时间:

您的球队:
交流
Public account
  PRO区
1330个信用点
购买信用点
你当前正在使用公共账号。如果想进行比赛或是加入讨论,你需要登陆。如果你是新玩家,请先进行注册。

  PowerPlay 杂志

Updatarea motorului de joc și un nou sezon


Dragi prieteni,

pe măsură ce ne apropiem de debutul noului sezon, ne-am hotărât să facem o mică ajustare la motorul de joc, bazată pe solicitările voastre.

După cum cunoașteți probabil, unele echipe joacă cu doar cinci jucători în linia de start. Din moment ce motorul nu permite vreunei echipe șă joace cu mai puțin de cinci jucători, se poate ajunge la un moment dat la situația în care toți cei cinci jucători să acumuleze câte patru greșeli personale, iar echipa să nu mai facă fault pe toată durata rămasă a jocului. Există anumite procese în motor care penalizează aceste echipe astfel încât acestea să nu beneficieze de un avantaj necinstit în acest mod. Cu toate acestea, mulți dintre voi și-au exprimat nemulțumirea față de acest lucru și consideră penalizările ca fiind insuficiente.

Tocmai de aceea, ne-am hotărât să penalizăm asemenea practici într-un mod mai sever, începând cu startul noului sezon. În acest mod, șansele celeilalte echipe de a înscrie din aruncări vor fi mărite. Mai mult decât atât, echipa care ajunge în situația de a nu mai putea comite faulturi va avea șanse mai mici de a înscrie din aruncările proprii. Acest lucru va fi posibil mai ales în cea de a patra repriză, atunci când probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este mai mare.

În combinație cu oboseala din joc, provocată de integralitatea din formația de joc a jucătorilor folosiți, efectele vor fi devastatoare și ar trebui să descurajeze orice manager cu capul pe umeri să mai utilizeze astfel de tactici.

Nu uitați să urmăriți Cupa Mondială și primele Campionate Mondiale dedicate echipelor U17 și U19. Susțineți-vă țara!

Mai jos este o listă de țări în care va avea loc regruparea ligilor la sfârșitul sezonului curent:

Belgia, Brazilia, Chile, China, Croația, Franța, Grecia, Iran, Letonia, Lituania, Olanda, Portugalia, Slovacia, Turcia, SUA, Venezuela.

Regruparea ligilor este un mecanism prin care sunt eliminate echipele inactive din ultimele două nivele ale ligilor țărilor menționate, pentru a mări competitivitatea din aceste ligi.

Asta e tot, mult succes cu ofertele de sponsorizare!




这篇文章有下列语言的版本:
Español, Chile Español, Argentina Беларуская Български Bosanski Čeština Dansk Deutsch Ελληνικά English Español, España فارسی Suomi Vlaams Français 
עברית Hrvatski Magyar Italiano Lietuvių Latviešu Bahasa Melayu Nederlands Norsk Português, Brasil Polski Português Русский Slovenčina 
Slovenščina Српски Svenska Українська 中文 

在Facebook 上分享   在Twitter 上分享   在MySpace 上分享