Un nou sezon, noi salarii pentru jucători
Salutare prieteni,
cel mai nou şi mai dinamic joc pus de noi la dispoziţie, baschetul, va intra curând în cel de al patrulea sezon. Acest nou sezon va aduce de asemenea o altă formulă de calcul pentru salariile jucătorilor. Dar nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi: noua formulă va lua în considerare suma abilităţilor jucătorului în locul celor două atribute majore. Cu toate acestea, salariile medii ale jucătorilor nu se vor schimba în mod semnificativ. Jucătorii care aveau una sau două atribute majore vor cere probabil ceva mai puţini bani atunci când va expira contractul lor. Pe de altă parte, salariile jucătorilor care aveau atribute uniform egale vor creşte câte puţin. Ne-am hotărât să realizăm această modificare în scopul unei mai bune reprezentări a forţei reale a jucătorilor. Schimbarea va afecta doar contractele semnate după începutul sezonului următor. Salariile curente ale jucătorilor vor rămâne identice până la momentul la care prezentul contract va expira.
Vrem de asemenea să vă invităm să urmăriţi în premieră Cupa Mondială PPM la Baschet. Competiţia a început deja, iar lupta pentru titlul de cea mai bună echipă naţională din lume este în desfăşurare. Bineînţeles, toate jocurile pot fi urmărite în mod gratuit.
Ca de obicei, va exista o regrupare a celor două ligi inferioare, pentru a elimina echipele inactive şi pentru a spori competitivitatea jocului. Această regrupare va avea loc la următoarele naţiuni:
Argentina, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, China, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Ungaria, Iran, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Suedia, Venezuela.
Asta e tot, vă urez o zi minunată!
Udostępnij na Facebooku Udostępnij na Twitterze Udostępnij na MySpace