Poveştile lui Mitran, ep. 3: Bella Kassai, funcţii multe, mese puţine

   Prima calificare a României la Cupa Mondială post Guadalajara a venit, exact ca la Alexandre Dumas - tatăl, după 20 de ani. Din 1970 şi până în '90 vremurile se schimbaseră, dar spaţiul de respiraţie era acelaşi, deşi cantitatea de libertate în aerul respirat era tot mai slabă. În fine, era greu, dar aveam fotbal şi unii se mai descurcau. Printre ei şi fotbaliştii, cei mai drepţi şi mai premianţi dintre traci.

   Aşa se face că în 29 martie 1989, tricolorii lui Jenei au parte de un amical de gală, cu Italia, mare favorită la titlul mondial, mai ales că urma să şi găzduiască turneul final.

   Buuun. Preşedintele FRF, regretatul Mircea Angelescu, cel care reuşise să aducă în ţară squadra lui Vicini, stabileşte ca meciul să se joace la Sibiu, fieful „Prinţişorului" Nicu Ceauşescu. Om genial şi cu simţ practic, Angelescu ştia că acolo se mai găsea un salam, o măslină, o atenţie, o scobitoare străină. Acolo şi la Snagov, unde se pregătea un protocol de grad zero la Pacea, complex cu circuit închis. Dar pentru salam şi măsline era nevoie şi de un adevărat şef de sală. Doar veneau italienii! Aşa că îşi face intrarea în poveste Adalbert Kassai, fost echipier al Sportului Studenţesc, un maestru al turismului şi industriei hoteliere, cum fusese pe vremuri al paselor cu exteriorul! Totul decurge OK, şefii Federcalcio sunt încântaţi, servirea e de 5 stele!

   Gurile rele bîrfesc că altul i-ar fi spus proaspătului federal (pe atunci!) să ia şi un carneţel şi să noteze comanda. Dar noi nu credem, pare mai degrabă o exagerare.