PowerPlay 杂志

De peste 40 de ani, fanii celor de la Ajax îşi primesc favoriţii pe “Corul Sclavilor” din Nabucco, una dintre cele mai frumoase opere din lume. Cînd face rost de ceva timp liber, Andre Rieu, celebrul violonist, vine să le mai dea un arcuş de ajutor

N-avea cum să reziste. De fier să fi fost şi tot n-ar fi putut! Prima plecase Maria Virginia. Născută în martie 1837, decedată în august, anul următor. Icilio Romano, cel care ar fi trebuit să-i fie urmaş, s-a stins repede, a trăit numai un an şi trei luni. Margareta, mama copiilor, soaţa sa, s-a prăpădit de dorul lor. Şi uite-l, la 27 de ani, nemaiavînd pentru ce să trăiască, chinuit de gîndul de a-şi lua viaţa şi a merge alături de cele mai iubite fiinţe ale sale… El, el omul care a uimit “Teatro alla Scala” din Milano, el, marele compozitor, nu mai poate! Ori nu mai vrea să poată!

“Nabucco, Nabucco”
Atunci, un prieten îi aduce un libret semnat Temistocle Solera. Nici nu-l priveşte, dar, după ce pleacă, aruncă un ochi peste el. E 1841, se apucă de compus, muzica e singurul refugiu, în casă aude scîncet de copil, în capul scărilor vede silueta Margaretei, simte că explodează, dar munceşte ca un orb. Scrie, şterge, bate ritmul, aruncă foile. Trece un an. E 9 martie 1842. Din nou, “Scala”. Dacă nu e bine primită, se va omorî, spre seară, după reprezentaţie. Dar sala e în picioare după cele două ore şi un sfert. 11 minute de aplauze. “Nabucco”, una dintre cele mai impresionante opere din toate timpurile, îl scoate la liman. El, el, Giuseppe Verdi, a primit firmanul publicului.

De la “Scala” pe “ArenA”
Un secol şi vreo trei decenii se petrec de-atunci. Sîntem în Olanda marelui Ajax. “Lăncierii” lui Rinus Michels, ai lui “Pişti” Covaci, ai lui Cruyff, ai lui Rep ori Neeskens, cu fotbalul lor total, uimesc Europa. E momentul ca fanii să-şi aducă aminte că cei care au fondat clubul, în 1900, au fost nişte evrei. Aşa că aleg Nabucco drept imn. De fapt, numai bucata aceea a Corului Sclavilor ce încearcă să scape de robie. Tambururile şi cele 12 clopote, reprezentînd triburile lui Israel, îţi îngheaţă sîngele în vene. “Va’, pensiero, sull’ali dorate”, “Zburaţi, gînduri!”, cîntă 40.000 de suflete.

Legenda merge mai departe. Andre Rieu, marele violonist, e chemat pe “Amsterdam ArenA” şi, cu Stradivariusul său zămislit acum 330 de ani, ridică stadionul în picioare. Opera lui “Peppe” Verdi, italianul, cîntată de un olandez, pe gazonul unei arene de fotbal, cu 55.000 de oameni în tribune! Rieu, cu lavaliera sa cu pafta de aur, îi zice cu foc, gîdilă coardele, zîmbeşte cu subînţeles cînd vede zeci de mii de steguleţe albe care-i ţin isonul. Iar batavii, fiinţele acelea fără ureche muzicală şi cu o limbă atît de melodioasă încît ai accepta zece gîrbace pe spinarea udă în loc să-i citeşti alfabetul, se pun pe cîntat. “Va’, pensiero, sull’ali dorate…”.

Cu puţină vreme înainte de Revoluţia noastră, pe scena Operei se aflau 162 de oameni. Corul Sclavilor. În sală, 112 spectatori. Restul nu reuşiseră să învingă frigul stalurilor, chiar dacă, la îndemnul lui Ceauşescu, îşi mai puseseră, de control, o şubă - două în plus.

VEZI VIDEO SENZAŢIONAL CU ANDRE RIEU ÎNAINTEA MECIULUI AJAX - OL. MARSEILLE

sursa: blogsport.gsp.ro/oprisan