Revista PowerPlay

Așa cum am promis vă spun povestea acestui campionat, cum am trăit-o eu, cu amărăciune și furie la start, dar cu relaxare totală la final. Cât am muncit? Nu foarte mult. 12 sezoane la cârma aceleiași echipe sunt foarte multe, iar totul a devenit, încet și sigur, automatism. Lotul. Tacticile. Așteptările.

Poate paradoxal, atacurile lipsite de logică de la început au mișcat balanța în favoarea noastră, și chiar dacă optimismul a fost moderat la start de campanie, din cauza prezenței Slovaciei în aceeași grupă, pronosticul lui Cristi s-a adeverit. Și chiar a fost depășit.

Pentru că da, noi am crezut că putem lua medalia. Dacă trecem de grupă. Titlul a fost bonus. Unul frumos de tot. Dar bonus. Activând într-o profesie unde scrisul și înregistrarea audio sunt sfinte, am discuțiile cu asistentul și prietenul meu salvate, deci NOI CHIAR AM CREZUT CĂ LUĂM MEDALIE. Am crezut în fiecare sezon, de altfel, dar sezonul acesta mai mult ca oricând.

Mare parte din această echipă a luat argintul la PPM Challenge Cup, datorită tacticii folosite la selecție (mai târziu despre asta), deci aveam motive să credem. Exceptând portarul, lotul a fost excelent. Și aici trebuie să le mulțumesc celor 13 manageri români care au dat 17 dintre cei 22 de campioni mondiali.

Tiberiulucian, kender, bturbo, traminer, yulian1971, Cribe, robert1980, MirceaLucescu, tanaru, ellaa, Kincsillag, ccristi și AkelA, titlul acesta este și al vostru.  Nu vă știu pe toți pe numele real, spre rușinea mea, așa că am folosit numele de manageri.

Este și titlul lui OLY, cel care mi-a fost secund în prima parte a sezonului și al lui Cristi, cel alături de care m-am simțit mereu bine când am fost la U17.

Să revenim.

Cu certitudinea unei echipe bune (fără portar), am plecat la un drum pe care noi l-am dorit foarte lung și care chiar a fost. Așa cum v-am spus pe forum, am învățat de la doi dintre oamenii alături de care am avut rezultate, destule trucuri despre tactică, să nu mai conteze așezarea. Da, e o înțepătură pentru cel mai mare contestatar ;). Nu am discutat nimic înainte de Danemarca, așa cum nu am discutat niciodată înainte de primul meci, și am avut noroc cu neatenția lor. Au avut suspendați, n-au aranjat echipa, și i-am prins.

De aici totul a devenit ușor, pentru că pleci altfel cu 3 puncte după un meci și remiză în cealaltă partidă. Cu Slovacia Cristi a avut niște idei năstrușnice, dar am fost sigur că nu se va aștepta să schimb. Plus că va fi arogant și va folosi multe rezerve. Ne-au dominat. Au ratat mult, dar am trecut de ei și am primit cel mai mare cadou la acest nivel: posibilitatea de a-ți evalua rezervele.

Pentru că asta a fost meciul contra Croației. O evaluare. Ne-a ajutat enorm și eliminarea total aiurea a Austriei și faptul că în optimi am primit cadou un adversar totalmente abordabil, iar meciul cu Ucraina a fost, de departe, cel mai ușor din acest turneu.

Cu Cehia am riscat a cincea tactică în cinci meciuri și adversarul s-a înțepat din toate punctele de vedere, mai ales că am inversat mijlocașii laterali eliminându-i practic plusul, iar atacurile pe aripi au fost bomboana pe coliva lor. Probabil m-aș fi ofticat groaznic să joace și el normal/normal :D.

Și a venit semifinala cu Italia. Cu 5 tactici în 5 meciuri era evident că italianul și-a imaginat că schimb iar. Logica spunea că o să evoluăm posesie, dar ce e logic în PPM. Când Cristi m-a sunat să-mi spună de succesul cu Cehia i-am zis doar atât: ”mâine jucăm la fel pentru că se gândește că schimbăm”. Și nu m-a contrazis. Am schimbat doar niște oameni, ici-acolo, unde a fost nevoie. Nu și tactica, iar dacă vă uitați pe meci, când a jucat pe aceeași tactică Italia a fost peste noi. Din păcate (pentru ei) n-au fost consecvenți.

Cu Polonia nu am avut decât o idee. Nici nu m-am uitat ce joacă. Vă spun sincer. Am zis că repet tactica din meciul cu Slovacia pentru că acela ne-a ieșit cel mai bine, în opinia mea. Și am primit plusul acela de la motor pe care l-am tot sperat, pentru că polonezul a jucat OK, ne-am anulat reciproc cu toate ideile, însă probabil noi am avut mai mult noroc. Poate omogenitate mai mare. Poate și energie.

Și aici ajung la partea pe care trebuie s-o asculte și viitorul manager de la U17. Dacă vrea.

La ultimele trei campanii care ne-au dus la mondial am avut aceeași tactică de selecție. Primul an a însemnat să chemăm cei mai buni 11 (UNSPREZECE) jucători + 7 (ȘAPTE) rezerve și să dăm totul. Nu am chemat 30 de oameni, nu ne-am abătut de la drumul inițial decât dacă a apărut cine știe ce vedetă pe care o ratasem și chiar dacă am avut proteste de pe margine, am avut succes. PPM Challenge am folosit-o, inclusiv sezonul trecut, pentru cei mai buni 11 jucători de 16 ani, pe care i-am monitorizat de la startul sezonului și pe care i-am chemat la final. A fost cea mai bună idee, pentru că în fiecare sezon am avut primul 11 deja desenat și cu puțină omogenitate. Dar cu plus. Pe lângă cele 11 piese e ușor să pui altele care să ajute. Totul e să le ai. Și...

Mereu am chemat fundași și mijlocași laterali universali în detrimentul jucătorilor care pot evolua pe o singură parte. Nu discut despre titulari, mai ales dacă ai niște vârfuri, ci de oamenii care pot completa lotul, pe care îi poți roti, care te vor ajuta când îți arde buza. Nu e cine știe ce, dar e o găselniță care ne-a ajutat de fiecare dată și de care s-ar putea ține cont și de aici înainte.

Știu că am scris mult, poate mi-am descărcat frustrarea și dezamăgirea provocată de atacurile ieftine din săptămânile trecute, dar vă mulțumesc celor care ați ajuns să citiți până la final. Mai am circa trei ore în care mă voi decide încotro o iau de aici. Florin (ciukitu) și Cristi (chelitto) mai aveau o vorbă: ieși cât ești sus...

George