Din istoria fotbalului romanesc

Unirea Tricolor Bucureşti
Unirea Tricolor București | ||||
![]() |
||||
Informații generale | ||||
---|---|---|---|---|
Nume complet | Unirea Tricolor București | |||
Poreclă | tricolorii | |||
Data fondării | 1926 ca Unirea Tricolor MAI | |||
Data desființării | 1958 | |||
Stadion | Unirea, București | |||
Antrenor | ![]() |
|||
Palmares | ||||
Național | Campionatul României (1) | |||
Echipament | ||||
|
||||
Unirea Tricolor București este un fost club de fotbal din România, care a obținut un titlu de campioană în sezonul 1940 - 1941. După al doilea război mondial, clubul a suferit o serie de reorganizări, trecând în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și transformându-se ulterior în Dinamo București.
Istoric
Istoria echipei începe practic în septembrie 1914, când în cartierul bucureștean Obor a luat ființă, din inițiativa unor elevi de liceu, clubul Teiul, al cărui nume s-a schimbat ulterior în Tricolor. După primul război mondial devine campioană a regiunii București (1921 - 1922), calificându-se până în semifinalele campionatului național, unde a pierdut cu 3-0 prin neprezentare (datorită lipsei de fonduri) în fața Victoriei Cluj. La 23 septembrie 1923, Tricolor obține prima victorie a unei echipe din București în fața uneia din Iugoslavia - 3-1 cu Beogradski.
În anul 1926, Tricolor fuzionează cu un alt club din zona Oborului, Unirea, rezultând așadat Unirea Tricolor. În sezonul 1926 - 1927, U.T. câștigă din nou campionatul regiunii București, dar pierde din nou în semifinalele campionatului național - 1-4 cu Colțea Brașov.
După înființarea Diviziei A, U.T. participă la 8 din cele 9 campionate dinaintea războiului, unde câștigă titlul în anul 1941. Nu a câștigat niciodată Cupa României, deși a participat în două finale ale competiției - în 1936 și în 1941.
Inițial, după război, echipa participă în Divizia B, de unde promovează în anul 1947, dar retrogradează din nou în anul imediat următor. În returul acestui campionat însă (ianuarie 1948) echipa trece sub patronajul Ministerului Afacerilor Interne, numindu-se Unirea Tricolor M.A.I. La 14 mai 1948, echipa fuzionează cu Ciocanul București, rezultând clubul Dinamo București, care a fost reprezentat provizoriu de ambele echipe, respectiv Ciocanul și Unirea Tricolor M.A.I. Aceasta din urmă retrogradând, a devenit Dinamo B, care în 1949 ocupăm locul 1 în Divizia B, dar nu poate promova deoarece în primul eșalon se afla deja Dinamo A. Astfel, echipa rămâne în "B", dar se mută la Brașov, devenind Dinamo Brașov. Acolo, în 1950 reușește să promoveze și activează în Divizia A până în anul 1956. Apoi se mută la Cluj pentru o singură ediție de campionat, după care, în anul 1958 desfiinteaza, iar lotul de jucatori este transferat la Bacău, intarind formatia Dinamo Bacău (infiintata 1950), actuala FCM Bacău.
Palmares
-
- Câștigătoare (1): 1940-41