מגזין פאוורפליי

Cuvantul hochei deriva din termenul englezesc "hoocked" (curbat). Multa vreme, o serie de specialisti au crezut ca "hockey" ar proveni din frantuzescul "le hocquet" (ciomag de pastor). Jocul, insa, nu este de origine engleza. Englezii nu au facut decat sa-l denumeasca "bandy" si sa-l adauge unei reguli noi, dupa modelul jocurilor vazute pe batranul nostru continent. Existenta hocheiului este strans legata de patinaj fiindca, fara indoiala, oamenii au patinat inainte de a juca hochei.

Cronicarii din secolul al-XII-lea povestesc ca, pentru a se deplasa mai usor pe lacurile inghetate, soldatii foloseau un fel de oase taiate la capete si prinse de bocanci. Aceste oase par sa fie stramosii patinelor, iar soldatii primii patinatori.

In timpul Renasterii, gravori si talentati pictori flamanzi au imortalizat in imagini incantatoare alunecarea gratioasa a oamenilor pe lacurile si raurile inghetate ale Tarilor de jos, unde printre altele exista un joc foarte popular pe gheata numit "kolf".

Prin anul 1498, Iohan Brugman a realizat o gravura in lemn, reprezentand o patinatoare care isi pierde echilibrul si cade pe gheata. Cativa ani mai tarziu, pictorul A. Van der Neer si-a intitulat un tablou „Tineri” ce joaca mingea pe fluvial inghetat’’. Interesant este faptul ca acesti tineri „jucatori” utilizau niste bastoane indoite la capete. In nordul Germaniei, inca din secolul al-XVI-lea, jocurile pe gheata au capatat un caracter mai oficial, fiindca aveau si unele reguli.

Treptat, aceste jocuri s-au extins in Belgia, Franta, Anglia. Englezii le-au aplicat reguli de fotbal si rugby, sporturi care se practicau inca de pe atunci in insula.

Odata cu expansiunea coloniala a imperiului britanic, acest sport, numit atunci "bandy" a fost dus de catre soldatii englezi peste ocean, in Canada.

In iarna anului 1860 regimentul englez de infanterie Royal Canadian Rifles a primit ordin de cantonare in portul Kingston. Printre soldatii englezi erau cativa jucatori de bandy (9 la numar) care au format o echipa purtand numele regimentului. Ea se antrena chiar in rada portului. Ca si la Kingston, in orasul Halifax s-au organizat echipe de bandy, cum probabil existau si in alte locuri. Formarea acestor echipe a dus cu timpul la organizarea de meciuri intre unitatile militate. Jocurile erau insa foarte dure. Datorita acestui caracter, dar si timpul indelungat de joc (3 ore), meciurile se terminau adesea prin abandon inaintea fluierului final, soldandu-se cu multi accidentati, practic indisponibili pentru continuarea partidei.

Ecipamentul jucatorilor era neadecvat duritatii sportului (pantaloni cazoni si manusi obisnuite). De asemenea, mingea era grea, din cauciuc presat, iar crosele lucrate din lemn de frasin sau stejar. Meciurile se jucau atat in porturi, pe fluvii si lacuri inghetate, cat si pe terenurile amenajate in curtile cazarmilor.

Cu timpul regulile s-au modificat, in sensul ca jucatorii accidentati puteau fi inlocuiti. Cativa ani mai tarziu jocul a a patruns si in universitati. Conform regulamentului de atunci, fiecare echipa era alcatuita din 9 componenti, partida se desfasura pe o durata de 180 de minute, iar echipele aveau voie sa schimbe trei jucatori accidentati.

In anul 1880, al Montreal, a luat fiinta prima asociatie, Montreal Association Amateur(MAA). Presedintele ei, R. F. Smith (un fost jucator), a propus noi reguli de joc, precum si inlocuirea mingii rotunde cu pucul plat (cuvantul "puc" este de origine celta si inseamna spiridus). Acest nou regulament al jocului cunoscut sub numele de hochey a modificat structural jocul practicat anterior sub denumirea de bandy. De asemenea, s-a acordat o importanta sporita paselor, care nu puteau fi transmise decat lateral sau inapoi, jucatorul avansat neputand beneficia de ele. In ceea ce priveste terenul, acesta era impartit in doua jumatati, ca la rugby sau alte jocuri sportive.

In anul 1888 echipa din Montreal a organizat primul turneu, la care a invitat mai multe echipe din Canada, pentru a le demonstra noile reguli de joc si in special avantajele pucului ce conferea hocheiului un caracter mai atractiv, reducand in acelasi timp pericolul prezentat de mingea rotunda folosita la bandy, care zbura peste capetele jucatorilor, accidentandu-i adesea.

Intrucat echipa MAA avea numai 7 jucatori buni, s-a propus ca numarul jucatorilor sa fie de 7. astfel s-a nascut hockey-ul canadian, dupa sistemul Smith.

Paralel a luat fiinta o noua organizatie, Ontario Hockey Association, care cuprindea aproape toate echipele din Canada. Prima intalnire oficiala a avut loc la Kinkston, in 1888, intre o selectionata universitara si echipa Military Royal School. S-a jucat cu pucul patrat (din cauciuc masiv). Jucatorii purtau pantaloni albi, patine (inventate de Jakson Heines) cu lame din otel, care erau mai inalte si alunecau mai repede, imprimand jocului un ritm alert.

In aceasta perioada hocheiul a devenit cel mai important sport din Canada. Au aparut arene cu tribune care adaposteau cateva mii de spectatori. Terenurile au fost marcate dupa reguli noi ; pucul a devenit plat si rotund ; cluburile au inceput sa-i legetimeze oficial pe jucatori ; in regulament s-a introdus un nou paragraf in legatura cu transferurile. Intr-un cuvant, hocheiul a devenit in Canada un sport bine organizat si profesionist.

In conducerea federatiilor si a cluburilor au aparut nume prestigioase ca Lord Kilcoursie si Lord Greaven (primul, fedelmaresal al armatei coloniale britanice, celalant, fost jucator de hochei in echipa Rebels Hockey Club din statul Ontario). Cluburile s-au luat la intrecere pentru achizitionarea celor mai buni jucatori. Din anul 1890 transferurile au inceput sa se faca pe bani. Desi fiecare club avea 3-4 jucatori salariati, hocheiul continua sa fie considerat un joc pentru amatori. Meciurile au devenit mai atractive din anul 1893, cand lordul Stanley a donat o cupa in valoare de 50 de dolari castigatorilor campionatului canadian. Cupa Stanley a starnit insa, pe langa un puternic stimulent, si un val de proteste, de contestatii, de nemultumiri din partea echipelor pur amatoare, fata de cele care utilizau si cativa jucatori profesionisti.

In anul 1894 canadianul Geo Meager si alti jucatori au trecut Oceanul, in Europa, unde au demonstrat spectactaculozitatea hocheiului cu 6 jucatori, dupa reguli noi si cu porti mici, total diferit de cel practicat pe vechiul continent, unde se disputau in continuare meciuri cu 11 jucatori in echipa si cu minge rotunda, de cauciuc(bandy). Multi tineri europeni au fost cuceriti de hocheiul canadian.

Si astfel, in Europa, hocheiul a inceput sa se afirme cu succes. La Paris, in anul 1895, a luat fiinta echipa Hockey Club Paris. Un an mai tarziu, la Londra, s-a anuntat un turneu cu 5 echipe de hochei. Tentatia hocheiului canadian in Anglia era mare pe atunci. Doi ani mai tarziu a aparut un nou club semiprofesionist Prince’s Ice Hockey. Formatia, incluzand si cativa jucatori canadieni, a facut un turneu prin Europa, astfel ca hocheiul canadian a ajuns in Franta, Belgia, Germania si Elvetia. Anul 1903 a ilustrat din plin ramificatiile hocheiului canadian in Europa. Cluburile au sustinut competitii interne si internationale ; au avut loc dispute oficiale intre Franta si Germania, Elvetia si Belgia. Dupa 5 ani, la Paris, s-a produs un eveniment crucial pentru viitoarea activitate a hocheiului mondial : a luat nastere Liga Internationala de Hochei, la care au aderat federatiile din Franta, Anglia, Elvetia, Belgia si Boemia.

Pentru ca initiativa a apartinut Frantei, ca o recompensa morala, primul presedinte ales de Congresul Ligii a fost francezul Louis Magnus. In 1909, cu ocazia unor meciuri intercluburi franco-elvetiene, a avut loc al doilea Congres, la Chamonix. Cu acest prilej s-a hotarat ca din anul 1910 sa se organizeze in fiecare an Campionatul European. Elvetia s-a oferit sa gazduiasca prima editie, desfasurata la Les Avants. Dar numarul tarilor participante a fost destul de redus : Anglia, Belgia, Germania si Elvetia. Boemia, in lipsa unui patinoar artificial , nu a putut sa se inscrie. Campionatul de la Les Avants a afost castigat de Anglia, prin reprezentanta sa Prince’s Ice Hockey Club din Londra. In afara concursului a participat echipa studentilor canadieni care studiau in Anglia si care au evoluat sub denumirea de Oxford Canadians. Acestia se intorceau dintr-un lung turneu efectuat prin Europa, unde facusera o buna propaganda hocheiului de tip canadian, invingand toti adversarii intalniti.

In anul 1911 Boemia a castigat, la Berlin, cel de-al doilea campionat european, tocmai cand germanii (care isi construisera primul patinoar artificial) aveau sperante ca vor obtine mult invidiatul trofeu. Tot in acest an, Congresul Ligii a decis sa se aplice integral regulile hocheiului Canadian, pe care schipa studenteasca Oxford Canadians le-a introdus in Europa, dupa ce, in acel sezon, intrecuse Belgia cu 20-2, Germania cu 10-1, Boemia (campioana Europei) cu 4-0, Slavia Praga cu 12-0 si reprezentativa orasului Dresda cu 15-0.

In anul 1912, cel de-al treielea campionat european organizat in capitala Boemiei, la Praga, a fost anulat. Conflictul s-a iscat in urma unui gol marcat de gazde in poarta echipei Germaniei si contestat de aceasta. Meciul nu s-a mai terminat. In anul urmator, Congresul Ligii a hotarat anularea concursului, invocand doar motivul participarii Austriei, care nu era afiliata atunci la Liga. De fapt la Praga si-au disputat intaietatea numai Boemia, Germania si Austria. Au lipsit Anglia, Elvetia, Belgia si Franta. In urmatorii doi ani (1913 si 1914), campionatele europene de hochei s-au organizat in Germania, primul la Munchen, celalant la Berlin. Cu toate ca au beneficiat de avantajul propriului teren, gazdele nu au reusit sa obtina nici un titlu. La Munchen, Belgia a remizat cu Boemia si a castigat prin golaveraj, iar la Berlin, Boemia a cucerit titlul cu 2-0, dupa o frumoasa victorile obtinuta impotriva reprezentativei Germaniei, care, la randul ei, invinsese echipa Belgiei. Asadar, desi s-au prezentat numai trei echipe, campionatul european s-a desfasurat totusi in luna februarie.