Volei
Nationala feminina a Romaniei revine la un C. E. dupa o absenta de 6 ani in competitia ce va fi gazduita de Italia si Serbia.
Reprezentativa noastra a ajuns la aceste campionate dupa ce a castigat grupa preliminara impotriva Belgiei, Sloveniei si Suediei, fiind repartizata in turneul final impotriva Poloniei, detinatoarea titlului Cehia si Israel.
" Ne bucuram ca am revenit acolo unde ne era locul. Mai degraba a fost o contraperformanta ca nu ne-am calificat in ultimele editii decat o performanta ca suntem din nou aici. un prim obiectiv este clasarea pe unul dintre primele trei locuri in grupa, fapt ce ne-ar permite sa ne calificam cel putin in play-off-ul pentru sferturi. Ideal ar fi o pozitie secunda, astfel am avea o sansa mai mare sa accedem intre cele mai bune opt reprezentative" Ne-a declarat Viorel Manole, secretarul general al FR de Volei.
Turlea convinsa pe ultima suta de metrii.
Caa si lot, Romania se prezinta la Europene cu tot ce are mai bun la dispozitie, inclusiv cu vedetele Iuliana Nucu si Carmen Turlea calite in puternicul campionat al Italiei. Ultima a fost convinsa in ultimul moment sa revina sub comanda lui Darko Zakoc, iar la inceputul acestei saptamani, voleibalista a facut jonctiunea cu celelalte fete la Belgrad, unde Romania a disputat un ultim amical cu nationala tarii gazda pregatita de Zoran Terzic.
Romania va juca in Serbia meciurile din grupa C, la Zrenjanin, iar un eventual Play-off la Belgrad.. Debutul tricoloarelor va fi maine, in compania Cehiei (Digi sport 3 ora 20.00).
Lot Romania:
Ioana Nemtanu (Tomis); Cristina Cazacu (Tomis); Alexandra Trica (Tomis); Nicoleta Manu (Stiinta); Alina Albu (Mulhouse - Franta); Alina Salaoru (Medicina Tg-Mures); Sabina Miclea (Unic P. Neamt); Daiana Muresan (Pronar Zeto - Polonia); Carmen Turlea (River Volley - Italia); Diana Neaga (Tomis); Iuliana Nucu (Foppapedretti - Italia); Mirela Corjeuteanu (Biancoforno Santa Croce - Italia); Florentina Nedelcu (Nantes - Franta); Nenka Onyejekwe (Volero Zurrich - Elvetia); Elena Butnaru (Tomis)
Adaugă pe Facebook Adaugă pe Twitter Adaugă pe MySpace