28 de ani, finlandez, împrumutat de la Ambri-Piotta strict pentru această competiţie;
Daniel VUKOVIC – fundaş, 27 de ani, născut în Statele Unite, din 2008 la SERVETTE;
Frédéric IGLESIAS – fundaş, 24 de ani; SERVETTE reprezintă cel mai important club la care a evoluat până în prezent;
Christopher MARTI – fundaş, 20 de ani, fost internaţional de juniori şi tineret, are o experienţă peste Ocean în QMJHL;
Garett STAFFORD – fundaş, american, 34 de ani, are la activ mai multe sezoane în ligile minore de peste Ocean; împrumutat de la echipa suedeză Färjestad Karlstad strict pentru această competiţie;
Jérémie KAMERZIN – fundaş, 25 de ani, fost internaţional de tineret;

Cody ALMOND – atacant, canadian, 24 de ani, a disputat 25 de partide în NHL pentru Minnesota Wild;
Roland GERBER – atacant, 29 de ani, fost internaţional de tineret;
Chris RIVERA – atacant, 27 de ani, legitimat la SERVETTE din 2004;
Kevin ROMY – atacant, 28 de ani, apariţii sporadice în reprezentativa Elveţiei; a jucat mai multe sezoane pentru HC Lugano;
Lennart PETRELL – atacant, 29 de ani, finlandez, a disputat 95 de partide în NHL pentru Edmonton Oilers; a fost selecţionat în câteva rânduri în naţionala Finlandei;
Juraj SIMEK – atacant, 26 de ani, jucător elveţian de origine slovacă, a disputat peste 200 de partide în AHL, a fost selecţionat în echipa de tineret a Ţării Cantoanelor;
Matthew LOMBARDI – atacant, 31 de ani, canadian, a disputat peste 530 de partide în NHL pentru Calgary Flames, Phoenix Coyotes, Toronto Maple Leafs, Nashville Predators şi Anaheim Ducks, realizând peste 260 de puncte numai în sezoanele regulate; în 2007 a câștigat Mondialele de seniori cu reprezentativa „frunzei de arţar”, reuşind să adune 12 puncte în cadrul competiţiei (şase goluri şi tot atâtea pase decisive);
Arnaud JACQUEMENT – atacant, 25 de ani, fost internaţional de juniori şi tineret;
Denis HOLLENSTEIN – atacant, 24 de ani, vicecampion mondial cu Elveţia în 2013;
Kaspar DAUGAVINS – atacant, leton, 25 de ani, a disputat 91 de partide în NHL pentru Senators şi Bruins; va face parte, mai mult ca sigur, din lotul cu care Letonia va aborda Olimpiada de la Sochi;
John FRITSCHE – atacant, american, 23 de ani; provine dintr-o familie de hocheişti, tatăl său jucând la Mondialele din 1990 în echipa Statelor Unite;
Alexandre PICARD – atacant, canadian, a disputat 67 de partide în NHL pentru Columbus Blue Jackets;
Inti PESTONI – atacant, 22 de ani, fost internaţional de juniori şi tineret, împrumutat de la Ambri-Piotta strict pentru această competiţie.

Fundaşul Eliot ANTONIETTI, de regulă titular în echipa lui McSorley, joacă în această perioadă la Mondialele de tineret din Suedia.


saramago

25.CSKA MOSCOVA (ЦСКА Москва) are, de departe, cel mai bun palmares dintre grupările hocheistice de pe bătrânul continent. „Militarii” au câştigat de 32 de ori campionatul URSS şi de 20 de ori Cupa Europei, multă vreme principala competiţie continentală intercluburi. În 1991, sub conducerea legendarului Viktor Tikhonov, CSKA şi-a adjudecat Cupa Spengler, după o finala cu HC Lugano. Din acel moment însă, nici un trofeu important n-a mai fost adjudecat de team-ul moscovit.

În acest moment, tehnicianul american John Torchetti are ocazia de a aduce, după 22 de ani, Cupa Spengler în vitrina lui CSKA. Iată şi jucătorii pe care se va baza în meciul decisiv cu Servette Geneva din 31 decembrie:

Rastislav STAÑA – portar, 34 de ani, slovac, campion mondial de seniori în 2012 cu reprezentativa ţării sale (a fost rezerva lui Ján Lašák la acel turneu);
Ilya PROSKURYAKOV – portar, 26 de ani, produs al clubului Metallurg Magnitogorsk, fost internaţional de juniori, locul 5 cu Rusia la mondialele U 18 din 2005;

Denis DENISOV – fundaş, 32 de ani (îi împlineşte chiar în ultima zi a anului 2013!), campion mondial de seniori în 2012, medaliat cu bronz la mondialele din 2005, campion cu Ak Bars Kazan în 2006, câştigător al Cupei Spengler cu SKA Sankt Petersburg în 2010, laureat al EuroHockey Tour-ului;
Gyorgy MISHARIN – fundaş, 28 de ani, locul 5 cu Rusia la Mondialele din 2006;
Nikita ZAYTSEV – fundaş, 22 de ani, campion mondial de tineret în 2011, produs al clubului Sibir Novosibirsk;
Yakov RYLOV – fundaş, 29 de ani, câştigător al Cupei Spengler cu Dinamo Moscova în 2008, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo Moscova în 2006, aparişii sporadice în reprezentativa Rusiei;
Stanislav EGORCHEV – fundaş, 26 de ani, fost internaţional de tineret, produs al clubului Severstal Cherepovets;
Sergey GIMAEV – fundaş, 30 de ani, aflat în umbra mult mai celebrului său tată, fost mare jucător şi reputat comentator în domeniu;
Dmitri OGURTSOV – fundaş, 19 ani, produs al clubului moscovit, a cochetat cu loturile de juniori ale Rusiei;
Steve EMINGER – fundaş, 30 de ani, canadian, vicecampion mondial de tineret în 2003, a disputat 488 de partide în sezoanele regulate ale NHL (pentru Washington Capitals, Philadelphia Flyers, Tampa Bay Lightning, Florida Panthers, Anaheim Ducks, NY Rangers) şi încă 20 în playoff, contorizând 99, respectiv 3 puncte; nu a fost folosit, deocamdată cel puţin, la Cupa Spengler 2013;

David NEMIROVSKY – atacant, 37 de ani, canadian posesor de paşaport rusesc, a jucat cca. 90 de partide în NHL pentru Florida Panthers, a petrecut mai multe sezoane în AHL şi SM-liiga;
Vladimir ZHARKOV – atacant, 25 de ani, fost internaţional de tineret, locul 5 cu Rusia la Mondialele U 18 din 2006, a disputat 78 de partide în NHL în tricoul lui NJ Devils;
Ilari FILPPULA – atacant, 32 de ani, finlandez, fratele mult mai celebrului Valtteri de la Tampa Bay Lightning;
Ivan NEPRYAEV – atacant, 32 de ani, medaliat cu bronz la Mondialele din 2005, dublu campion al Rusiei cu Lokomotiv Yaroslavl la începutul deceniului trecut, câştigător al Cupei Spengler în 2008 cu Dinamo Moscova;
Roman LYUBIMOV – atacant, 21 de ani, fost internaţional de juniori, locul 4 cu Rusia la Mondialele U 18 din 2010;
Igor GRIGORENKO – atacant, 30 de ani, medaliat cu aur la Mondialele U 18 din 2001, medaliat cu aur la Mondialele U 20 din 2002, 2003; ca şi transferat la Detroit RedWings, a fost victima unui grav accident auto pe 16 mai 2003, în urma căruia medicii i-au acordat 10% şanse de supravieţuire. Cu toate acestea, Grigorenko a revenit în viaţă şi în hochei, obţinând titluri în Rusia cu Salavat Yulaev Ufa (2008 şi 2011) şi participând la mondialele de seniori din 2006, unde s-a oprit în sferturi;
Alexander RADULOV – atacant, 27 de ani, crescut în QMJHL şi CHL, campion mondial de seniori în 2008 şi 2009, medaliat cu bronz la Mondialele din 2007, campion mondial de juniori în 2004, vicecampion mondial de tineret în 2005 şi 2006, golgheter al KHL în două rânduri, campion cu Salavat Yulaev Ufa în 2011ş a jucat 154 de partide pentru Nashville Predators şi a acumulat 102 puncte;
Igor FEFELOV – atacant, 21 de ani, produs al clubului moscovit;
Nikolay PROKHORKIN – atacant, 20 de ani, produs al hocheiului din Celyabinsk, proaspat internaţional de seniori;
Fyodor FYODOROV – atacant, 32 de ani, fratele mai mic (cu 12 ani) şi mult mai puţin talentat al managerului Sergey Fyodorov, medaliat cu bronz la Mondialele din 2005, apariţii sporadice în NHL;
Ruslan ZAYNULLIN – atacant, 31 de ani, produs al hocheiului din Kazan;
Alexander FROLOV – atacant, 31 de ani, vicecampion mondial de juniori în 2000, campion mondial de tineret în 2002, campion mondial de seniori în 2009, vicecampion mondial de seniori în 2010, medaliat cu bronz la mondialele de seniori din 2007; a disputat 579 de partide în sezoanele regulate ale NHL (cele mai multe pentru LA Kings) şi încă şase în playoff, realizând 397, respectiv patru puncte, a câştigat titlul în Rusia cu Dinamo Moscova în 2005;
Oleg SAPRYKIN – atacant, 32 de ani, campion mondial în 2009 (a şi marcat în finala jucată împotriva Canadei), campion în KHL cu Salavat Yulaev Ufa în 2011, a disputat 325 de partide în sezoanele regulate ale NHL pentru Phienix Coyotes, Ottawa Senators şi Calgary Flames şi încă 41 în playoff, acumulând 137, respectiv opt puncte;
Alexei MOROZOV – atacant, 36 de ani, dublu campion mondial de seniori (în calitate de căpitan de echipă) în 2008 şi 2009, medaliat cu bronz la mondialele din 2007, triplu campion în Rusia cu Ak Bars Kazan (ultimele două titluri în KHL), câştigător al Cupei Campionilor Europeni (2007) şi al Cupei Continentale (2008) cu gruparea din capitala Tatarstanului, multiplu laureat al EuroHockey Tour-ului, vicecampion olimpic în 1998 la Nagano, a disputat 451 de partide în sezoanele regulate ale NHL pentru Pittsburgh Penguins şi încă 39 în playoff, contoriyând 219, respectiv nouă puncte.


Accidentat, centru canadian Brandon REID nu şi-a ajutat echipa la cupa Spengler 2013.


saramago

26. Servette Geneva a castigat Cupa Spengler 2013 dupa ce a dispus in finala, scor 5-3, de CSKA Moscova. Team-ul lui Chris McSorley au condus la un moment dat cu 4-0 (Simek, Hollenstein, Petrell, Romy), abia in ultimul minut al reprizei a doua venind si replica moscovitilor prin Saprykin.
In repriza a treia, CSKA a marcat de doua ori consecutiv (Frolov si Zaytsev), reducand ecartul la un singur gol, 3-4. Iuresul de final al rusilor (care au fortat cu sase "jucatori de camp";) a fost stavilit de interceptia lui Daugavins, care a punctat in poarta goala cu 60 de secunde inainte de sirena si a consfintit primul rezultat important din palmaresul lui Servette.
Felicitari team-ului elvetian si iscusitului antrenor McSorley!


saramago

27. Directoratul Cupei Spengler 2013 a alcatuit echipa-tip a competitiei:

Stephan (Servette Geneva) - Koistinen (HC Davos), Nordlund (Servette Geneva) - Daugavins, Lombardi (ambii Servette Geneva), A.Radulov (CSKA Moscova).

Cu acestea, am incheiat postarile privitoare la Cupa Spengler 2013. Cu speranta ca nu v-am deranjat prea mult, va urez la multi ani cu sanatate, dragi prieteni ai hocheiului!


saramago

1 (28). Team Canada va fi condusă de antrenorii Guy Boucher (Sc Bern) și Serge Pelletier (Ambti-Piotta) la ediția 2014 (26-31 decembrie) a Cupei Spengler. Iată și lotul canadian:

Drew McIntyre (Charlotte Checkers - AHL), Nolan Schaefer (SC Bern) - portari;
Joel Kwiatkowski (Fribourg-Gotteron), Micki Dupont, Jim Vandermeer (ambii Kloten Flyers), Derrick Walser (Rapperswill), Marc-Andre Gragnani (Sc Bern), Brendan Mikkelson (Toronto Marlies - AHL), Steve McCarthy (Springfield Falcons - AHL), Ryan Parent (St.John’s IceCaps - AHL) - fundași;
Alexandre Giroux (Ambri-Piotta), Jeff Tambellini, Marc-Antoine Pouliot (ambii Fribourg-Gotteron), Bud Holloway , Colby Genoway (ambii Lausanne), Brett McLean, Chris Didomenico (ambii Langnau), Curtis Hamilton (Oklahoma City Barons - AHL), Mike Hedden (Assat Pori, SM-liiga), Ben Walter (EC Salzburg - EBEL), Ryan Martindale (San Antonio Rampage - AHL), Stefano Giliati (Blues Espoo - SM-liiga), Jerome Samson (Syracuse Cruch - AHL) - atacanși.


saramago

2 (29). Salavat Yulaev Ufa se va bizui pe urmatorii hocheisti la editia 2014 a Cupei Spengler:

Irving, Sokhatsky - portari;
Al.Vasilevski, I.Vishnevsky, Gareev, Zubarev, Kulda, Kutuzov, Lekomtsev, Heikkinen - fundasi;
A.Glukhov, Golovanov, Dubrovsky, Kaigarodov, Mereskin, Pihlstrom, D.Syomin, Skachkov, A.Pankov, Slepyshev, A.Stepanov, Tolpenko, Hartikainen, Khlystov - atacanti.



Seus tópicos favoritos
Eslováquia Kšefty-Tímy-Z...
Polônia Reprezentacja...
Eslováquia I.1
Polônia Pogaduchy
Polônia Kredyty – spr...
Eslováquia Športová akad...
Eslováquia II.4
Bósnia-Herzegovina Novi sport na...
Bósnia-Herzegovina Vicevi
Eslováquia Hlásenie chýb
Eslováquia Okamžite výzv...
Eslováquia Futbal vo sve...
Eslováquia MS U20, U18
Sérvia II.1
Eslováquia kredity
Eslovênia U17
República Tcheca II.1
Eslováquia Nezobrazuje m...
Bulgária младежи
Brasil Amistosos Sta...
Brasil PPMbet
Eslovênia Bodoče zvezde...
Argélia I.1
Brasil Esportes
Polônia Poszukuję Asy...
Macedônia do Norte Ракомет
Bósnia-Herzegovina Prevodioci
Brasil OFF - Cartola...
Polônia Ski Jump Mani...
Brasil Condolences
República Tcheca Platy hráčů u...
Bósnia-Herzegovina BiH PP Magazi...
Argélia المنتخب الجزا...
Argélia اجتماع بيع لا...
Argélia كرة اليد على ...
Argélia كرة القدم الج...
Argélia عصبة الاندية ...
Brasil Uniformes e L...
Bósnia-Herzegovina koga bi vi
Bósnia-Herzegovina Popularizacij...
Bósnia-Herzegovina Prognoziranje...
Bósnia-Herzegovina Veliki događa...
Estônia MM Eestisse
Brasil Sports Rankin...
Bósnia-Herzegovina Sastanak BH Z...
Egito سؤال وجواب في...
Bósnia-Herzegovina PPM Kredit
Áustria Tennis Duel -...
Bélgica financien
Bélgica Vanalles
Azerbaijão PPM Translato...
Áustria Facebook
Bósnia-Herzegovina Facebook
Áustria 2. Mannschaft...
Áustria Jerseys?
Argélia مقابلة ودية ب...
Azerbaijão U-17 milli ko...
Bósnia-Herzegovina Sms krediti
Eslováquia Kohutko Cup I...
Eslováquia Gold Cup
Eslováquia Trh hráčov/za...
Eslováquia National Gree...
Eslováquia V.168
Eslováquia players for G...
Eslováquia Pravidla (Ad ...
Eslováquia 2 zapasy za d...
Eslováquia postup?
Eslováquia Ligový pohár
Eslováquia dresy a vlajk...
Eslováquia National Germ...
Eslováquia PPM reprezent...
Eslováquia Voľby trénera...
Eslováquia DB National I...
Eslováquia PPZT:pred a p...
Eslováquia HANDBALL MANA...
Eslováquia F1
Eslováquia tranfers
Austrália New F1 manage...
Eslováquia organizujem t...
Eslováquia transfer
Eslováquia Dresy
Eslováquia VI.188
Eslováquia VI.190
Eslováquia VI.196
Eslováquia VI.185
Eslováquia VI.177
Eslováquia VI.184
Eslováquia VI.178
Eslováquia VI.180
Eslováquia VI.166
Eslováquia VI.172
Eslováquia VI.168
Eslováquia VI.169
Eslováquia VI.170
Eslováquia VI.173
Eslováquia VI.164
Eslováquia VI.163
Eslováquia VI.127
Eslováquia V.85
Eslováquia VI.111
Eslováquia VI.72
Eslováquia VI.109
Eslováquia Futbalová Rep...
Eslováquia V.253
Eslováquia Slovakia Cup ...
Eslováquia VI.113
Eslováquia Esox lucius f...
Eslováquia trgu - trensf...
Eslováquia V.160
Eslováquia Klubové vlajk...
Eslováquia Vytvorenie kl...
Eslováquia V.248
Eslováquia VI.143
Eslováquia VI.146
Eslováquia V.170
Eslováquia V.232
Eslováquia Žilinska fotb...
Eslováquia V.252
Eslováquia V.255
Eslováquia V.247
Eslováquia VI.96
Eslováquia V.223
Eslováquia VI.9
Eslováquia Kto ma najvac...
Eslováquia V.230
Eslováquia V.133
Eslováquia VI.147
Eslováquia V.184
Eslováquia uspesnost str...
Eslováquia VI.126
Eslováquia VI.58
Eslováquia VI.51
Bielorrússia "Клубная супе...
Eslováquia V.158 tipovač...
Eslováquia V.250
Eslováquia VI.80
Eslováquia mini champion...
Eslováquia V.249
Eslováquia V.229
Eslováquia V.251
Eslováquia Primera Divis...
Eslováquia Tímový web
Eslováquia VI.160
Eslováquia Friendly Matc...
Eslováquia VI.156
Eslováquia Klubovy web
Eslováquia V.127
Eslováquia Futbalova Rep...
Eslováquia Taktiky
Eslováquia Tréning hráčo...
Eslováquia SVK Repre - F...
Eslováquia VI.145
Eslováquia Stažnosti na ...
Eslováquia VI.106
Eslováquia futbal
Eslováquia Design-logo-d...
Eslováquia V.208
Eslováquia V.189
Eslováquia stadio
Eslováquia VI.149
Eslováquia VI.125
Eslováquia VI.88
Eslováquia V.176
Eslováquia SILA TÍMU
Eslováquia VI.103
Eslováquia V.148
Eslováquia super zápasy
Eslováquia Ponuky generá...
Eslováquia Slovenské Sup...
Eslováquia V.148
Eslováquia stavanie záze...
Eslováquia Tipovacia súť...
Eslováquia V.172
Eslováquia pro evolution...
Eslováquia Corgoň liga a...
Eslováquia VI.138
Eslováquia 2x zaspievaná...
Eslováquia Tvorba Loga
Eslováquia A.C.A.B. CUP
Eslováquia Najlepší stre...
Eslováquia Šlapak
Eslováquia V.201
Eslováquia VI.154
Eslováquia VI.142
Eslováquia Horna nitra C...
Eslováquia VI.148
Eslováquia VI.97
Eslováquia VI.144
Eslováquia Súťaž o 40 kr...
Eslováquia VI.112
Eslováquia MS vo Futbale...
Eslováquia kupovanie zam...
Eslováquia Hlasovanie - ...
Eslováquia V.242
Eslováquia Priatelsky du...
Eslováquia ZAPASY PRIJMA...
Eslováquia PPMliga-turna...
Eslováquia Tvorba-loga-d...
Eslováquia Majstrovstvá ...
Eslováquia V.178
Eslováquia IV.24 Ligové ...
Eslováquia VI.128
Eslováquia VI.54
Eslováquia Turnaj - UEFA...
Eslováquia Turnaj - Prem...
Eslováquia Liga majstrov
Eslováquia VI.110
Eslováquia V.146
Austrália Last Letter -...
Eslováquia V.256
Eslováquia VI.114
Eslováquia V.225
Eslováquia VI.92
Eslováquia V.246
Eslováquia V.239
Eslováquia V.237
Áustria Regeln/Rules
Mensagens mais recentes