时间:

您的球队:
交流
Public account
  PRO区
1330个信用点
购买信用点
你当前正在使用公共账号。如果想进行比赛或是加入讨论,你需要登陆。如果你是新玩家,请先进行注册。

  PowerPlay 杂志

O samă de cuvinte - Hronica periodicească a baschetului (61)


O samă de cuvinte - Hronica periodicească a baschetului (61)

Așa cum am pomenit la începutul acestui an, din acest sezon vom avea hronici separate dedicate echipelor naționale. Cu meciurile de aseară am ajuns la jumătatea campaniilor de calificare pentru campionatele mondiale, prilej cu care vă propun să trecem în revistă evoluțiile reprezentativelor noastre.

 

Reprezentativa de seniori

Datorită decalajului creeat între națiuni și a tentativelor nereușite de a urca mai sus la turneele finale, încă de la alegeri managerul echipei de seniori și-a anunțat intenția de a aborda preliminariile cu echipa a doua, în speranța unei mai buni clasări la turneul final. Pentru închegarea relațiilor de joc, echipa de bază a jucat în toate meciurile de pregătire.  

Dar să revenim la evoluția jucătorilor. Debutul în preliminarii a fost pe teren propriu, în fața reprezentativei SUA. Primul sfert a fost e echilibrat, ambele formații alternând la conducere, americanii punctând pe final și ieșind în avantaj (25-28). În sfertul al doilea, jucătorii noștri au apăsat pe accelerație, reușind o serie fantastică de 12 puncte, când au trecut în avantaj, de la 32-34 la 44-34, Janos Ţilea  reușind două aruncări de trei puncte. Ai noștri păstrează diferența până la sfârșitul sfertului doi. Sfertul trei continuă în aceeași notă, ai noștri reușind o altă serie fantastică de 16 puncte (de la 62-51 la 78-51). Cu victoria în buzunar, ai noștri își conservă energia în ultimul sfert, permițând americanilor să mai revină, finalul consfințind o victorie la 18 puncte, 103:85.

Următorul meci a însemnat întâlnirea cu campioana mondială, Ungaria, în deplasare. Gazdele au forțat doar atât cât să obțină victoria, câștigând toate sferturi, în final având 10 puncte avans, 89:79.  

Revenirea pe teren propriu, ne-a adus în față reprezentativa Argentinei. Echipa a doua și-a făcut din nou treaba, fiind la conducerea partidei tot timpul. La jumătatea meciului diferența era de 21 de puncte (60-39), motiv pentru reducerea turației motoarelor. În ciuda acestui lucru, diferența s-a păstrat, finalul, 98:77, adăgând încă o victorie României.

Aseară am întâlnit Grecia, în deplasare. După un sfert bun (câștigat de ai noștri la două puncte, 16-18), tricolorii cedează inițiativa, Grecia preluând conducerea la finalul sfertului doi (40-39 de la 35-39, 5 puncte prin Spyridon Rorris  și Georgios Gravari). Diferența se mărește în sfertul trei, finalul aducând a doua înfrângere pentru tricolori, 88:79. La jumătatea preliminariilor, tricolorii ocupă locul trei în grupă.

Pos

Echipa

GP

W

L

Pts

PF:PA

GAvg

Pct

1

Ungaria Ungaria

 4

 4

 0

 8

 338:271

1.25

1.000

2

Grecia Grecia

 4

 3

 1

 7

 353:308

1.15

0.750

3

România România

 4

 2

 2

 6

 359:339

1.06

0.500

4

Argentina Argentina

 4

 1

 3

 5

 323:366

0.88

0.250

5

SUA SUA

 4

 0

 4

 4

 304:393

0.77

0.000

 

Reprezentativa de tineret (U19)

Tineretul a debutat pe teren propriu, cu Venezuela. După un prim sfert relativ echilibrat (28-24), ai noștri au trecut la conducerea ostilităților, diferența crescând cu trecerea timpului, 102:70. Având în echipa de start 5 jucători de 18 ani, viitorul sună bine, Vali Cazaciuc și Laur-Marius Oprea anuntânde-se ca doi fundași de excepție.

A urmat deplasarea din Iran. Managerii noștri nu au forțat, rezultatul primului sfert (32-11) fiind hotărâtor în stabilirea învingătoarei. Ai noștri au echilibrat meciul, câștigând clar ultimul sfert (10-26), când și iranienii au redus turația motoarelor. În cele din urmă gazdele s-au impus la 6 puncte, 82:76.

În meciul al treilea, Serbia a încercat să se impună la București, dar prestația jucătorilor tricolori a fost excelentă. Primele trei sferturi au fost la discreția jucătorilor noștri (26-20, 32-25, 24-21), oboseala spunându-și cuvântul în sfertul patru, când sârbii reduc diferența până la 10 puncte, 101:91.

Astă noapte târziu tricolorii au jucat cu reprezentanții frunzei de arțar, Canada, în deplasare. Meciul a fost extrem de echilibrat, ai noștri impunându-se la mici diferențe în primele trei sferturi.  Gazdele se apropie pe final, dar nu amenințător, așa că cu 10 secunde de final, Vali Cazaciuc  stabilește scorul final la 100:107. Cu trei victorii tricolorii ocupă locul doi în grupă.

Pos

Echipa

GP

W

L

Pts

PF:PA

GAvg

Pct

1

Iran Iran

 4

 4

 0

 8

 401:309

1.3

1.000

2

România România

 4

 3

 1

 7

 386:343

1.13

0.750

3

Serbia Serbia

 4

 1

 3

 5

 348:358

0.97

0.250

4

Canada Canada

 4

 1

 3

 5

 347:376

0.92

0.250

5

Venezuela Venezuela

 4

 1

 3

 5

 314:410

0.77

0.250

 

Reprezentativa de juniori (U17)

Juniorii au debutat pe teren propriu, în compania Turciei. După un debut echilibrat, suprinzător jucătorii noștri cedează inițiativa, jumătatea meciului găsind echipa turcă în avantaj, 38-45. Tricolorii încep cursa de urmărire, dar în sfertul trei nu reușesc mare lucru, diferența păstrându-se. Jucătorii gazdă intră hotărâți în sfertul patru și reușesc o serie de 8 puncte în debutul lui, care îi trece la conducere, 61-59. Urmează o dispută echilbrată până la final, dar turcii nu au mai trecut în avantaj. Cu patru secunde înainte de final, Ovidiu Negulescu  aduce liniștea în tabăra noastră, 75:71.

Meci extrem de disputat cu Italia, în jocul al doilea din grupe. Debutul aparține macaronarilor, care se impun în primul sfert la 8 puncte. Urmează revenirea jucătorilor noștri, care trec în avantaj după sfertul doi (44-46). Este rândul italienilor să forțeze, trecând la conducere la finalul sfertului trei (66-63). Echilibrul se menține în sfertul patru, tricolorii nereușind să remonteze diferența, fiind permanent la 4-5 puncte în spatele italienilor, finalul găsindu-i cu un avantaj de 4 puncte, 91:87.

A urmat pe teren propriu disputa cu vecinii de peste Dunăre, Bulgaria.  Ai noștri și-au asigurat liniștea după primul sfert (24-9), după care au redus turația.  Bulgarii revin, da tricolorii refac diferența în sfertul 3, 75-59. Cu motoarele reduse la maximum, ai noștri au pierdut din avantaj în ultimul sfert, oaspeții apropiindu-se până la 3 puncte (84-81). În ultimul minut , Alex Nicolae Dumitrescu  și Samir Pârvu  stabilesc rezultatul final, 86:81, din două aruncări libere.

A urmat deplasarea din Serbia, care am dori să o uităm cât mai repede. Gazdele au depășit net echipa noastră, impunându-se la 35 de puncte, 107:72. Echipa noastră ocupă locul al patrulea și se anunță un retur extrem de dificil.

Pos

Echipa

GP

W

L

Pts

PF:PA

GAvg

Pct

1

Serbia Serbia

 4

 3

 1

 7

 368:319

1.15

0.750

2

Italia Italia

 4

 3

 1

 7

 349:324

1.08

0.750

3

Bulgaria Bulgaria

 4

 2

 2

 6

 337:347

0.97

0.500

4

România România

 4

 2

 2

 6

 320:350

0.91

0.500

5

Turcia Turcia

 4

 0

 4

 4

 267:301

0.89

0.000

 

 

 

Acestea fiind zise, să ne auzim de bine!





文章评分: 粗糙 - 正常 - 优秀     阅读人数: 25

在Facebook 上分享   在Twitter 上分享   在MySpace 上分享