PowerPlay Revija

Să alegem ceva ce nu s-a întîmplat în tenisul feminin pe parcusul lui 2011. Ăăăă, nu-i aşa că nu prea avem ce pune pe listă? Rar un sezon atît de plin de evenimente şi atît de haotic, de zăpăcit! Începutul, cu Kim Clijsters plimbîndu-se cu trofeul de la Australian Open în braţe pe plajele din Melbourne, sugera o aşezare a lucrurilor în ordine. Apoi, cînd Kim a şi urcat pe primul loc al clasamentului mondial, în februarie, părea că apele s-au calmat.

Normalitatea a durat doar o săptămînă, Caroline Wozniacki a recuperat poziţia de top, alimentînd locomotiva cu cărbunii turneelor cîştigate. Din nou însă, nici unul de Mare Şlem. Nici măcar o finală. Consistenţa ei a făcut însă, la un moment dat, ca avansul în clasament să fie unul atît de mare încît arăta imposibil de ajuns din urmă. Daneza avea peste 10.000 de puncte, cu vreo 4.000 peste prima urmăritoare! În a doua jumătate a anului, consistenţa s-a subţiat, trofeele au revenit altora, Caroline a intrat în impas şi pe final a tremurat. Dar să nu ardem etapele.

Pînă acolo ce am mai avut? Lanţul interminabil de accidentări care au împiedicat-o pe Clijsters să mai obţină ceva important. Victoria lui Na Li la Roland Garros, nesusţinută însă de rezultatele ulterioare. Ieşirea Francescăi Schiavone de la cutie pentru a doua finală consecutivă la Paris, în ciuda unei evoluţii palide în săptămînile dinainte. Revenirea în top a Mariei Şarapova, cu finală la Wimbledon, încununare a unei calităţi pe care rusoaica nu o are pe teren, dar a căpătat-o în viaţa de toate zilele: răbdarea. O altă revenire, dublă, a surorilor Williams, după probleme de sănătate, cel puţin în cazul Serenei, extrem de serioase. Peste vară, Serena a fost imbatabilă pe ciment, dar la US Open a pierdut finala în faţa unei Samantha Stosur care avusese o primă jumătate de an gri şi descurajantă.

Şi uite aşa am ajuns la Turneul Campioanelor! Ziceţi că am uitat pe cineva? Nu, acum urmează. Petra Kvitova. Învingătoarea de la Wimbledon. Cea care avea să cîştige săptămîna trecută şi Masters-ul WTA şi să devină, în ochii multora, jucătoarea anului. Între atîtea schimbări, salturi de formă, dispoziţie şi sănătate, ea este piatra preţioasă care străluceşte mai tare decît orice altceva. Nu pentru că ar fi un model de constanţă, nici pe departe. A pierdut în primul tur la US Open în faţa Alexandrei Dulgheru şi acesta e doar un exemplu.

Dincolo de asta însă, se vede stofa de jucătoare mare pe care o are această fată care încă nu a împlinit 22 de ani. A cîştigat 6 turnee în 2011, ca şi Caroline, care şi-a păstrat poziţia de vîrf la final de an pentru numai 115 puncte. Spre deosebire de daneză însă, între aceste 6 se găsesc Wimbledon-ul şi Turneul Campioanelor plus izbînzi pe toate suprafeţele. Plus un instinct de luptătoare sublimat în acel ţipăt ascuţit pe care îl scoate după un punct important. Plus o agresivitate teribilă pe teren şi o mînă formidabilă. Aşa că, dacă 2012 va fi un an normal, Petra ar trebui să devină numărul unu mondial. Dacă va fi normal.

Articol semnat Luminita Paul!