PowerPlay Žurnāls

Pana in anul 1920, doar cateva reprezentative isi disputau titlul continental, rivalitatea dintre Boemia si Germania fiind pe primul plan. Valoarea echipelor europene era mediocra, antrenamentele efectuandu-se in functie de timp si pe patinoare naturale, fiindca in acele vremuri patinoare artificiale existau numai la Paris si Berlin.

Regulamentul de joc canadian nu era bine si unitar interpretat de arbitri (putini la numar, nepregatiti pentru competitii de nivel international). Asa se explica si incidentul de la Praga din anul 1912. Terenul de joc avea dimensiuni mai mici (56X26) si era impartit in doua zone. Pasa era permisa numai inapoi sau lateral, dupa regulile rugbiului. De altfel, la inceput, multi jucatori de hochei proveneau din echipele de rugbi. Treptat, regulile s-au modificat, ridicand valoarea spectacolului.

Se stie ca Liga Internationala de Hochei pe Gheata(LIHG). a fost infiintata de federatiile tarilor europene, fara participarea S.U.A. si Canada, care, orgolioase, pretindeau ca echipele lor depasesc cu mult potentialul echipelor europene. Liga Internationala nu a organizat, din considerentele de mai sus, decat campionate europene. In schimb, hocheiul canadian a evoluat, mai ales ca, spre deosebire de cel european, nu a suferit rigorile impuse de primul razboi mondial.

In aceasta perioada, hocheiul canadian trece peste Niagara in S.U.A. Tineretul American i-a facut o calduroasa primire. Asa s-au format cateva cluburi americane, care au angajat antrenori din Canada. Mai tarziu, in componenta echipelor au intrat si jucatori canadieni. Jocul cu corpul (permis de regulamentul canadian) le-a placut americanilor care practicau fotbalul american (unde regulile admit procedee asemanatoare hocheiului). In nordul tarii, la Boston, Pittsburg, Cleveland, Baltimore, hocheiul a devenit repede cel mai popular sport de iarna. Ca si in Canada, in S.U.A. prima data s-a jucat hochei numai in partea de nord-est a tarii, dupa care s-a extins si in statele din vest, pana in coasta Pacificului.

Continuand agitata istorie a hocheiului canadian, vom mentiona ca anul 1917 (22 noembrie) a inscris o noua pagina prin organizarea primei ligi profesioniste, National Hockey League (NHL). La ea au aderat cluburile Montreal Canadians, Montreal Wanderers, Ottawa Club si Quebec Club.

In ziua de 19 decembrie a aceluias an s-a inaugurat primul patinoar artificial, Toronto Arena. In 1918 la NHL a aderat o noua echipa, Quebec Bulldogs, iar intre anii 1924-1926 au cerut inscrierea in liga echipele profesioniste americane Boston Bruins, Pittsburg Pirates, New York Rangers, Chicago Black Howks si Detroit Rangers. In anul 1926 liga cuprindea 10 echipe impartite in doua serii: East Division si West Division. Pasrand traditia, NHL-ul a hotarat ca trofeul oferit campionaei sa se numeasca "Stanley Cup". Treptat, hocheiul canadian a capatat noi valente, devenind "sportul rege" al tarii.

Canada, campioana olimpica de la Chamonix(1924)

Incepand din 1920, odata cu Jocurile Olimpice de la Anvers, echipele Canadei si S.U.A. au venit in Europa din 4 in 4 ani, la JO, unde s-a hotarat disputarea simultana a campionatelor mondiale si europene. La Anvers s-a vazut diferenta de valoare dintre echiprle europene si cele de peste ocean. Canadienii, reprezentati de formatia Winnipeg Falcons au castigat finala impotriva S.U.A. cu scorul de 2-0, cucerind astfel titlul mondial. Tot atunci, Cehoslovacia a fost declarata campioana europeana.

La Anvers si-au facut debutul echipa Frantei (mambra fondatoare a LIHG) si reprezentativa Suediei, care, peste cativa ani, va avea de spus un cuvant greu in lupta pentru titlurile mondiale sau europene.

La campionatele europene (Anvers-1920, Stockholm-1921, Saint Moritz-1922 si din nou Anvers-1923), titlul a fost disputat intre Suedia si Cehoslovacia, nordicii castigand in 1921 si 1923, cehoslovacii in 1920 si 1922. Intre cele doua editii de la Anvers (1920-1923), in anul 1922, localitatea montana St. Moritz a organizat campionatul continental. Pe malul lacului cu acelasi nume, situat la o mare altitudine, s-au prezentat numai trei echipe : ale Suediei, Cehoslovaciei si Elvetiei. In fond nu a fost decat o revansa intre suedezi si cehoslovaci, in care primii au casigat cu 3:2 dupa un meci viu disputat.

Intre anii 1923-1930, la Liga Internationala se afiliaza inca 7 federatii 1923-Spania, 1924-Italia si Romania, 1925-Ungaria si Polonia, 1928-Finlanda si 1930-Japonia.

Familia hocheiului devine tot mai numeroasa, iar jocul sufera importante metamorfoze. Astfel, terenul s-a impartit in trei zone. Pasa inainte a fost admisa, dar numai in aceeasi zona; de asemenea s-a legiferat bodycheck-ul (lovitura cu corpul), permis jucatorului aflat in aparare in zona proprie. Jocul a devenit mai cursiv si a permis folosirea unor scheme colective, mai ales in atac. Si daca in 1924 inca se mai juca pe un teren circular (este vorba de "Palais de Glace" din Paris), anul 1929 a reprezentat o noua cotitura, in sensul ca la Budapesta cele 9 echipe participante la campionat au evoluat pe un patrulater de gheata, excelent amenajat, de dimensiuni regulamentare la acea vreme (56X26 m), cu mantinele joase, dar cu mantinele in adevaratul inteles al cuvantului.

Peripetiile hocheiului marcheaza, printre altele, retragerea din Liga, in 1925, a Suediei si Germaniei. Ele nu au participat la doua campionate europene consecutive, facilitand astfel Cehoslovciei sa devina campioana europeana in 1925 la Strbske Pleso, iar in anul urmator, Elvetiei sa intre in posesia titlului, la Davos. Curiozitati de acest gen s-au mai consemnat si in 1924, in Franta, cand la Olimpiada de Iarna de la Chamonix s-a luat hotararea de a se acorda toate titlurile, inclusiv cel european, in cazul cand invingatoarea va fi o echipa din Europa (cu toate ca la aceste jocuri s-au prezentat Canada si S.U.A.). Aceasta hotarare este cu atat mai bizara, cu cat in jocurile inainte de finala, Canada poseda un golaveraj de 85-0, iar S.U.A. de 52-0, singurul gol marcat canadienilor, in ultimul meci, a fost cel inscris de americani, care au pierdut totusi partida cu 6-1.

Campionatul Europen de la Milano a prilejuit o noua confruntare interesanta, din care a iesit invingatoare Franta, desi a avut de infruntat echipe redutabile cum ar fi cele ale Suediei, Elvetiei, Belgiei, Italiei si Spaniei. De remarcat ca Spania, dupa participarea la campionatul de la Milano, in 1924, si de la Davos, in 1926, n-a mai aparut niciodata in competitie. Trebuie sa mentionam si neinteleasa decizie a LIHG , luata cu prilejul campionatelor europene de la Viena, in 1927, de a interzice participarea la campionatul european a jucatorilor profesionisti de fotbal(!?). Asa se explica retrogradarea pe locul 4 a Cehoslovaciei (fosta campioana europeana), dupa reprezentativele Austriei, Belgiei si Germaniei (in ordinea clasamentului). O asemenea masura absurda nu putea supravietui mult timp, mai ales ca, in perioada respectiva, hocheiul nu avea acelasi statut cu fotbalul.

La Olimpiada de la Saint Moritz, unde din motive necunoscute, S.U.A. nu a participat, echipele au fost impartite in trei serii. Canada a castigat titlul olimpic si mondial marcand 36 de goluri si neprimind nici unul, iar Suedia a devenit campioana europeana. In 1929, gazda campionatelor europene a fost capitala Ungariei, unde s-a inaugurat cu acest prilej primul patinoar artificial. Au fost prezente 9 echipe, care si-au disputat intaietatea in doua serii : Austria, Cehoslovacia, Italia si Germania. Paralel cu Franta, Polonia, Ungaria, Elvetia si Belgia. Cehoslovacia a devenit campioana europeana, castigand finala cu Polonia.

Bilantul perioadei 1920-1930 nu a pus probleme in priviinta stabilirii fruntaselor turneelor olimpice si mondiale, intrucat Canada a fost in exclusivitate castigatoarea acestor concursuri.

Cat priveste titlul de campioana europeana in aceasta perioada, el s-a perindat de la o tara la alta, fiind cucerit de cehoslovaci(1920, 1922, 1925, 1929), suedezi(1921, 1923, 1928), francezi(1924), elvetieni(1926) si austrieci(1927).

In continuare, activitatea hocheistica cunoaste o dezvoltare vertiginoasa, mai ales in Europa, in Canada si S.U.A. hocheiul isi cucerise demult popularitatea. La evolutia hocheiului european au contribuit substantial construirea masiva de patinoare artificiale si organizarea de competitii internationale. In principalele capitale din Europa au aparutjucatori si antrenori canadieni, s-au organizat competitii oficiale intercluburi, Cupa Europei Centrale(CEC), Cupa Alpilor si altele. Modificarile pe care tehnicienii le-au adus in repetate randuri regulamentului, rivalitatea dintre principalele candidate la titlu, cresterea spectaculozitatii jocului au avut si ele un cuvant hotarator in evolutia hocheiului european. Influenta jocului canadian, a jucatorilor si antrenorilor importanti pe continent, pregatirea in conditii superioare a jucatorilor au dat nastere si unor vedete europene, care au inceput sa concureze cu marele stele de peste Ocean.

In 1936, la Jocurile Olimpice de la Garmisch-Paternkirckhen se produce una din cele mai mari surprize din istoria JO. Marea Britanie nu era cotata printre favorite, Canada si S.U.A. erau de netrecut iar Cehoslovacia si Suedia detineau suprematia pe batranul continent. Dupa ce trece cu emotii de prima runda, britanicii sunt plasati intr-o grupa de foc alaturi de Canada, tara gazda Germania si Ungaria. Primul meci, prima mare surpriza, Canada e invinsa cu 2-1 spre stupefactia nord-americanilor. Apoi scot un egal chinuit cu Germania, 1-1 si inving fara probleme Ungaria cu 5-1. Astfel avanseaza in grupa finala unde dau piept cu Cehoslovacia si Statele Unite. Dupa un prim meci castigat cu 5-0 impotriva cehoslovacilor vine meciul decisiv cu S.U.A. Aveau nevoie de un egal pentru a deveni campioni olimpici. Si aveau sa-l obtina, un 0-0 de aur, scos dupa 3 reprize de prelungiri de 20 de minute fiecare(!?).

Marea Britanie, surprinzatoarea campioana olimpica din 1936

Tarile si-au inscris echipele reprezentative in competitiile tutelate de Liga, care le accepta cu conditia existentei macar a unui patinoar artificial. La solicitarea unor federatii, Liga a admis, de asemenea, ca in competitiile sale, echipele ce aveau legitimati jucatori canadieni sa-i poata folosi la meciurile intercluburi si chiar in Cupa Campionilor sau Cupa Alpilor.

Si astfel, la numai 70 de ani dupa ce in portul canadian Kingston cativa soldati ai regimentului de puscasi regali organizeaza o "joaca" semanand foarte putin cu hocheiul, acest sport isi dobandea, practic, universalitatea. El devine nelipsit din programul Olimpiadelor albe, cunoste o audienta tot mai mare in randurile publicului, cucereste spectatori si, mai ales, tineretul. In calendarele competitionale apar intreceri pentru copii si juniori.

Perioada de dupa cel de-al doilea razboi mindial se caracterizeaza printr-o ascensiune valorica vertiginoasa a echipelor europene. Si daca inainte Canada detinea suprematia absoluta, de care doar echipa S.U.A. incerca sa se apropie, iata ca acum formatiile batranului continent incep sa aiba un cuvant de spus in lupta pentru suprematie. Cehoslovacia, cu cele aproape 30 de patinoare artificiale si Suedia devin forte cu care nu se mai poate glumi. Apoi, in arena internationala isi fac aparitia echipele din Uniunea Sovietica, tara unde‚ bandy-ul este inlocuit dupa razboi cu popularul hochei.

Doua momente tragice au indoliat in aceasta perioada de mare avant hocheistic european: catastrofele aeriene in care au pierit echipa „de aur” a Cehoslovaciei (prabusita in Marea Manecii) si formatia campioana a U.R.S.S. – V.V.S.(Vcenno Vozdusniie Sili) cuprinzand majoritatea componentilor selectionatei sovietice.

Echipa Uniunii Sovietice supranumita The Red Machine

Intre timp, numarul membrilor Ligii ajunge la 25 (cuprinzand si Australia), fiecare tara fiind obligata sa aiba cel putin un patinoar artificial acoperit. Dimensiunile trenului se universalizeaza si ele, fiind fixate la 61X31 m, iar inaltimea mantinelelor se stabileste la 1-1,20 m.

O adevarata „revolutie” se petrece in principiile de pregatire a jucatorilor, in strategia si tactica jocului. Ritmul hocheiului atinge viteze „cosmice”, iar efortul depus de jucatori in teren devine total. La ridicarea valorii jocului au contribuit substantial imbunatatirea si tehnicizarea bazei materiale a acestui sport (patinoare, echipament, aparatura ajutatoare pentru pregatire), cresterea calitatii ghetii, prin folosirea unor masini perfectionate care o curata, o subtiaza, o uda si o lustruiesc, transformand-o intr-o veritabila oglinda.

Anii 1960-1980 au fost caracterizati de rasturnarea ierarhiilor traditionale, ceea ce a deplasat raportul de forte al hocheiului mondial din America in Europa. Datele statistice sunt graitoare : reprezentativa Uniunii Sovietice a cucerit in acesti 16 ani, de 12 ori titlul mondial si european (1963, 1964, 1965, 1966, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1973, 1974, 1975), in timp ce echipa S.U.A. a triumfat doar o singura data, la Squaw Valley in 1960, obtinand doua titluri (olimpic si mondial).

Canada si-a adjudecat trofeul o data, la Geneva in 1961, iar Suedia a obtinut titlul mondial si european la Colorado Springs, in 1962. Cehoslovacia a fost campioana europeana in 1961 la Geneva, iar in 1972, la Praga a cucerit doua titluri: mondial si european.

Canada - Uniunea Sovietica.  Summit Series 1972: