Deschidem astăzi înscrierile pentru prima Cupă PPM Virtual la baschet, cupă care se va întinde pe durata întregului sezon 26.
La fel ca în cazul precedentelor ediții, organizate la fotbal, hochei și (recent) la handbal este suficient să vă înscrieţi numele echipei pe acest subiect, urmând ca din acel moment munca să se mute la noi.
Premiile sunt aceleași ca la competiția similară de la handbal, câştigătorul urmând să obțină un pachet pro pe 3 luni:
locul 1 - 95 de credite
locul 2 - 55 de credite
locul 3 - 35 de credite
Locul 4 - 25 de credite
*La fel ca în cazul handbalului, în care se va atinge numărul maxim de înscrieri (48), lista premiilor se va suplimenta cu locurile 5-6 și 7-12, cu 15, respectiv 10 credite pentru fiecare manager.
Pentru cei care nu știu mecanismul, și dacă privim în urmă sunt foarte puțini „supraviețuitori”, scorurile vor fi generate automat în funcţie de evoluţiile formatiilor voastre în meciurile din liga şi în cazul în care echipa X câstigă cu 105-94, iar echipa Z pierde cu 122-124, meciul dintre echipa X si Z se va încheia cu scorul de 105-122. Astfel, nu contează forța echipei în liga în care vă aflați, ci numai performanța individuală a acesteia.
Pentru a nu exista dezavantaje majore din cauza diferențelor dintre ligi, se va aplica un bonus de 15 puncte pentru echipa din ligă superioară, respectiv 30 dacă se „întâlnesc virtual” o formație din Liga 3 cu una din primul eșalon.
Va urez mult succes şi vă aşteptăm la înscrieri!
Wybierz kraj: |
![]() |
Rumunia |
Hocus pocus!
Deschidem astăzi înscrierile pentru prima Cupă PPM Virtual la baschet!
1. Energia Rovinari(sigur nu te retragi?)
2. Falling Angels( hello Pisi
)
3. crocks
4. BC Xander

![;) ;)](https://appspowerplaymanager.vshcdn.net/images/ppm/smiles/new/winking.png)

5. Mi Tu
La fel ca în cazul handbalului, în care se va atinge numărul maxim de înscrieri (48), lista premiilor se va suplimenta cu locurile 5-6 și 7-12, cu 15, respectiv 10 credite pentru fiecare manager.

1. Energia Rovinari
2. Falling Angels
3. crocks
4. BC Xander
5. Gaudeamus Igitur
6. Speedster BC

Twoje ulubione wątki
Najnowsze posty