PowerPlay Žurnāls

Dupa ce in articolul trecut am vorbit despre Brasov ca fiind locul de nastere al hocheiului romanesc, astazi ne vom muta putin mai la nord, pe meleagurile ciucane pentru a vedea cum s-a dezvoltat acest sport intr-o regiune care astazi traieste pentru hochei.

Nota: Textul de mai jos e preluat din cartea lui Mihai Flamaropol - "Amintiri din fotbal si hochei". Fiind scrisa in 1981, acele fragmente care suna ca "Oda bucuriei" la adresa socialismului sunt pe deplin scuzabile.

La Miercurea Ciuc iernile vin repede si sînt lungi,aerul pare cristalizat de ger, iar termometrele coboara foarte des sub 0° Celsius. Prin aceste locuri, iarna parca si soarele îngheata. Regiunii i se spune, de aceea, mai in gluma, mai în serios, „polul frigului".
Eu îmi pstrec aici, de peste patru decenii, o parte din anotimpul zapezilor. Asta pentru ca, practic, atunci cînd te gîndesti la Miercurea Ciuc, te gîndesti, implicit, la hochei. Orasul e locul unde hocheiul stapîneste ca un adevarat voievod. Iar eu, care sunt angajat în slujba acestui sport de mult amar de vreme, n-aveam cum sa ocolesc citadela.

Cînd am poposit prima oara în acest „ducat al ghetii", în 1938, ca junior al echipei „T.C.R.", în localitate nu traiau decît 8 000 de oameni. Acum cînd scriu, în anul de gratie 1980, populatia lui a trecut de 30 000. Dintr-o mica urbe de mestesugari sarmani si crescatori de vite, asezarea s-a transformat într-o veritabila cetate industriala, cu uzine de tractoare, cu fabrici de bere, de confectii si textile, cu o puternica industrie forestiera, in mijlocul carora stralucesc, ca niste bijuterii, blocurile noi, hotelurile si restaurantele moderne, spitalele si lacasurile culturale de prestigiu.

Miercurea Ciuc se afla în zona de interferenta a Muntilor Harghitei cu pitoreasca Vale a Oltului, avînd o clima aparte, cu veri racoroase si cu ierni caracterizate prin geruri aspre. Trecutul istoric al orasului este încoronat de prezentul dinamic. Intemeierea lui dateaza din anii 1611—1622, de pe vremea lui Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei. In 1661 a fost distrus de navalirile otomane si tatare. La începutul secolului al XVIII-lea a renascut ca o adevarata pasare Phonix. Actualul teritoriu din împrejurimile lui a fost populat înca din neolitic de triburi care se ocupau cu vînatoarea. Din perioada expansionismului roman dateaza baile sarate de la Cristuru Secuiesc (la o distanta de 80 de kilometri), folosite de cohortele lui Traian si ale lui Marc Aureliu. Arheologii români au descoperit monede scitice si romane din vremuri îndepartate. La numai opt kilometri de Miercurea Ciuc, sapaturile au scos la lumina un bogat tezaur dacic — o dovada suplimentara a adevarurilor rostite de calugarul iezuit Francisc Kumics în lucrarea sa Dacia Siculia. Ca sa apere defileul Jigodinului, dacii au înaltat aici o fortificatie care, dupa secole, a fost macinata de ape, dar în anul 1950 arheologii clujeni au gasit, pe vechiul ei loc, urme de vase apartinînd epocii dacice primitive si fragmente de ceramica fina de factura romana. Foarte aproape de oras, la numai trei kilometri, pe o colina, se profileaza catedrala din Sumuleu. înaltata la începutul secolului al XlX-lea, pe vestigiile unei vechi manastiri franciscane, se pare ca temeliile ei au fost puse înca în evul mediu, cînd un calugar franciscan de origine româna, pe nume Joanes Kojan, a construit — în 1676 — si prima tipografie.

In ultimul deceniu, orasul a fost dotat si cu un frumos patinoar artificial acoperit. în fata lui, neclintita sta o statuie de bronz simbolizînd lupta acerba între doi jucatori pentru cucerirea pucului. Lucrarea, unica în Europa, a fost realizata de sculptorul Toros Gabor, fost sportiv la clubul C.C.A.

Patinoarul Vakar Lajos

Pe acest patinoar s-au organizat doua mari competitii : campionatul mondial, grupa C, în anul 1972, si campionatul european de juniori, grupa B, în 1979. Aici se desfasoara, de fapt, elanul sportiv nestavilit al orasului. Aici se antreneaza aproape zilnic zeci de copii, juniori si seniori, îndragostiti de hochei ca de o zeita a acestor plaiuri transilvane. La meciuri, stadionul este neîncapator pentru publicul magnetizat de asemenea dispute. Proba evidenta : la ultimul campionat european de juniori, biletele au fost vîndute cu mult timp înainte de începerea competitiei. Organizarea jocurilor, asigurata de localnici, a primit în unanimitate calificativul de „exceptional". La marea competitie au participat echipele de juniori din Norvegia, Franta, Danemarca, Olanda, Iugoslavia, Austria, Ungaria si România. La sosire, oaspetii au fost întîmpinati ca niciunde în alta parte de ansambluri folclorice îmbracate în colorate si pitoresti costume populare, dansînd si cîntînd sau oferind, cu niste simboluri ale prieteniei între toti sportivii acestui continent, pe lînga surîsuri de „bun venit", colaci si palinca, laolalta cu daruri din apreciatul artizanat national.

Meciurile au fost jucate cu pasiune si cavalerism, în fata unui public care s-a aratat receptiv si obiectiv „dînd Cezarului ce este al Cezarului” si rasplatind cu aplauze furtunoase orice faza de maiestrie si orice gol înscris cu destoinicie si frumusete spectaculara.

Finala dintre formatiile Norvegiei si României a încununat întrecerile cu o partida disputata aprig, dar corect în care oaspetii norvegieni au cîstigat la limita, obtinand medalia de aur, iar juniorii nostri, cu ochii scaldati ui lacrimi, au primit, pe podiumul învingatorilor, medalia de argint.

Dupa festivitatea de premiere si ceremonia de închidere, jucatorii celor doua echipe finaliste au salutat publicul, aruncînd acestuia, în dar, crosele. Gestul a fost nu numai simbolic, ci si emotionant. Aplauzele nu mai conteneau, încît micul patinoar parea craterul unui vulcan.

In aceeasi seara, la hotel, am stat de vorba cu unul primii jucatori de hochei din Miercurea Ciuc, pionier si veteran, de nenumarate ori international, Ludovic Vakar. La vârsta de 70 de ani el s-a aflat permanent in tribuna la acel „campionat al tineretii", alaturi de sotia si de feciorii sai, si ei fosti hocheisti.

Mi-a vorbit cu emotie sincera, dar si cu oarecare suparare în glas:
— Imi pare rau, Misule, ca nu mai sînt tînar, sa pot beneficia si eu de conditiile ce s-au creat acum hocheiului în tara noastra. în tineretea mea, ca sa-mi pot permite luxul sa-mi cumpar o crosa si echipament, mi-am vîndut porcul din ograda, iar Bedo, prietenul meu, vaca din gospodarie. Stii tu cum s-a nascut hocheiul la Miercurea Ciuc ?

Despre cum s-a nascut hocheiul la Miercurea Cuic vom vorbi in articolul urmator.

(va urma)