Avem un "Godfather" şi câteva noutăţi pentru voi!
Salut prieteni,
Avem o serie de noutăţi pentru voi pe PowerPlay Manager. Primul este faptul că de acum încolo hocheiul are un "godfather", un naş, şi anume triplul campion mondial, membu în "Hall of Fame" -ul NHL şi IIHF. Fostul jucător al echipelor naţionale al Cehoslovaciei, Slovaciei şi al Canadei - lenedarul Peter Stastny. Suntem încântaţi că această legendă a hocheiului ne-a luat sub aripile lui. Vom face tot posibilul să realizăm un interviu cu el în viitorul apropiat.
Ce altceva mai e nou? În primul rând am lansat taberele de antrenament. Acesta este un element tactic nou în joc şi sunt sigur va fi savurat de voi. Probabil va fi destul de greu să alegeţi momentul oportun pentru această tabără de antrenament pentru că jucătorii care se vor afla în tabără nu vor putea să joace meciuri cât timp sunt acolo. Decizia va fi a voastră.
Am implementat o altă opţiune bazată pe credite. Bazându-ne pe cererea mare a utilizatorilor care îşi doreau să adauge elemente de stil pe suprafaţa gheţii a patinoarelor. Astfel se poate schimba suprafaţa în pagina arenei, unde sunt deja câteva variante, şi vom mai adăuga multe altele, precum şi veţi avea posibilitatea de a adăuga propriul vostru design. Dar pentru că această înbunătăţire va fi executat manual va fii un pic mai scump.
În debutul sezonului am modificat nivelul de oboseală a jucătorilor. Pentru a clarifica aceste schimbări am decis să le publicăm pentru că reducerea nivelului de energie are valori bine stabilite în funcţie de tipul meciului şi de importanţa acestora.
Amicale:
Importanţă: Mică 0.02, Normală 0.08, Mare 0.4
Meciuri din competiţii:
Importanţă: Mică 0.08, Normală 0.4, Mare 2.0
Cu stimă,
Ivan alias tuttle
Dijeli na Facebook Podijeli na Twitteru Podijeli na MySpace-u