时间:

您的球队:
交流
Public account
  PRO区
1330个信用点
购买信用点
你当前正在使用公共账号。如果想进行比赛或是加入讨论,你需要登陆。如果你是新玩家,请先进行注册。

  PowerPlay 杂志

Turneu special pentru suporteri


 

Dragi prieteni,

pe lângă cele două turnee anunţate vineri (vezi stirea precedenta), am mai deschis un turneu special cu premii mai mari. Acest turneu este o nouă cooperare cu partenerul nostru FansMania, care comercializează produse oficiale NHL. Puteţi câştiga un tricou original NHL al echipei favorite sau al jucatorului favorit. Gratis!

Turneul FansMania.eu Supporters Cup este dedicat suporterilor şi înregistrarea este gratuită pentru cei care cumpără 500 de credite începând cu 28 octombrie 2011. Premiile oferite sunt de două ori mai mari decât în oricare alt turneu FansMania. Dacă intrii în ultimii 16, ai un discount garantat. Chiar dacă termini pe locul 32, tot primeşti 50 de credite. Turneul nu va avea loc în aceeaşi perioadă cu nici unul dintre celelalte turnee FansMania, astfel că puteţi să vă dublaţi şansele jucând în două dintre ele şi câştigându-le pe ambele. 

Iată premiile din FansMania.eu Supporters Cup:

  • Locul 1: Discount de €150 in Fansmania shop
  • Locul 2: Discount de €125 in Fansmania shop
  • Locul 3: Discount de €100 in Fansmania shop
  • Locul 4: Discount de €75 in Fansmania shop
  • Locurile 5-8: Discount de €30 in Fansmania shop
  • Locurile 9-16: Discount de €15 in Fansmania shop
  • Locurile 17-32: 50 credite

Turneul va debuta pe 12 mai 2012 aşa că aveţi suficient timp pentru a achiziţiona creditele şi a deveni eligibil pentru turneu. Totuşi, dacă doriţi să evitaţi datele de disputare să nu se suprapună cu ale altor turnee în care luaţi parte, ar trebui să vă rezervaţi locul cat mai repede. 

Vă amintesc care sunt turneele lansate anterior: 

Din cauza unei erori la lanasare,  turneul FansMania.eu Open Cup a fost  închis şi refacut, cu setările corecte. Dacă sunteţi deja înscrişi, vă rugăm să vă înscrieţi din nou. 

Mult noroc şi o zi bună!

 




这篇文章有下列语言的版本:
Español, Chile Español, Argentina العربية Български Bosanski Čeština Dansk Deutsch English Español, España Eesti Suomi Vlaams Français Hrvatski 
Magyar Italiano Latviešu Bahasa Melayu Nederlands Norsk Português, Brasil Polski Português Русский Slovenčina Slovenščina Српски Svenska 
Українська 中文 

在Facebook 上分享   在Twitter 上分享   在MySpace 上分享