Dacă e marţi, e handbal – retrospectiva săptămânii (21)
![Dacă e marţi, e handbal – retrospectiva săptămânii (21) Dacă e marţi, e handbal – retrospectiva săptămânii (21)](https://appspowerplaymanager.vshcdn.net/images/magazine/thumbs/handball_pic.png)
Odată cu începerea noului sezon de handbal (al 9-lea din ppm), am rebotezat şi retrospectiva săptămânii, atât pentru a fi mai aproape de titlul filmului care m-a inspirat (Dacă e marţi, e Belgia), cât şi pentru a sări peste – de obicei – obositoarea zi de luni.
A trecut aşadar (numai) o săptămână din noul sezon, aşteptat cu interes şi speranţă atât de către manageri, cât şi de fani, sezon în care vă urez să aveţi parte doar de… „succesuri”:).
Liga I
Înclinând tot mai tare harta către vestul ţării (în pofida prezenţei celor 4 echipe bucureştene), care dă primei ligi 3 echipe din Timişoara, câte 2 din Cluj şi Covasna (trecută tot ca „vest”, deşi se situează, geografic, în centrul ţării – ca şi Harghita de altfel), plus câte una din Arad şi Harghita, liga 1 are o singură prezenţă spaţială „discordantă”, Moldova fiind reprezentată de faitonul încă plin de crocodili din dulcele târg al Ieşilor (deşi cam toată lumea se aştepta ca şi nordic învecinatul Botoşani să se reînscrie pe orbita primei ligi din acest sezon).
Deşi până la finalul sezonului va mai curge foarte multă apă pe Bega sau pe Dâmboviţa, nu putem să nu remarcăm startul ca din puşcă a două formaţii - H.C Banatul şi Pagliacci – ambele acumulând maximum de puncte în această săptămână, o altă reprezentantă a Banatului, nou promovata HCM Poli Timisoara fiind singura echipă care încă aşteaptă să înregistreze vreun punct în dreptul său.
De altfel actualul lider a băgat adânc mâna în buzunare la sfârşitul sezonului trecut, întărindu-se cu un inter de naţională - Edvard Dobnikar (Slovenia), pe care a cheltuit nu mai puţin decât 127 338 750 lei(!), un adevarat record în materie de transferuri, făcând să pălească cei numai 64 650 828 lei cheltuiţi în acest debut de sezon de HC NihilSineDeo pentru achiziţionarea sârbului Stevan Odavić (cel mai costisitor transfer al debutului de sezon).
Liga II
Seria 1
O serie care se joacă doar în 11 echipe(!), după abandonurile numite HC Nepenthes Iasi†, H.C. Hermannstadt Sibiu† şi H.C. Radaseni†, cele 3 fiind aproape sigur retrogradate direct, dacă nu cumva vom fi martorii unui nou şi nedorit “deces”. Pentru desfăşurarea mai interesantă a jocului, ar fi fost mai bine dacă aceste echipe ar fi fost repartizate „împrăştiat”, câte una de serie.
Botoşani 27ers a pornit din nou foarte bine şi se află, ca şi sezonul precedent, tot în postura de principală favorită la promovare (dacă este şi… dorinţă), argeşenii de la CS Oltchim fiind deocamdată singura trupă care ţine pasul cu moldovenii.
De remarcat şi debutul noii promovate H.C. Dinamo Bucuresti, chiar în condiţiile în care a abordat de cele mai multe ori partidele pe importanţă maximă, o altă nou promovată, cu nume încifrat - 2012.04.18 – nereuşind încă să agonisească vreun punct în noua ligă.
Seria 2
Nicio echipă cu punctaj maxim în prima săptămână, într-o serie care se anunţă deja foarte disputată, cu echipe de valori sensibil egale, astfel că mai toate întâlnirile sunt demne de urmărit. Doar trăncănicii lui yulian1971 n-au reuşit încă nicio victorie, mulţumindu-se, vrând-nevrând, cu un singur rezultat de egalitate.
Surprinde pe undeva (şi) debutul cu doar o victorie a plăieşilor lui Ciukitu, una dintre cele două echipe (alături de H.C.DYNAMO MILAN) care în sezonul trecut evoluau pe prima scenă a handbalului.
Seria 3
Şi această serie, ca şi a 2-a, este încă „validă”, înregistrând 14 echipe la start şi, tot ca o similitudine, nici aici n-avem nicio echipă învingătoare pe linie sau măcar neînvinsă, în schimb putem vorbi despre o formaţie care n-a acumulat încă nici un punct - HC Nova Bucuresti.
În privinţa năzuinţelor şi a aşteptărilor de la acest sezon, ARADI VASAS KK, cu un transfer valoros proaspăt parafat (Zdeněk Friedrich, 33 075 000 lei), este una din echipele care lasă să se înţeleagă că îşi doreşte promovarea în prima ligă, însă războiul este abia la început şi este prematur să înaintăm supoziţii sau concluzii.
Liga a III-a porneşte la drum cu doar 2 (din cele 9) serii complete, în celelalte serii înregistrându-se, deocamdată, 3 echipe inactive şi 7 locuri libere.
Cupa României este şi ea abia la început de drum, adevăratele dueluri începând puţin mai târziu.
Cupele Internaţionale
Aşa cum ne-am obişnuit, competiţiile internaţionale intercluburi încep foarte repede, ţara noastră fiind din nou reprezentată de câte 2 formaţii în grupele celor 2 competiţii, rezultatele cele mai bune obţinându-le formaţiile angrenate în Cupa Cupelor, echipe care evoluează în liga secundă!
Liga Campionilor
Grupa 6
Akela - HC Vidzgiris 23:31(14-17)
Abordând partida fără titularii de drept, vicecampionii României au suferit mai ales la capitolul finalizare, neavând practic nicio şansă în faţa lituanienilor, în pofida treptei superioare a importanţei în abordarea acestui meci în care nu s-a pus în niciun moment problema învingătorului.
Bohol Raiders - Akela 31:24(15:11)
Deşi şi-a retapat echipa cu titulari şi, în plus, a avut şi 2 trepte de importanţă peste adversar, echipa noastră a dezamăgit, suferind o înfrângere pe care o putem caracteriza chiar ruşinoasă, în faţa excentricei formaţii din Filipine, care pornea cu şansa a doua la casele de pariuri. Unul din motivele acestei înfrângeri poate fi şi abordarea întregii partide cu atacuri de pe linia de 9 metri, în condiţiile în care filipinezii s-au apărat în formula 4-2 pe toată durata celor 60 de minute.
Echipa noastră a confiscat astfel ultimul loc din grupă, iar perspectivele sunt deja sumbre.
Clasament
Grupa 6
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | ![]() |
1 | 1 | 0 | 0 | 2 | 31:23 | +8 |
2 | ![]() |
2 | 1 | 0 | 1 | 2 | 54:49 | +5 |
3 | ![]() |
2 | 1 | 0 | 1 | 2 | 54:53 | +1 |
4 | ![]() |
1 | 1 | 0 | 0 | 2 | 30:29 | +1 |
5 | ![]() |
2 | 0 | 0 | 2 | 0 | 47:62 | -15 |
Grupa 9
As Falimentul. S.R.L. - HC Tallinn Travellers 17:25(9-11)
Debut nefast şi pentru campioana României, în faţa propriilor suporteri, care s-au arătat indignaţi pe undeva pentru faptul că managerul Kytu a aliniat o echipă de rezerve, uşurându-le astfel misiunea estonienilor, de care s-au ţinut cât de cât în prima repriză, dar au trebuit să se recunoască depăşiţi clar în cea de a doua, oaspeţii având şi ambii portari în zi de excepţie.
Los Penetradores - As Falimentul. S.R.L. 27:31(13-16)
Deplasarea de peste Ocean, din Chile, le-a prins bine handbaliştilor noştri, echipa noastră – de această dată în formula de bază – obţinând primul succes din grupe, chiar evoluând cu două trepte ale importanţei mai jos ca adversarul.
Diferenţa de valoare şi-a spus până la urmă cuvântul, sud-americanii rămânând penetranţi doar cu numele.
Clasament
Grupa 9
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | ![]() |
2 | 1 | 0 | 1 | 2 | 65:52 | +13 |
2 | ![]() |
1 | 1 | 0 | 0 | 2 | 25:17 | +8 |
3 | ![]() |
1 | 1 | 0 | 0 | 2 | 35:28 | +7 |
4 | ![]() |
2 | 1 | 0 | 1 | 2 | 48:52 | -4 |
5 | ![]() |
2 | 0 | 0 | 2 | 0 | 44:68 | -24 |
Cupa Cupelor
Grupa 13
Badfoxs - 1. HC Freiwurf 27:20(13-8)
Cifra 13, a grupei, pare să le fi purtat noroc vulpilor rele din Covasna, trupa lui szabiccs învingându-i categoric pe nemţi, chiar în condiţiile în care s-au şi menajat, mai ales în partea a doua a meciului. Succesul i se datorează şi goalkeep-erului Ştefan Teger, care a făcut de multe ori adevărate minuni între buturi.
lacckyss - Badfoxs 28:28 (15:14)
Duel echilibrat în Scandinavia pentru finalista Cupei României, într-o partidă în care s-a mers cap la cap până înspre final, când norvegienii s-au detaşat la 4 goluri (min.55) şi păreau deja câştigători, dar ultimele 4 minute au adus tot atâtea goluri în dreptul formaţiei noastre şi niciunul pentru gazde, vulpile smulgând in extremis un punct mare, care le permite să se instaleze în fotoliul de lider după 2 etape.
De menţionat şi faptul că ai noştri au evoluat, pe reprize, cu o treaptă, respectiv două de importanţă mai sus decât adversarul.
Clasament
Grupa 13
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | ![]() |
2 | 1 | 1 | 0 | 3 | 55:48 | +7 |
2 | ![]() |
2 | 1 | 1 | 0 | 3 | 57:51 | +6 |
3 | ![]() |
1 | 1 | 0 | 0 | 2 | 33:23 | +10 |
4 | ![]() |
1 | 0 | 0 | 1 | 0 | 20:27 | -7 |
5 | ![]() |
2 | 0 | 0 | 2 | 0 | 46:62 | -16 |
Grupa 16
Botoşani 27ers - Vella Kalpi 27:29(12-18)
Debut în cupele internaţionale (şi de sezon) cu o primă repriză de coşmar pentru moldoveni, care au condus în debutul partidei în 2 rânduri (2-0 şi 3-2), cedând apoi tot mai mult teren, surprinzător pe undeva, şi fiind conduşi la pauză la 6 goluri, cea mai mare diferenţă de scor de altfel de pe întreaga durată a meciului.
Schimbarea tacticii de după pauză, dar mai ales urcarea cu încă 2 trepte pe scara importanţei de abordare (tot 2 diferenţă şi peste adversar), au făcut ca deţinătorii Cupei României să reintre în joc şi să se apropie, abia pe final, de adversari, pe tabela de marcaj.
Georgians -Botoşani 27ers 27:32 (17-17)
Din nou o primă repriză mai slabă a echipei noastre, care deşi a condus şi la 5 goluri diferenţă s-a văzut egalată pe final, desprinzându-se totuşi în câştigătoare detaşată în a doua parte.
De menţionat că şi de această dată botoşănenii au făcut mai multă risipă de energie decât adversarii, mai ales în partea a doua a meciului.
Clasament
Grupa 16
Pos | Echipa | MP | W | D | L | Pts | GF:GA | GD |
1 | ![]() |
1 | 1 | 0 | 0 | 2 | 37:27 | +10 |
2 | ![]() |
2 | 1 | 0 | 1 | 2 | 59:56 | +3 |
3 | ![]() |
1 | 1 | 0 | 0 | 2 | 29:27 | +2 |
4 | ![]() |
2 | 0 | 1 | 1 | 1 | 56:61 | -5 |
5 | ![]() |
2 | 0 | 1 | 1 | 1 | 56:66 | -10 |
Astea fiind spuse, nu-mi mai rămâne decât să vă urez baftă în toate competiţiile în care sunteţi angrenaţi!
Μοιραστείτε στο Facebook Μοιραστείτε στο Twitter Μοιραστείτε στο MySpace