Liga I - Sezonul 2, săptămâna 5
A trecut o nouă săptămână peste Liga I, o săptămână plină, care pe lângă cele trei etape a programat marți turul 2 din Cupa României, în care toate cele 20 de echipe ale Ligii I au debutat, iar joi cele 3 echipe din Liga Campionilor au disputat noi meciuri.
Săptămâna a debutat cu etapa a 13-a, din care menționăm întâlnirea dintre locurile 4 și 3, Fc Steluta și Sepsi Bikak, încheiată cu victoria oaspeților, scor 2-3. Deși gazdele au acordat o importanță foarte ridicată acestei partide, superioritatea evidentă a liniei defensive, precum și tactica defensivă aleasă de Sepsi Bikak au fost determinante pentru stabilirea rezultatului final. Toate meciurile etapei s-au încheiat după 60 de minute, consemnându-se 7 victorii ale oaspeților și 3 ale gazdelor
Ziua de marți a consemnat debutul în Cupă al echipelor din Liga I, acestea calificându-se in corpore, toate întâlnind adversari net inferiori.
Dintre meciurile programate miercuri sunt de remarcat întâlnirea dintre câștigătoarea sezonului regulat anterior, Dinamo București HC, și campioana ediției precedente, HC Vinga, ambele echipe aflate într-o criză de formă, ocupând înainte de meci pozițiile 15 și 14, partidă încheiată cu victoria gazdelor, 3-2, scor ce a provocat rocada celor două echipe în clasament, precum și a cincea înfrângere consecutivă a campionilor. De asemenea, merită menționată partida dintre liderul Gore Csapat și cea mai în formă echipă din acel moment, Raul Manny, care avea 8 meciuri consecutive fără înfrângere.
Avantajul terenului propriu, completat de presiunea celor 1600 de spectatori, casă închisă și nou record stagional, precum și superioritatea clară din punct de vedere valoric a lotului gazdelor, au dus la victoria clară a acestora, scor 6-3.
Joi, cele trei echipe din Liga Campionilor au înregistrat victorii pe linie, consemnând a doua 'triplă' românească, după cea din prima etapă.
În meciurile disputate în etapa a 15-a s-au impus favoritele, cu două excepții, U Cluj a remizat surprinzător la ocupanta locului 13, Makfalva, iar ice age a încheiat o serie excelentă de șapte meciuri fără înfrângere, pierzând cu 3-1 în deplasarea la locul 12, Buzau Stars. Victoria din Liga Campionilor le-a întărit considerabil moralul celor de la HC Vinga, aceștia înregistrând prima victorie după cinci meciuri pierdute.
Trei echipe au înregistrat succese pe linie în această săptămână, acestea fiind și ocupantele la momentul actual ale podiumului, în ordinea Gore Csapat, Sepsi Bikak și HC Universitatea Craiova.
Trei înfrângeri au înregistrat patru echipe, HC Giarmata Vii, HC Waice, Lions Fieni și brasov stars, care ocupă, în această ordine, locurile direct retrogradante. Dintre acestea menționăm performanța dezastruoasă a celor de la HC Waice, ale căror înfrângeri, 3-9 cu ice age, 2-9 cu HC VASAS 67 ARAD și 2-8 cu Prazilia au reprezentat scorurile etapelor desfășurate în această săptămână.
Turul sezonului regulat se apropie de sfârșit, urmează o noua săptămână de meciuri incendiare, încă de luni vom avea un regal, reeditarea finalei sezonului trecut, Gore Csapat - HC Vinga, deși acestea se găsesc momentan în zone opuse ale clasamentului.
Adaugă pe Facebook Adaugă pe Twitter Adaugă pe MySpace