Revista PowerPlay

Multe baze olimpice sînt terminate, altele mai au doar finisajele de încheiat * Stadionul Olimpic şi Aquatic Centre nu sînt mostre de arhitectură îndrăzneaţă, ci de eficienţă * În Olympic Park se vor mai planta 1.000 de copaci.

De ce ar vrea un oraş să organizeze o Olimpiadă? Sigur, nu oraşul vrea, oamenii sînt cei care decid, oraşul îşi oferă numele, străzile, pămîntul, apoi acceptă modificările. Noile construcţii, revigorarea celor vechi, schimbările ce apar în circulaţie, năvala unui puhoi pestriţ de lume, sportivi, jurnalişti, oficiali, turişti. Agitaţia întinsă pe aproape trei săptămîni şi stresul de ani buni înainte. Atunci, de ce ar vrea? Poate tocmai pentru asta. Pentru toată complexitatea colorată a unei ediţii de Jocuri Olimpice.

Pentru a demonstra ceva. Pentru bucuria oferită de un eveniment amplu care are loc doar o dată la 4 ani. Pentru a cheltui, a construi şi a recupera. Poate chiar pentru a cîştiga.

De ce ar vrea însă un oraş să organizeze pentru a treia oară o Olimpiadă? În acest caz, numai Londra poate furniza un răspuns. E prima care se află într-o asemenea situaţie. După 1908 şi 1948, urmează 2012. Ce va fi atunci vom vedea la momentul potrivit. Deocamdată, iată ce există acum.

Cel mai ferm "nu" din lume
Londra nu e Beijing şi nu e Atena. Nu e nici Sydney şi nu e Atlanta. E adevărat, şi vremurile sînt altele. Ceva pare a luci însă cu tărie în reţeaua organizării britanice: certitudinea că lucrurile vor fi gata exact cînd trebuie, nici mult prea devreme, ca în China, dar nici în ultima clipă, cum s-a întîmplat cu grecii. Totul e planificat, deadline-urile sînt realiste şi vor fi respectate. Azi se face asta, pînă mîine cealaltă, iar peste trei luni restul. Şi tot aşa. Chiar şi cînd spun "Nu, nu se poate" sau "Nu, acolo nu veţi putea intra", ştii că nu mai rămîne loc de urmarea "Dar de ce?". Rămîne aşa cum au stabilit ei. Ei ştiu mai bine, au hotărît aşa pentru că există măcar trei argumente pro.

De aceea, la Londra nu vom vedea risipa minunată de la Beijing. Nu vor fi autobuze care să circule cu un singur pasager. Sau chiar goale, numai pentru că aşa era prevăzut în orar. Nu se vor impune restricţii de circulaţie de tipul "azi ies pe străzi maşinile cu număr cu soţ, mîine cele fără soţ". Banda olimpică va avea, de asemenea, limitările ei. Oraşul trebuie să trăiască şi, mai mult, să muncească.

Fără nervi suplimentari.
Construcţiile noi au acelaşi aer de eficienţă. Haideţi să mergem în Olympic Park, Parcul Olimpic, situat în partea de est a capitalei, să vedem cu ochii noştri.

Extravaganţă zero
Din centru, pe la primele ore ale după-amiezii, drumul cu maşina durează 40 de minute. Şi încă nu e Olimpiadă! Generosul domeniu, deocamdată cu un aer de provizorat respectabil, are pilonii de rezistenţă fermi pe picioare. Să ne întoarcem puţin la lipsa de extravaganţă: Stadionul Olimpic sau Aquatic Centre sînt nişte construcţii cinstite, bine gîndite pentru a dura mulţi ani şi după ce Jocurile se vor fi încheiat, dar nu au unicitatea Cuibului de pasăre, a Cubului de apă din China sau a Stadionului Olimpic din Atena, gîndit de Santiago Calatrava. Sînt lucrări făcute trainic şi corect, dar tăind spectaculosul de pe listă.

Stadionul e aproape gata. Mai sînt de făcut doar finisaje în interior, de amenajat spaţiile pentru vestiare, centrul de presă, control doping, zona mixtă şi aşa mai departe. Fiecare dintre cele 80.000 de scaune e acoperit cu o fîşie de plastic, în aşteptarea inaugurării. O ploaie scurtă, dar destul de violentă udă obiectivele tocmai la pozele din interior. Ştiu ei ce ştiu cu plasticul! Oameni cu căşti portocalii îşi văd de treabă, sar scîntei de sudură, zgomotele se leagă într-o simfonie industrială în nenumărate acte.

După Olimpiadă, capacitatea arenei va fi micşorată, iar el va fi împărţit între federaţia naţională de atletism (datorită pistei) şi unul dintre cluburile care s-au arătat interesate să-şi mute casa aici. Poate West Ham United, poate altul.

Rîu, copaci şi construcţii temporare
În drum spre Aquatic Centre, autobuzul se învîrteşte pe drumurile din interiorul parcului. Rîul Lee, care îl străbate, are un curs sinuos, ce a impus construirea a numeroase poduri şi pasaje de trecere. Apa dă însă un aer romantic spaţiului, trimite în fundal excavatoarele şi buldozerele. Iar la vară va arăta foarte frumos, ni se spune. S-au plantat deja copaci, dar mai sînt încă 1.000 de pus. În cele 10 luni rămase pînă la începerea Jocurilor, vor creşte exact atît încît să îndreptăţească numele de parc, fără a ascunde însă construcţiile.
Undeva, în stînga, e sala unde se va disputa turneul olimpic de baschet şi, din fazele finale, cel de handbal. Un imens cort alb. Da, da, aşa e! O construcţie temporară, ce va fi complet dezasamblată după Olimpiadă, dar care acum e pregătită să găzduiască orice tip de meci internaţional, cu toate facilităţile la cheie. Alături e velodromul, el va rămîne, ciclismul de pistă e apreciat printre britanici.

Acum trecem pe lîngă construcţia care mi-a plăcut cel mai mult, deşi e alcătuită doar din cîteva paralelipipede lipite între ele. E sala unde se vor juca primele faze ale competiţiei de handbal. Ceea ce o face deosebită e faţada, realizată din cupru reciclat. Culoarea aramei înmoaie duritatea aerului. Ce frumos trebuie să fie un apus reflectat pe această suprafaţă caldă!

Două dreptunghiuri albastre
Am ajuns la Aquatic Centre. Cele două falduri ale acoperişului alcătuiesc o fundă uriaşă sau cel puţin aşa pare din afară. Minimă extravaganţă. Interiorul e însă aproape identic cu al Cubului de apă de la Beijing. Şi e gata! Intrăm pe sus, direct în zona de tribune. Parapeţii de plexiglas transparent lasă liberă privirea spre ceea ce e jos. Piscinele, cea de înot şi cea de sărituri, sînt două pete perfecte de albastru turcoaz. Prima are o adîncime de 3 metri, cealaltă de 5. Puritatea apei înşală însă, ai senzaţia că nu-s mai mari de jumătate de metru.

Aici tavanul e elementul de creaţie. Ondulat precum un val, împodobit cu puzderie de spoturi mari, pare că va coborî la un moment dat şi se va uni cu apa de dedesubt. Tribunele, cu scaune albe şi galbene, sînt atît de abrupte încît dau vertij dacă te uiţi prea iute spre ele. Şi aici mai sînt de făcut lucrări în interior, unde vor fi zona mixtă şi vestiarele. Încă nu sînt ferestre, vîntul de octombrie şfichiuie, dar oamenii cu căşti portocalii îşi fac în continuare treaba în aerul încărcat cu praf de ciment.

"Pe hîrtie avem nişte planuri extraordinare", spune Paul Deighton, director executiv al LOCOG, "dar vrem ca totul să meargă perfect atunci cînd va fi nevoie". Vor fi gata la timp. Nu pentru Jocuri, ci pentru testele dinainte. Şi pentru tot ce se va mai cere. Fără extravaganţe şi fără risipă. A treia Olimpiadă a unui oraş care ştie ce vrea. De fapt, oamenii lui ştiu. El acceptă. Bucuros.

Ceremonie de Oscar
Nici o informaţie nu a transpirat în legătură cu ceremoniile de deschidere, respectiv închidere ale Jocurilor de la Londra. Martin Green, Head of Ceremonies, a dezvăluit doar că regizorul artistic al inaugurării este Danny Boyle, cîştigător al Premiului Oscar şi a multor altor distincţii în 2008 pentru Slumdog Millionaire. Boyle, în vîrstă de 55 de ani, şi-a mai pus semnătura pe Shallow Grave (1994), Trainspotting (1996) şi 127 Hours (2010). Pentru închidere, a fost ales coregraful Kim Gavin, cel care a stat în spatele extrem de reuşitului tur al trupei reunite Take That.

12.000 de locuri este capacitatea arenei de baschet, care va fi demontată după terminarea Jocurilor

10 sporturi vor fi găzduite în Olympic Park: atletism, handbal, baschet, ciclism (velodrom), hochei pe iarbă, înot, polo, sărituri în apă, înot sincron, pentatlon modern

19 zile de competiţie va avea Olimpiada londoneză pentru 26 de sporturi şi 39 de discipline

Articol semnat Luminita Paul!