PowerPlay Dergi

Ignat (20 decembrie) - numele zilei provine de la Sf. Mucenic Ignatie Teofanul din calendarul ortodox. In popor se spune insa ca Ignat a fost un simplu taran necajit, care vrand sa-si taie porcul, a scapat securea si si-a omorat tatal. Acesta, caindu-se, a primit mila de la Dumnezeu si Sfantul Petru.
In ziua de Ignat se taie porcul si nu e bine sa lucrezi altceva. Se spune ca in noaptea de dinainte porcul isi viseaza moartea. Cu sangele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca sa fie sanatosi peste an. Dupa taiere si preparare, urmeaza "pomana porcului", la care iau parte cei ai casei si ajutoarele.

Ajunul Craciunului (24 decembrie) - Ajunul Craciunului apare personificat in chipul unui mos cumsecade, frate mai mic al lui Mos Craciun, despre care se spune ca ar fi fost pastor. Ajunul Crăciunului incepe cu colindul "Bună dimineaţa la Moş Ajun!", casele frumos impodobite işi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. E bine sa se imparta bucate, atat in numele mortilor, cat si ca semn de belsug, fiind rastimpul prin excelenta al darurilor. Se crede ca zgarcitii primesc pedepse de la Mos Ajun (cele mai grele fiind ale acelora care nu primesc uratorii).


Craciunul (25 decembrie) - La romani, sarbatoarea Nasterii Domnului se leaga, peste timpuri, de cultul solstitiului de iarna, al lui Craciun, dar si de datinile romane legate de zilele "Soarelui Invingator" si Saturnalii. Pentru ca acum, la sfarsit de decembrie, este ziua cea mai scurta a anului, Soarele trebuie ajutat, prin tot felul de elemente magice, sa nu moara. In vechiul mit al ciobanului Zeu-Mos se introduc elemente crestine si astfel se contureaza povestea ciobanului Craciun. Acesta refuza sa o primeasca pe Fecioara Maria sa-si nasca pruncul. In ascuns, sotia sa o gazduieste si-l moseste pe Iisus. Craciun o pedepseste taindu-i mainile. Fecioara Maria infaptuieste o minune lipindu-i mainile la loc, lucru ce il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat cu bine, Craciun aprinde un rug din lemne in jurul caruia se incinge o hora. Dupa joc, Craciun ii face daruri Fecioarei Maria si pruncului si, astfel, se produce transfigurarea lui Craciun in sfantul care aduce daruri copiilor de ziua Nasterii lui Iisus. Este demn de remarcat ca cei mai multi cercetatori romani afirma ca apelativul de Craciun deriva din cratio, - onis care, in latineste, inseamna nastere. Mai mult, Petru Caraman sustine ca numele de Craciun se gaseste numai la romani. In afara granitelor romanismului, termenul nu se regaseste decat la slavii din imediata vecinatate, care l-au imprumutat de la romani. Sarbatoarea de Craciun imbina o multime de obiceiuri. Dominanta este componenta crestina care marcheaza nasterea lui Hristos si ea se vede in colindele religioase, precum "Steaua" si "Irozii". Craciunul marcheaza insa si un nou ciclu de viata, inceputul unui nou an roman. Obiceiurile au semnificatii multiple. Pe de o parte, se intrevede urarea menita a prevedea, a provoca indeplinirea dorintelor omului si ale comunitatii, dar si protejarea fata de fortele raului.

Colindul, in acest context, incepe, nu intamplator, seara si dupa reguli bine stabilite. In seara de Ajun colinda doar copiii, simboluri ale puritatii, ale curateniei fizice si morale. Abia in ziua de Craciun colinda flacaii, femeile fiind excluse. Ceata de colindatori se organizeaza pe vecinatati si merge din casa in casa pentru ca urarea lor este socotita de bun augur. Arsenalul lor, format din clopotei, bete si bice are menirea ca, prin zgomotul facut, sa alunge fortele malefice. In acelasi cadru trebuie amintite jocurile cu masti: capra cu variantele sale - camila si chiar girafa, ursul, calutii, dar si ceata de mascati, care are menirea de a stigmatiza toate relele din comunitate. Sunt reprezentate, de asemenea, si profilurile ocupationale: crasmarul, caldararul, agricultorul etc. Din costum nu lipseste niciodata siragul de zurgalai, care are aceeasi menire - de a indeparta fortele raului. Craciunul este marcat si printr-o masa bogata, din care nu trebuie sa lipseasca colacii, cornurile, fructele, pestele, dulciurile si, bineinteles, bautura. Tot ce se pune pe masa are o trimitere clara la ocupatiile traditionale ale comunitatii romanesti. De pe masa nu pot lipsi nucile si ouale, care au o simbolistica mai complexa, cu trimitere la rezistenta in timp, la samanta care nu se pierde. Sarbatorile de iarna, incepute de Craciun odata cu Nasterea lui Iisus, se incheie abia la Boboteaza, cand in lumea satului au loc alte petreceri unde, intr-un cadru special, sunt prezentate comunitatii viitoarele cupluri si astfel viata isi reia ciclul firesc, odata cu renasterea naturii.



Jocul Caprei

De la Craciun si pana la Boboteaza, copiii umbla cu "steaua", un obicei vechi ce se intalneste la toate popoarele crestine. Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei magi. Cantecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, cateva din literatura de nuanta calvina si, multe din ele, chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra in casa in zilele Cracinului, canta versuri religioase despre nasterea lui Isus: "Steaua sus rasare"; "In orasul Viflaim"; "La nunta ce s-a intamplat"; "Trei crai de la rasarit".