Handbal - povestea merge mai departe (7)
În episodul de astăzi dedicat handbalului, ne vom opri asupra evoluțiilor celor trei echipe reprezentative în preliminariile Campionatului Mondial, cu atât mai mult cu cât tocmai am ajuns la jumătatea competiției care va decide cine va merge mai departe la Turneele Finale și cine va rămâne acasă.
Seniori
Prima reprezentativă a României, aflată și pentru acest mandat sub comanda managerului bughitza, reconfirmat în funcție, are parte, în prima grupă a calificăriloe, de următorii adversari: Croația, Suedia, Rusia și Norvegia.
Fără a putea vorbi cu certitudine despre o formulă de bază a tricolorilor, menționăm lotul folosit în cele 4 partide de până acum:
Portari: Silviu Dina (Adrogué Poker Athlétic), Grigore Artimon (Dream Team S-Pb) și Alex George Micşunescu (Mrki Medvedi);
Extreme defensive: Mihnea Anuşca (U Cluj) și Daniel Manoliu (Winterland.H.C);
Interi defensivi: Traian Platon (ReValiATiON 09), Vlad Velciu (Teddybears), Petru Varvara (Faitonul Crocodilu'), Daniel Trandafir (U Cluj) și Imre Soveja (Winterland.H.C);
Pivot defensiv: Nicola Ifitimie (PISTACHOS), Georgică Jugaru (CS Oltchim);
Extreme ofensive: Bela Dima (HC Shooting Stars), Gelu Puşcariu (HC PolBras), Gabriel Stroescu (RK Kunovec Breg) și Răzvan Averescu (Faitonul Crocodilu');
Interi ofensivi: Costin Presacan (HK IGLOV† - cel mai probabil viitor crocodil) Marius Gheorghe Donici (Chumscrubber H.C.), Iulian Florin Albină (Faitonul Crocodilu'), Horia Anastasiu (Goroli Český Těšín) și Petre Florin Gongea (U Cluj);
Pivot ofensiv: Ernest Radu (Faitonul Crocodilu')
Față de ediția trecută a CM, numărul de jucători care evoluează în campionatul intern s-a dublat (8, față de doar 4 jucători în ediția trecută), jumătate dintre ei venind de la campioana Faitonul Crocodilu', 3 de la șepcile roșii din Cluj și unul de la CS Oltchim.
După un debut nefericit în Rusia (29:24), în care o eroare (probabil) a managerului a făcut ca pivotul nostru ofensiv să evolueze pe toată durata celor 60 de minute (evoluând și ca… extremă pe faza defensivă), a urmat descătușarea de pe propria arenă din partida cu cea mai slabă echipă a grupei, Norvegia - 35:24. Partida a curs într-un singur sens, așa că singura nedumerire pe care o am este legată de abordarea reprizei secunde pe aceeași importanță maximă, deși tricolorii aveau un avans liniștitor de 8 goluri!
Meciul cu numărul trei a fost și cel mai reușit al tricolorilor, care nu s-au pierdut în vacarmul de pe arena DALMACIJA din Croația și au reușit o evoluție foarte bună, celor 4 goluri avans avute la pauză, când gazdele au evoluat cu o treaptă inferioară a importanței, adăugându-li-se încă 2 după pauză, când s-a jucat de la egal la egal. Băieții noștri au îngenuncheat astfel favorita (32:38) și, în același timp, liderul grupei, rămânând acolo sus, în cărțile calificării.
Din nefericire următoarea partidă (și ultima de până acum) care ar fi putut însemna consolidarea șanselor de calificare, disputată cu Suedia, pe arena studenților clujeni, a avut un deznodământ nedorit (25:28), nordicii surprinzând apărarea noastră 4-2 cu atacuri pe extreme, în ambele runde și controlând astfel jocul începând de la mijlocul primei reprize, până la final. Doar prin minutul 50 tricolorii s-au apropiat la un singur gol de adversari, însă n-au putut menține strocul până la final.
În aceste condiții, Rusia rămâne adversarul numărul 1 în ecuația calificării și trebuie să fructificăm din plin avantajul terenului propriu din următoarea etapă.
Clasament:
Grupa 1
Pos | Echipa | GP | W | D | L | GF:GA | GD | Pts |
1 | Croaţia | 4 | 3 | 0 | 1 | 126:104 | +22 | 6 |
2 | Suedia | 4 | 3 | 0 | 1 | 104:99 | +5 | 6 |
3 | România | 4 | 2 | 0 | 2 | 122:113 | +9 | 4 |
4 | Rusia | 4 | 2 | 0 | 2 | 109:103 | +6 | 4 |
5 | Norvegia | 4 | 0 | 0 | 4 | 89:131 | -42 | 0 |
U21
Tricolorii mijlocii, îndrumați în continuare de haiduc, au fost repartizați în grupa a 4-a, alături de Cehia, Bosnia-Herțegovina, Portugalia și Turcia.
Formula de bază a folosită în primele 4 partide a fost următoarea:
Portari: Bodont Mihuţ (Faitonul Crocodilu') și Erich Căpitanu (Uzemaîn);
Extreme defensive: Paul Gabriel Artimon (U Cluj) și Alexandru Lazarovici (U Cluj);
Interi defensivi: Valentin Dragoş Dancescu (kurmji), Andrusz Trandafir (Akela) și Horaţiu Boboc (Faitonul Crocodilu');
Pivoți defensivi: Victor Leordean (U Cluj) și Albert Ana (HandballBigbossclubPraha);
Extreme ofensive (marea problemă a acestei generații și, se pare, și a următoarei): Marius Bogdan Luţan (Trancanici) și 2 interi (aici avem un pic de inflație): Vlad Moldovanu (C.B. S.Viator) și Alexandru Braşoveanu (Hýlov69);
Interi ofensivi: Josef Lupşorean (Farpando HC), Alexandru Braşoveanu (Hýlov69), Vlad Moldovanu (C.B. S.Viator) și Cristi Breana (saint elias thunder);
Pivot ofensiv: Martin Listaru (Farpando HC)
7 jucători activează în campionatul intern, și de data aceasta vicecampioana (U Cluj) dând „grosul”, tot cu 3 jucători, ca și în ediția trecută.
Debutul tricolorilor în noua campanie a avut loc pe propria arenă, în fața adversarului considerat cel mai facil de către manager, Turcia (care se va vedea, pe mai departe, a creat surprize!), a însemnat un galop de sănătate, chiar în condițiile unei ușoare conservări a energiei (40:21). Un meci în care ne-a ieșit totul, iar portarii au avut, ambii, parade de excepție.
Considerând partida dinainte pierdută și preferând să economisească energie, managerul naționalei a decis ca partida din Cehia să fie abordată mai ușor, iar diferența s-a văzut din plin pe tabela de marcaj la sfârșitul întâlnirii (33:17).
A urmat partida de pe propria arenă cu naționala Portugaliei, echipă care abordase, culmea, primele 2 partide din grupe pe „foarte mic” (partide pierdute, bineînțeles), iar riscul de a începe și noi la fel partida era mare, pentru că, așa cum s-a văzut după meci, lusitanii au trecut pe „foarte mare” tocmai în meciul cu noi. Și dacă în prima repriză ne-au fost egali, surprinzându-ne în primul rând cu formula de apărare folosită, modificările din partea a doua a meciului ne-au creat un avantaj de 10 goluri (30:20)!
Ultimul meci al grupei s-a disputat pe RUSKA ARENA din Zvornik (Bosnia-Herțegovina) și a însemnat un nou test dificil, pentru că ex-iugoslavii veneau după un eșec surprinzător cu Turcia, meci în care și-au conservat energia, așa că, bineînțeles, și ei aveau să dea totul pe teren tocmai în partida cu tricolorii.
Au fost 60 de minute extrem de echilibrate, cu o primă repriză în care ai noștri au condus maxim cu 2 goluri, au fost conduși la un gol și au încheiat-o în avantaj minim (13-14). În partea a doua s-a mers cap la cap, apoi, cu mai puțin de 8 minute de fluierul final, gazdele au ajuns să conducă la 2 goluri (maximum din această partidă). Tricolorii au revenit, iar Cristi Breana a parafat scorul final (25:26) cu 107 secunde înaintea finalului, consfințind o victorie foarte muncită și care se poate dovedi capitală la sfârșitul calificărilor.
Clasament:
Grupa 4
Pos | Echipa | GP | W | D | L | GF:GA | GD | Pts |
1 | Cehia | 4 | 3 | 0 | 1 | 127:98 | +29 | 6 |
2 | România | 4 | 3 | 0 | 1 | 113:99 | +14 | 6 |
3 | Turcia | 4 | 2 | 0 | 2 | 115:133 | -18 | 4 |
4 | Bosnia-Hertegovina | 4 | 1 | 0 | 3 | 111:121 | -10 | 2 |
5 | Portugalia | 4 | 1 | 0 | 3 | 100:115 | -15 | 2 |
U19
Aceeași formulă managerială (ccristi, manager, inurov, asistent) și la cea mai mică națională, care a fost sortită în grupa a 4-a, alături de Ungaria (din nou!), Portugalia, Austria și Chile.
Formula de bază a tricolorilor a fost următoarea:
Portari: Istvan Atanasiu (U Cluj) și Horea Stoenescu (Faitonul Crocodilu');
Extreme defensive: Daniel Marin Loi (Faitonul Crocodilu'), Dinu Cehan (Zranil sa nas hrac) și Costica Dascălu (Akela);
Interi defensivi: Mihnea Niţulescu (HC Parjol), Vlad Băcanu (Constanţa Admirals) și Adrian Ciprian Mihalache (HC Parjol);
Pivot defensiv: Răzvan Manciu (Faitonul Crocodilu');
Extreme ofensive: Adi Niga (Faitonul Crocodilu') și Martin Codreanu (Trancanici);
Interi ofensivi: Gheorghe Stan (Székelyudvarhely), Gabriel Adrian Constantinescu (Trancanici) și Eugen Năstăsiu (saint elias thunder);
Pivot ofensiv: Andrei Balint (RK Mint Berry Crunchers)
De data aceasta grosul jucătorilor vine din campionatul intern, doar 2 jucători activând peste hotare. Cu o politică agresivă de transferuri în ultima perioadă, campioana dă și aici cei mai mulți jucători – nu mai puțin de 4!
Debut fără istoric pentru tricolorii mici, în fața unor chilieni dezorientați, care n-au putut deplasa la Hunedoara decât 9 jucători. Diferența clară de valoare, căreia i s-a adăugat și oboseala adversarilor din partea a doua a jocului, au făcut insesizabilă diferența de 3 trepte în abordarea ca importanță a meciului, în favoarea, bineînțeles, a sud-americanilor (34:19).
A urmat clasica și dificila întâlnirii cu vecinii de la vest, de care ne-am ținut scai în prima repriză (10-8), însă modificările de tactică din partea a doua, deși au adus un plus la importanță, au avut efect de bumerang, diferența de pe tabela de marcaj crescând în favoarea maghiarilor (28:21). De remarcat și jocul foarte dur, cu 5 eliminări de câte 2 minute pentru gazde și nu mai puțin de 12(!) pentru tricolori.
Cum înfrângerea în fața Ungariei era oarecum în grafic, meciul următor, cu Austria, devenea important în ecuația calificării, deși suntem la început de campanie.
Cu o tactică potrivită atât în atac, cât și în apărare, în prima parte, naționala noastră a luat rapid avans și l-a și menținut până la pauză (14-10), deși a fost penalizată, în plus, cu 4 minute de inferioritate și, de asemenea, a abordat toate cele 60 de minute cu 2 trepte de importanță sub adversar. Deși în repriza secundă modificarea din apărare a fost puțin neinspirată, iar austriecii au și egalat (ultima oară în minutul 48), tricolorii mici și-au atins scopul: 27:24.
Cu o formație ceva mai grea pe hârtie, managerul naționalei a decis ca deplasarea din Portugalia să însemne și un mic efort de conservare a energiei, alegând o treaptă sub nivelul maxim pe care l-au ales lusitanii și lucrurile păreau să evolueze ok, chiar dacă avantajul luat la pauză nu era unul decisiv (12-14). Cum gazdele nu au schimbat nimic în joc, iar eliminările nu ne-au fost defavorabile, modificările de tactică din repriza secundă par singurele motive ale căderii tricolorilor, care au pierdut repriza la 6 goluri, scorul final fiind 28:24, fără a constitui însă o îngrijorare în privința viitoarei calificări.
Clasament:
Grupa 4
Pos | Echipa | GP | W | D | L | GF:GA | GD | Pts |
1 | Ungaria | 4 | 4 | 0 | 0 | 123:91 | +32 | 8 |
2 | Portugalia | 4 | 3 | 0 | 1 | 121:107 | +14 | 6 |
3 | România | 4 | 2 | 0 | 2 | 106:99 | +7 | 4 |
4 | Austria | 4 | 1 | 0 | 3 | 110:112 | -2 | 2 |
5 | Chile | 4 | 0 | 0 | 4 | 90:141 | -51 | 0 |
Cu toate echipele tricolore în cărți, cel puțin încă, vă urez să vă bucurați în continuare de… ppm!
Del på Facebook Del på Twitter Del på MySpace