POWERPLAY 雜誌

   In cultura populara contemporana se remarca pierderea legendelor populare legate de sfintii si sarbatorile din aceasta perioada a anului, ca si simplificarea (chiar stilizarea) obiceiurilor. Semnificatiile arhaice (cate vor fi existat in comunitatea romaneasca) s-au pierdut, ramanand, in general, un complex de acte, ritualuri si ceremonialuri care nu-si mai au motivatia decat in simpla practica.

   In calendarul actual al romanilor, sarbatoarea are caracter crestin, fiind sarbatorita atat prin participarea la slujbele bisericesti, cat si prin practicarea unor obiceiuri populare. Cel mai practicat dintre acestea din urma este colindatul.

   Obiceiul se practica in Ajunul Craciunului, seara, pana in dimineata zilei de Craciun. Dar exista si locuri unde se colinda doua sau toate in toate cele trei zile ale sarbatorii. In alte locuri din Muntenia, Moldova si Transilvania de Rasarit, se colinda (si) la Anul Nou. In fine, termenul de colinda s-a extins si asupra obiceiului practicat de Iordan, Florii sau chiar de Paste, in ultima vreme. Si totusi, romanii considera traditionala doar colinda de Craciun.

   Impartite in colinde religioase (crestine) si laice (sociale, pagane), colindele romanesti creeaza o atmosfera legendara referitoare la lume si stihii, oprindu-se mai mult asupra a trei aspecte din viata satului: cel gospodaresc, puterea si frumusetea tinerilor, eroismul si iubirea, in perspectiva casatoriei.

   In functie de grupul care colinda, colindele sunt de copii si de ceata. Colindatorii sunt purtatorii si transmitatorii unui mesaj catre gazde. Fie el magic, de urare, de legitimare a cetei sau crestin (de vestire a Nasterii lui Hristos), mesajul colindatorilor doreste sa aiba efect asupra gazdei, sa-i aduca bogatie, prosperitate, in noul an, sa o schimbe in mai buna, mai credincioasa, mai fericita, mai sanatoasa. Colindatorii poarta diferite denumiri: ceata de colindatori, ceata de feciori (in Transilvania), ceata de juni (in tinutul Sibiu-Fagaras), bute, butea feciorilor (junilor) (in tinutul dintre Olt si Tarnave), beze (in Campia Transilvaniei si Nasaud), dubasi (in Hunedoara vestica si tinutul Halmagiu-Beius), preuca (in Tara Lovistei), zoritori (in Tara Barsei), caluseri (in zona dintre Sibiu si Strei, intrucat colindatorii ureaza si joaca jocul cu acest nume), etc.

   Se disting, in mare, cateva tipuri de cete. Una dintre acestea e cea mai numeroasa, in care trebuia sa intre cate un fecior sau barbat din fiecare casa. Aceasta se intalnea in Estul Transilvaniei si avea chiar mai mult de 30-40 de membri, a caror varsta putea trece de 40 de ani, cu conditia sa cunoasca repertoriul. Ceata de juni era compusa din adolescenti si tineri necasatoriti, patronata, in general, de biserica sau autoritatea administrativa a satului. Rolul ei se extindea pe parcursul intregului an, fiind organizatoarea jocului duminical si cea care ii initia pe membrii cetei si tineretul feminin. In Nordul Transilvaniei, Moldova si Muntenia se intalneste ceata de flacai, cu atributii doar de urare. Exista si cete de barbati sau mixte, barbati si femei, iar in Muntenia Subcarpatica (Muscel) se intalnesc cete de fete care ii colinda cu precadere pe flacai. Actuale sunt cetele mixte, formate din copii si tineri, sau amestecati cu barbati si femei. Craciunul fiind sarbatoare care se tine in familie, am remarcat marea raspandire a "cetelor" formate din toti membrii unei familii, care colinda la rude, vecini sau prieteni.

   Constituirea si "repetitiile" sunt in legatura cu intinderea repertoriului de colinde si cu atributiile cetei. Ca functii, ceata are un conducator (vataf, primar, jude, birau, primar, marcoton si, mai nou, sef). El indeplineste si rolul de casier; este si cel care introduce fetele in joc. Cel (cei) ce duc(e) darurile sunt numiti iapa, cal, desagar, purcica, goaga, sacari, mihoi. Mai exista, uneori, un casier (somes, camaras, pargos, pristac) si un supraveghetor al proviziilor cetei (crasmar, caprar, colacar, chelar, fagadas, borbirau).

   In general, colindatorii poarta costumul popular de sarbatoare, adaugand palarii, caciuli. Uneori poarta o bata sau maciuca, special ornamentata, traista, clopotei, dube sau alte instrumente muzicale (cel mai adesea fluier), in anumite zone, o panglica rosie sau tricolora pe piept, peste mijloc sau la bata. Frecvente sunt acum si ornamentele din beteala, hartie creponata, globuri sparte, paiete, etc.

In prezent, se poate vorbi de un caracter in general crestin al colindatului. Colindatorii ii simbolizeaza pe ingerii care cantau deasupra ieslei din Betleem, slavind nasterea Pruncului Iisus. Pe langa aceasta "veste minunata", care se afla in centrul celor mai multe colinde contemporane, colindele religioase mai vorbesc despre Patimile Domnului, despre sfinti, despre Maica Domnului, despre batranul Craciun, despre tradarea lui Iuda, etc. Uneori filonul popular si cel crestin coexista; exista chiar variante crestine ale unor colinde consacrate. Influenta crestina se manifesta si sub forma de refrene, corective crestine aduse colindei populare, personaje, solutii dramatice.

   Colinda populara, in mare parte inlocuita de cea crestina, se distinge prin faptul ca isi precizeaza destinatarul (exista colinde "de fata", "de flacau", "de copil", "de cioban", "de preot", "de pescar", etc.) si prin functia predominanta de urare. Exista, de asemenea, colinde ce au ca tema lupta cu leul, ciuta, colinde de instrainare (mai ales adresate feciorilor care pleaca la oaste).

   In ziua de azi, colinda are functie de urare si o functie de vestire a Nasterii Domnului. Ei ii sunt asociate tendintele tot mai marcate de trecere de la ritual la spectacol. Acum au fost uitate vechile simboluri si functia lor originara, accentul deplasandu-se pe valoarea estetica, pe frumos. Aceste caracteristici fac posibila valorificarea lor scenica, sub forma de spectacole si festivaluri de folclor si in cadrul repertoriului interpretilor consacrati, de muzica populara sau usoara. Treptat, acest gen de manifestari tind sa devina traditii locale, cu rol de a conserva (macar sub aceasta forma) obiceiul, dar si cu "dezavantajele" pe care le presupune noul context al desfasurarii, publicul, etc. Dincolo de acestea, este un fenomen al evolutiei unui vechi si foarte practicat obicei, in conditiile societatii moderne.

   In zilele Craciunului, pana la Sfantul Vasile, sau chiar pana la Boboteaza, copiii umbla cu Steaua. Ei se numesc stelari, crai, colindari sau colindatori. Umbla in cete mici, cu o stea facuta dintr-o sita veche, cu sase, opt sau douasprezece coarne triunghiulare, invelite in hartie colorata. In centru, au icoana Nasterii Domnului. Miezul cantarii lor se refera la cautarea si aflarea pruncului Iisus de catre magi sau crai. Dar cantarea cuprinde si o parte a troparului Nasterii Domnului si o oratie catre gazde. Prin zona Muscelului e obiceiul ca stelarii sa-si inchine steaua, la intalnirea a doua cete.

   Uneori, ei colinda impreuna cu Vicleimul (Irozii, Viflaemul), teatru popular care prezinta scene de la Nasterea Domnului: a gasirii de catre Iosif si Maria a unui loc pentru a-L naste pe Iisus, a magilor, a pastorilor, a uciderii pruncilor de catre Irod, a cautarilor acestuia pe la carturarii vremii, a chinuirii lui Irod de catre draci. Considerat a fi venit la noi pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, din Galia, teatrul de irozi este putin jucat in zilele noastre, mai ales in Transilvania si sporadic, in variante muntenesti sau moldovenesti. Acolo unde exista, este un adevarat spectacol, care se incheie cu o suita de colinde, in vazul intregii comunitati adunate.

Alt obicei intalnit pe tot cuprinsul tarii este impodobirea bradului de Craciun, cu jucarii, lumini, globuri, beteala. Obiceiul este de data recenta (se intalnea in Romania, pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, numai in casele nemtilor care locuiau prin orasele mari) si nu face parte din traditiile vechi romanesti, ci afost preluat din Occident. Romanii aveau obiceiul de a impodobi un pom, o ramura verde, doar la nunta si la inmormantarea unui tanar nenuntit. Cu toate acestea, specialistii vorbesc despre existenta, la sate, a unui pom de fasole sau din paie. Altii preferau pomul "de vasc", tinut astazi in casa de Anul Nou, cu credinta ca aduce noroc.

   Din acest lant de obiceiuri nu puteau, fireste, sa lipseasca Mosii de Craciun. Pentru ca romanii ii pomenesc pe cei adormiti la fiecare mare praznic. De aceea si in ziua de Ajun se impart pentru morti colacei, turte si poame fierte.

   Se spune ca e bine sa pastrezi primul colac de la colindete, sa-l dai vitelor cu care te duci la targ, ca sa vina oamenii sa le cumpere, cum vin la colindete. Gunoiul maturat intre Craciun si Boboteaza se strange si fie se arunca pe straturi, ca sa nu le manance viermii, fie se arde si cu el se afuma vitele, ca nimeni sa nu le poata vatama. Unii sar peste foc in zilele Craciunului, ca sa le piara frica. Femeile stau pe vine, ca sa stea clostile pe oua. Altii spun ca e bine sa mananci carne de pasare in ziua Craciunului, ca sa fii peste vara usor ca pasarea. Si in zilele noastre mai exista astfel de credinte. Dar, in general, acum ele provoaca un zambet, amintind numai de vremurile de altadata.

   Zilelor dintre Craciun si Boboteaza li se zicea "harta" (de la harti) pentru ca, in aceasta perioada, se manca de dulce. Dupa ce feciorii au colindat in satul lor, se duceau si jucau in alt sat vecin. Dar in zilele Craciunului incepeau si petrecerile cu lautari. Mai demult, batranii din comitetul bisericii, a doua zi de Craciun, adunau colaci si carne, pe care apoi le vindeau, varsand banii in lada bisericii. Colindatorii erau asteptati la gura sobei, unde ardea un butuc mai mare.

   Acum Craciunul este o sarbatoare de familie, cand se aduna copiii, parintii si nepotii la masa. Participa la slujbele bisericii, ii primesc pe colindatori, sau fac parte ei insisi din cete. Craciunul este considerat sarbatoarea pacii, cand orice conflict inceteaza.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro