PowerPlay Magazin

Traversa patinoarul cu graţia şi forţa pârâiaşului care-şi croieşte drum printre bolovani şi rădăcini, pierzându-şi adversarii într-un menuet ale cărui ritm şi mişcări el le stabilea. Crea senzaţia că se născuse şi crescuse pe gheaţă, iar ceilalţi făceau de-abia atunci primii paşi pe suprafaţa ei înşelătoare.

Robert Gordon Orr a dăruit hocheiului acea latură senzuală fără de care acesta nu ar fi un sport cu adevărat bărbătesc, aşa cum o vioară, pentru a zămisli un sunet pur, are neapărată nevoie de o formă feminină. Un coechipier povestea cum, în miezul unei astfel de năvale, Bobby şi-a pierdut mănuşa, după care, controlând în continuare pucul cu crosa, şi-a curbat la maximum traiectoria şi a recuperat-o - ca şi cum important nu ar fi fost golul, ci integritatea gestului şi a fiinţei din care acesta ia naştere - şi a înscris. Mânuia crosa cu uşurinţa cu care noi folosim lingura pentru a scoate o rondea de morcov din supă. Pucul circula şi pe sub gheaţă, pentru că uneori îl vedeai pe Bobby, la capătul unei volute, cu spatele la poartă, iar plasa se scutura inexplicabil, ca-n acea scamatorie prin care copiilor li se extrage moneda din ureche.

Da, se juca pe gheaţă în toate modurile posibile, atingând deseori forma de sinceritate supremă a jocului: bătaia. În doar 8 ani de carieră în NHL, s-a bătut mai mult decât legendarii Howe, Gretzky şi Lemieux la un loc, căci, “credeţi-mă, nu era unul care să dea când şi când, între respiraţii, se bătea cu ambele braţe, cu tot corpul”, după cum spunea unul dintre foştii săi adversari.
În această risipire continuă, ceva trebuia să cedeze. În cazul lui, au fost genunchii şi, în 1978, la numai 30 de ani, dobândind trista inutilitate a unei flori cu tulpina frântă, care-şi conţine încă parfumul şi puterea de seducţie, dar e incapabilă să mai stea dreaptă în vază, s-a retras.