時間:

你的球隊:
交流
Public account
  PRO專區
1330 信用點
購買信用點
你目前正在使用公共帳號。如果想進行比賽或是加入討論,你需要登入遊戲。如果你是新玩家,請先進行註冊。

  POWERPLAY 雜誌

Hagi, la borna 45


A fost, fără îndoială, cel mai mare fotbalist român din ultimii 25 de ani, şi este considerat o legendă în Turcia, acolo unde a făcut istorie. Gheorghe Hagi împlineşte astăzi 45 de ani, şi este, fără îndoială, cel mai cunoscut român aici şi pe mapamond, notorietatea sa fiind deja celebră.

Povestea vieţii lui Hagi este deja cunoscută şi de copiii care se visează cândva în tricoul cu numărul 10, dar care l-au văzut jucând  pe „Rege" doar la televizor. Născut la ţară, a început fotbalul în curtea casei urmărit îndeaproape de bunicul său, de altfel singurul care l-a sprijinit iniţial. A ajuns la juniorii Farului în 1975, iar în 1982, la 17 ani, a debutat pentru marinari într-un meci încheiat prost, la Bacău.

Progresele sale nu au scăpat atenţiei omului care avea să-i marcheze cariera, Mircea Lucescu, şi la un an de la debutul în Divizia A, îşi făcea loc către naţională, unde a evoluat prima dată într-un amical contra Norvegiei. În anul debutului sub tricolor, 1983, a părăsit Constanţa pentru Sportul Studenţesc, club aflat atunci între granzii României. Şi-a trecut în palmares un trofeu de vicecampion în 1985 şi un titlu de golgheter, atrăgând astfel privirile celor două mari, Steaua şi Dinamo. Cluburile departamentale s-au bătut pentru el, şi câştig de cauză a avut Steaua, care l-a înregimentat în 1986, iniţial pentru 6 luni, iar apoi, prin mişcări obişnuite înainte de 1989, definitiv.

Exilul

În primul lui sezon la Steaua, Hagi s-a dovedit decisiv de multe ori, dar cel mai important gol a rămas cel contra lui Dasaev, din Supercupa Europei, împotriva sovieticilor de la Dinamo Kiev. A rămas în Ghencea 4 ani şi apoi s-a transferat pentru o sumă record, 3,5 milioane de dolari, la Real Madrid. În momentul plecării din România, Hagi jucase 223 de meciuri şi marcase 141 de goluri, fiind golgheter în două ediţii.

La Real nu s-a impus. Venit ca un star, Hagi a fost înghiţit de vestiarul plin de vedete. A plecat în 1992, după ce jucase de 64 de ori în tricoul albilor şi marcase 19 goluri, la o echipă mult prea mică, dar antrenată de preferatul său, Mircea Lucescu. La Brescia a cunoscut pentru unica dată umilinţa retrogradării, în chiar primul sezon, iar în 1994 a fost declarat al patrulea fotbalist din lume, în anchetele FIFA sau France Football.

Evoluţia uimitoare de la Mondialul american, l-a readus în Primera, de data asta la marea rivală a lui Real, FC Barcelona. La fel ca în episodul Madrid, Hagi a căzut victimă propriei inadptabilităţi dar şi a concurenţei acerbe într-o perioadă în care numărul jucătorilor străini dintr-o echipă era limitat drastic de UEFA. În 1996, după doar 36 de meciuri în blau-grana, a ales să plece în Turcia, moment de inspiraţie maximă, deşi părea un mare pas înapoi.

167 de meciuri, 78 de goluri, patru titluri, două cupe, o Cupă UEFA, o Supercupă, şi titlul de... legendă vie! Acestea au fost realizările lui Hagi la Galatasaray, club de la care s-a retras în 2001.

Naţionala

La prima reprezentativă a României, Hagi mai deţine un singur record, cel al golurilor marcate, 35. De-a lungul timpului a fost însă, recordman de selecţii, cu 125 de meciuri, şi de purtător al banderolei de căpitan. A condus naţionala la trei turnee finale de Campionat Mondial şi la două de Campionat European, trecându-şi în palmares şi o prezenţă la Euro 84.

În 1999, Hagi a primit premiul de fotbalistul român al secolului iar pe 24 aprilie 2001 s-a retras şi din prima rprezentativă după o gală festivă care i-a purtat numele şi un meci de retragere care a adus în România o pleiadă de vedete.

Antrenorul

După retragerea de pe teren, Hagi a început munca de antrenor direct la echipa naţională. A ratat calificarea la Mondialul din 2002 după barajul de pomină contra Sloveniei, şi a preferat să renunţe. În 2003 a prelaut Bursaspor, echipă la care a avut rezultate modeste şi de unde a demisionat după un tur de campionat. A revenit pe bancă la Galata, în 2004 şi a câştigat Cupa Turciei, singurul trofeu obţinut ca antrenor. La finalul sezonului a demisionat nemulţumit de campania de transferuri iar în 2006 s-a întors în România, la Timişoara. A stat puţin şi nu a avut rezultate, în ciuda unei campanii de transferuri spectaculoase. A luat o pauză de reflexie şi apoi a „ales cu inima" venind la Steaua.

Greşeala a fost fatală. Finanţatorul echipei sale de suflet şi-a bătut joc de el supunându-l unei presiuni de inimaginat. Hagi a renunţat după doar câteva luni, sătul să fie acuzat permanent de patron. Din acel moment e liber de contract, deşi presa a mai dezvăluit posibile negocieri cu diferite cluburi. Anul trecut a înfiinţat academia de fotbal care îi poartă numele şi nu se sfieşte să meargă personal să-i antreneze pe puştii adunaţi sub titulatura Viitorul Constanţa.

 





文章評級: 粗糙 - 正常 - 優秀     閱讀人數: 72

在Facebook分享   在Twitter分享   在MySpace分享