Handbal - retrospectiva săptămânii (56)
Odată cu etapa care se va disputa mâine, a 39-a, primele trei sferturi ale sezonului regulat se vor fi încheiat, competiția devenind astfel tot mai interesantă, pentru că asistăm la asalturile finale care vor stabili atât participantele la play-off, cât și ierarhia acestora.
Liga I
Parcurs perfect pentru echipele clasate pe podium în ultimele 5 etape, cu As Falimentul. S.R.L. menținându-și distanța uriașă, de nu mai puțin de 15 puncte, care o face deja câștigătoare a sezonului regulat, pentru că doar o catastrofă îi mai poate coborî pe timișoreni de pe prima treaptă. Urmăritoarele - Faitonul Crocodilu' și H.C Banatul – au pus și ele, prin parcursul perfect amintit mai sus, o distanță apreciabilă față de primul loc de sub podium.
Pe lângă cele 3 echipe fruntașe, și studenții clujeni au câștigat toate partidele, ocazie să facă un salt de 3 locuri și să scape cel puțin pe moment de zona fierbinte a clasamentului.
Chiar dacă s-a conturat deja o oarecare distanță între primele opt formații și cele care vor fi obligate să lupte pentru barajul de supraviețuire, Badfoxs, Carnage și fc ilyefalva (ultimele două nou-promovate pe prima scenă) păstrează șanse reale de pătrundere în play-off, cu condiția să-și îmbunătățească evoluțiile, implicit rezultatele.
Clasament:
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | As Falimentul. S.R.L. | 38 | 36 | 0 | 2 | 72 | 1211:909 | +302 |
2 | Faitonul Crocodilu' | 38 | 28 | 1 | 9 | 57 | 1208:997 | +211 |
3 | H.C Banatul | 38 | 26 | 3 | 9 | 55 | 1141:1022 | +119 |
4 | H.C.Ciutaci | 38 | 23 | 2 | 13 | 48 | 1087:1044 | +43 |
5 | HC IONY PITESTI | 38 | 21 | 1 | 16 | 43 | 1106:1055 | +51 |
6 | Trancanici | 38 | 19 | 1 | 18 | 39 | 1086:1075 | +11 |
7 | U Cluj | 38 | 18 | 2 | 18 | 38 | 1079:1068 | +11 |
8 | T.A.T.Team | 38 | 18 | 1 | 19 | 37 | 1080:1067 | +13 |
9 | Badfoxs | 38 | 16 | 1 | 21 | 33 | 1063:1073 | -10 |
10 | Carnage | 38 | 16 | 0 | 22 | 32 | 1033:1107 | -74 |
11 | fc ilyefalva | 38 | 14 | 3 | 21 | 31 | 1048:1120 | -72 |
12 | Pagliacci | 38 | 12 | 1 | 25 | 25 | 1054:1100 | -46 |
13 | CIUNGII SALTARETI† | 38 | 8 | 2 | 28 | 18 | 975:1206 | -231 |
14 | CS Oltchim | 38 | 1 | 2 | 35 | 4 | 871:1199 | -328 |
Liga II
Seria 1
Liderul autoritar al seriei, HCM Poli Timisoara, s-a împiedicat într-o singură partidă, cea din etapa a 34-a, cu Szekelyudvarhely (31:29), harghitenii fiind, de altfel, performerii perioadei la care ne referim, cu 5 victorii din tot atâtea meciuri disputate.
Locul secund, ocupat de Oituz Tg-Ocna, pare și el de neclintit, ba chiar și bronzul bucureștenilor lui soccerfan13 este destul de bine conturat.
Din „grupul celor 8”, care vor merge mai departe în play-off, doar A.S. Danubius Corabia, care a ajuns la 8 înfrângeri consecutive, începe să simtă în ceafă răsuflarea următoarelor clasate, locurile 9-12 păstrând, cel puțin teoretic, șanse de a trece de linia de plutire.
Seria 2
Cele 2 eșecuri ale liderului, plus un semieșec, n-au fost suficiente pentru ca vreo urmăritoare să atenteze la poziția clujenilor de la Inter Tzarov, pentru că nici acestea n-au avut un parcurs perfect. Totuși, distanța a mai scăzut cu 2 puncte față de ultima noastră întâlnire.
O fostă campioană - H.C.DYNAMO MILAN – și câștigătoarea Cupei României din ediția trecută - HC NihilSineDeo – sunt singurele echipe care n-au cunoscut înfrângerea (ultima înregistrând și un egal), aceste rezultate consolidându-le pozițiile dinspre mijlocul clasamentului.
Dintre echipele aflate sub linia de plutire, doar Midia Navodari pare să mai spere la un loc de play-off, pentru care are însă de tras, pentru că are și golaverajul foarte slab.
Seria 3
Doar HC Steaua Bucuresti și saint elias thunder n-au cunoscut înfrângerea în ultimele 5 etape (ambele înregistrând și câte un rezultat de egalitate), steliștii consolidându-și prima poziție, pe care este foarte greu să o mai piardă, în timp ce bucovinenii s-au așezat la mijlocul clasamentului, cu șanse minore să mai rateze play-off-ul.
Deși lider pentru foarte mult timp, nou-promovata H.C Oltchim Rm Valcea leagă tot mai des înfrângerile, fiind tot mai posibilă și pierderea treptei a doua a clasamentului, de care se apropie loser HK și HC Domenii.
Sub „linie”, Barcelona Catalonia pare să fi pierdut cadența și, odată cu ea, șansele de a mai ajunge în play-off, alăturându-li-se mai vechilor condamnate Handball X-Men și H.C. LIVERPOOL, în timp ce HC Boogie Star, Flying Dragons și, parțial, Turbo Stars KK, încă luptă pentru a prinde, pe ultima sută de metri, colacul salvator.
Cum Cupa României s-a încheiat deja (cu succesul, reamintim, al liderului primei ligi, As Falimentul. S.R.L.), iar Cupele Internaţionale au intrat pe linie moartă pentru reprezentantele noastre, să aruncăm un ochi peste podiumurile actuale ale celor 9 serii din liga a III-a:
Seria III.1
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | hc madalin | 38 | 31 | 2 | 5 | 64 | 1238:866 | +372 |
2 | bl csajok | 38 | 30 | 1 | 7 | 61 | 1284:915 | +369 |
3 | H C Vaslui | 38 | 30 | 1 | 7 | 61 | 1169:948 | +221 |
Seria III.2
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | C.K.C.-CS | 38 | 35 | 1 | 2 | 71 | 1294:880 | +414 |
2 | HC LUCEAFARUL ORADEA | 38 | 32 | 1 | 5 | 65 | 1200:876 | +324 |
3 | fc diamond | 38 | 32 | 0 | 6 | 64 | 1169:861 | +308 |
Seria III.3
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | HK Corvinul Hunedoara | 38 | 37 | 0 | 1 | 74 | 1365:864 | +501 |
2 | Ferrari Team HC | 38 | 32 | 0 | 6 | 64 | 1290:873 | +417 |
3 | Barbie | 38 | 30 | 4 | 4 | 64 | 1213:900 | +313 |
Seria III.4
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | H.C. Targu Mures | 38 | 33 | 0 | 5 | 66 | 1227:930 | +297 |
2 | AS.CeAcu HC | 38 | 30 | 0 | 8 | 60 | 1154:902 | +252 |
3 | Arges Dragons | 38 | 29 | 0 | 9 | 58 | 1239:1019 | +220 |
Seria III.5
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | Csekefalvi Eke | 38 | 33 | 0 | 5 | 66 | 1228:881 | +347 |
2 | MKB Veszprem K.C. | 38 | 32 | 1 | 5 | 65 | 1268:879 | +389 |
3 | Semper Idem | 38 | 30 | 2 | 6 | 62 | 1238:936 | +302 |
Seria III.6
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | corsarii albastri | 38 | 35 | 2 | 1 | 72 | 1262:814 | +448 |
2 | Constanţa Admirals | 38 | 34 | 2 | 2 | 70 | 1251:756 | +495 |
3 | VSK Slicc Csíkszereda | 38 | 31 | 3 | 4 | 65 | 1243:814 | +429 |
Seria III.7
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | 2012.04.18 | 38 | 33 | 0 | 5 | 66 | 1244:840 | +404 |
2 | Stiinta Petrosani | 38 | 32 | 1 | 5 | 65 | 1265:884 | +381 |
3 | Székelyudvarhely | 38 | 29 | 1 | 8 | 59 | 1182:951 | +231 |
Seria III.8
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | ADEMAR LEON | 38 | 33 | 2 | 3 | 68 | 1264:835 | +429 |
2 | u. craiova | 38 | 31 | 1 | 6 | 63 | 1231:805 | +426 |
3 | Saint George | 38 | 31 | 1 | 6 | 63 | 1227:906 | +321 |
Seria III.9
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | martienii | 38 | 37 | 0 | 1 | 74 | 1425:818 | +607 |
2 | ARADI VASAS KK | 38 | 33 | 1 | 4 | 67 | 1396:799 | +597 |
3 | Tomis Constanta | 38 | 28 | 0 | 10 | 56 | 1265:898 | +367 |
Cu speranţa că o să vă bucuraţi de o săptămână bună, vă urez baftă în toate competiţiile în care sunteţi angrenaţi!
Μοιραστείτε στο Facebook Μοιραστείτε στο Twitter Μοιραστείτε στο MySpace