時間:

你的球隊:
交流
Public account
  PRO專區
1330 信用點
購買信用點
你目前正在使用公共帳號。如果想進行比賽或是加入討論,你需要登入遊戲。如果你是新玩家,請先進行註冊。

  POWERPLAY 雜誌

Câştigătorii Marii Campanii de Recomandări


Doamnelor şi domnilor,

dorim să mulţumim tuturor celor care au participat la Marea Campanie de Recomandări care s-a desfăşurat între 1 iulie şi 31 octombrie 2011. Aţi contribuit la creşterea jocului şi sperăm să continuaţi să ne ajutaţi. Acum vom anunţa câştigătorii premiilor care au fost puse în joc pentru această competiţie. 

Consola Nintendo Wii oferită managerului care a făcut cele mai recomandări verificate şi tricoul PowerPlay Manager, vor merge, ambele, la D49 din Argentina. Numerele lui D49 sunt uluitoare şi au ajutat Argentina să urce în clasemantul naţiunilor. 

Celelate premii au fost trase la sorţi în cadrul unei loterii la acre au luat parte toţi utilizatorii care au acumulat 20 de puncte. Au fost 41 de utilizatori introduşi în urnă, iar unul dintre ei va obţine o altă concolă Nintendo Wii şi alţi 10 vor primi un tricou PowerPlay Manager. Iată câştigătorii:

Nintendo Wii: KelvinPower

Tricouri: the outlaw, emmppaa, Daved, Tilenckuuu, osa, svetinja, pablokorek, Russiastars, Pablo1878, el12

Felicitări tuturor câştigătorilor!

Vă rugăm să ţineţi cont că puteţi obţine în continuare credite pentru recomandări. 

Altfel, un nou dezvoltator ne-a devenit coleg - Tomas a.k.a. Tomkinss.  Ne va ajuta cu programarea. Acum se ocupă de repararea micilor erori, şi după ce se va obişnui cu sistemul nostru, va primi sarcini mai dificile. Bine ai venit în echipă Tomas! 

Aşa cum ştiţi, avem programate mai multe Turnee sponsorizate la hochei, cu partenerul nostru FansMania.eu acolo unde puteţi câştiga vouchere de dicount pentru produse originale NHL în valoare de 3.000 de euro. Toţi managerii PPm primesc un discount de 5 euro la orice achiziţie de pe site-ul FansMania.eu. Este suficient să introduceţi codul PPM şi numele vostru de utilizator înainte de încheierea tranzacţiei. 

În ultima săptămână, PowerPlay Manager a participat la expoziţia digitală intitulată NextGen Expo 2011 în Bratislava. Puteţi găsi toate fotografiile de la evenoment pe pagina noastră de Facebook.

Hostessestuttle

Vă urez o zi bună!




本文有以下語言版本::
Español, Chile Español, Argentina Български Bosanski Čeština Dansk Deutsch English Español, España Eesti Suomi Vlaams Français Hrvatski Magyar 
Italiano 日本語 Lietuvių Latviešu Nederlands Norsk Português, Brasil Polski Português Русский Slovenčina Slovenščina Српски Svenska 
Українська 中文 

在Facebook分享   在Twitter分享   在MySpace分享