Revista PowerPlay

Poveștile lui Mitran, ep. 5: Craiova fără Adrian Păunescu

   N-am avut puterea să scriu nimic vinerea trecută, într-un 5 noiembrie în care socoteam exact doi ani de la moartea tatălui meu. N-am scris şi n-am mai putut gândi nimic, după ce-am aflat vestea altei morţi, a lui Adrian Păunescu. Am devenit doar cumplit de trist. Încerc să scriu acum o poveste din cele câteva - puţine - zile în care l-am cunoscut în mod direct pe Adrian Păunescu.

   În toamna lui 2004, realizam la 3 TV, în Craiova, o emisiune cu public şi cu invitaţi, la Teatrul Naţional, în care, la una dintre ediţii, îl chemasem pe Poet. Cu cinci-şase ore înainte de începere, m-a sunat spunându-mi că nu mai reuşeşte să ajungă, era undeva în Hunedoara, întâlnirile cu oamenii de acolo se prelungiseră, nu era omeneşte posibil să plece, să lăsăm pe lunea viitoare...

   Am spus că e totul OK, l-am anunţat pe Adrian Mititelu - care patrona postul de televiziune respectiv- şi m-am pregătit de emisiune. Evident, despre destinul de ieri şi soarta de atunci a echipei. Victor Piţurcă, Corneliu Stroe, Costică Donose, Marcel Popescu, Marcel Iancu, Aurică Beldeanu, Silviu Lung, cam aici erau invitaţii. Şi noaptea a început. Amintiri, analize, acuzaţii, melancolii... şi, deodată, am simţit sala Teatrului Naţional vibrând ciudat. În luminile albe şi albastre ale scenei, orbindu-ne pe toţi, intrase Adrian Păunescu. Cred că trecuse de miezul nopţii deja. A fost clipa magnifică din care toate poveştile şi speranţele Craiovei au început să strălucească. Donose - Pelé alb, Beldeanu, magistrul Stroe lăcrimau. În sală nu se mai respira. Ore dăruite de Adrian Păunescu. Viaţa lui şi a Craiovei, viaţa noastră, credinţa.

   Spre dimineaţă, am încheiat. Abia atunci am putut să-l întreb cum de-a venit (ce întrebare stupidă!) totuşi, de la Brad (unde era când vorbiserăm). Mi-a spus aşa: „Craiova de azi e rana noastră. Când era hăituită şi micşorată - din Maxima - de Securitate, n-au lăsat-o nici oamenii aceştia şi cred că nici eu. Am prins-o din nou, în această noapte, s-o amintim şi s-o explicăm celor ce-o iubesc. Am dus-o până dimineaţă, uite. De aici trebuie să-şi administreze răsăritul!..."