الوقت:

الفرق الخاصة بك:
التواصل
Public account
  منطقة البرو
1330 رصيد
اشتري رصيد
أنت الآن في الحساب العام. إذا كنت تريد أن تلعب أو تناقش أفكارك في المنتدي ، فيجب عليك تسجيل الدخول. وإذا كنت مستخدم جديد ، فيجب عليك التسجيل أولا.

  مجلة باور بلاي مانجر

Handbal - retrospectiva săptămânii (69)


Handbal - retrospectiva săptămânii (69)

Al 10-lea sezon din handbal și-a trecut deja în cont 6 episoade din lungul șir al celor 52 din sezonul regulat, cupele internaționale – acolo unde avem patru reprezentante - au debutat și ele, iar Cupa României pornește la drum în această seară cu program complet, după o primă rundă cu doar câteva întâlniri, la fel, pentru a zecea oară.

Liga I 

După cum ne-am obișnuit deja de ceva vreme, începuturile de sezon sunt de obicei aproape irelevante, cei mai mulți manageri preferând această perioadă organizării de tabere pentru antrenarea mai consistentă a jucătorilor, așa că formațiile de bază sunt mai degrabă improvizate.

Avem 3 nou-promovate la start (HC Domenii,  fc ilyefalva și Oituz Tg-Ocna), însă numai ultima echipă a pășit pentru prima oară pe prima scenă.

Inter Tzarov a pornit perfect competiția, fiind singura formație care a adunat toate punctele puse în joc, în condițiile amintite mai sus, la polul opus situându-se piteștenii lui FLORINIONESCU, care păstrează încă imaculată rubrica punctelor obținute în confruntări.

Clasament: 

Pos Echipa MP W D L Pts GF:GA GD
1 România Inter Tzarov  6  6  0  0  12  182:146 +36
2 România As Falimentul. S.R.L.  6  5  0  1  10  195:133 +62
3 România U Cluj  6  5  0  1  10  198:144 +54
4 România H.C.Ciutaci  6  5  0  1  10  174:142 +32
5 România H.C Banatul  6  4  1  1  9  178:143 +35
6 România T.A.T.Team  6  4  0  2  8  189:166 +23
7 România Faitonul Crocodilu'  6  2  1  3  5  138:183 -45
8  6  2  0  4  4  166:184 -18
9 România HC Domenii  6  2  0  4  4  155:177 -22
10 România Trancanici  6  2  0  4  4  153:178 -25
11 România Oituz Tg-Ocna  6  2  0  4  4  147:182 -35
12 România Badfoxs  6  1  0  5  2  162:169 -7
13 România fc ilyefalva  6  1  0  5  2  151:185 -34
14 România HC IONY PITESTI  6  0  0  6  0  129:185 -56

 

Liga II

Seria 1

Nu mai puțin de 5 nume noi în prima serie a ligii secunde în acest sezon: H.C.DYNAMO MILAN, revenită, după numai un sezon (ratat) din prima ligă, precum și nou-promovatele hc madalin, HCM Curtea de Arges, HC Eagle's 86 și CSM Bacau, două dintre ele (prima și ultima menționate mai sus) pentru prima oară în istoria cluburilor.

A.S. Danubius Corabia este singura echipă care se poate lăuda că a agonisit toate punctele puse în joc, CSM Bacau ,ultima clasată în acest moment, reușind să-și treacă și ea în cont primul punct într-o ligă superioară.

Clasament (click):

 

Seria 2

Carnage, retrogradată recent din prima ligă, și nou-promovatele HC CONSTANŢA, C.K.C.-CS, H.C. Zalau, fc volvo și u. craiova sunt cele șase team-uri noi pe harta seriei secunde, însă numai harghitenii de la C.K.C.-CS fac pentru prima oară cunoștință cu liga secundă.

Și aici avem o (singură) formație care a adunat maximum de puncte - Akela, însă două din cele cinci nou-promovate amintite mai sus (fc volvo și u. craiova) încă n-au reușit să spargă gheața în acest debut de sezon.

Clasament (click):

 

Seria 3

Cinci nume noi la debut de sezon și în seria a 3-a a ligii secunde: HCM Poli Timisoara, revenită și ea în liga secundă după doar un sezon petrecut în aerul tare al primii ligi, Terra Dacica Aeterna adăugându-li-se ca nou-promovată, în premieră, mai vechilor cunoștințe ale ligii secunde ARADI VASAS KK, VSK Slicc Csíkszereda și Barcelona Catalonia, iar noi putem afirma din nou, cu certitudine, că avem din nou – cel puțin în momentul de față – cea mai puternică și mai echilibrată serie a ligii secunde.

Întărind spusele de mai sus, nicio echipă nu a reușit să adune toate punctele puse în joc, HC Sporting FF și HC Steaua Bucuresti fiind singurele neînvinse până în momentul de față.

De partea cealaltă, Terra Dacica Aeterna este singura formație care încă nu a adunat vreun punct în dreptul său.

Clasament (click):

 

Cupele Internaţionale

Cele 4 formații care ne reprezintă în cele două competiții internaționale intercluburi –  Faitonul Crocodilu' și As Falimentul. S.R.L. în Liga Campionilor, respectiv H.C Banatul și H.C.Ciutaci în Cupa Cupelor, au debutat cu 3 victorii din 4 întâlniri, doar campioana, cu rezervele pe teren, a pierdut fără drept de apel întâlnirea de debut.

Liga Campionilor

Grupa 1

Vivaz - As Falimentul. S.R.L. 27:28(12-15)

Meci echilibrat la Lviv, unde vicecampioana României a obținut in extremis o victorie meritată și importantă în economia grupei. Prima repriză a fost decisivă în asigurarea victoriei, pe final ucrainenii fiind aproape de a întoarce jocul.

Clasament

Pos Echipa MP W D L Pts GF:GA GD
1 Serbia RK 300 2 2 0 0 4 61:49 +12
2 România As Falimentul. S.R.L. 1 1 0 0 2 28:27 +1
3 Ucraina Vivaz 2 1 0 1 2 54:54 0
4 Bulgaria Q.P.R. 2 0 0 2 0 54:57 -3
5 Polonia Grudusk Handball Stars 1 0 0 1 0 21:31 -10

Grupa 16

Boavista2013FC - Faitonul Crocodilu' 38:12 (19-6)

Victorie fără istoric pentru lusitani, într-o dispută total dezechilibrată.

Clasament 

Pos Echipa MP W D L Pts GF:GA GD
1 Serbia Vladari 2 1 0 1 2 61:48 +13
2 Portugalia Boavista2013FC 2 1 0 1 2 56:45 +11
3 Polonia FC Wolsztyn JP 1 1 0 0 2 31:25 +6
4 Israel Natik 2 1 0 1 2 50:54 -4
5 România Faitonul Crocodilu' 1 0 0 1 0 12:38 -26

 

Cupa Cupelor

Grupa 8

 KK Eagles - H.C.Ciutaci 27:30 (17-14)

Deși abordat în totalitate cu tacticile neschimbate până la final, cele 2 reprize disputate pe arena din Toscana au avut evoluții distincte: în prima, gazdele au fost pe val mai ales spre final, când au avut și 4 goluri avantaj, pentru ca din minutul 47, când au preluat pentru prima oară conducerea în mitanul secund (23-24), bucureștenii să nu mai cedeze inițiativa și să se impună merituos.

Clasament

Pos Echipa MP W D L Pts GF:GA GD
1 Suedia Nothing Else Matters 1 1 0 0 2 37:22 +15
2 Italia KK Eagles 2 1 0 1 2 67:54 +13
3 Franţa Red Lake Falls 2 1 0 1 2 65:54 +11
4 România H.C.Ciutaci 1 1 0 0 2 30:27 +3
5 Estonia HC Devils† 2 0 0 2 0 41:83 -42

 

Grupa 16

Vella Kalpi - H.C Banatul 24:28 (11-15)

Finalista Cupei României din sezonul precedent s-a deplasat la Riga, în Letonia, pentru partida de debut din Cupa Cupelor.

Cele 4 goluri avans de la finele primei reprize, în care și-a surprins adversarul pe extreme, au fost rețeta victoriei din final, după o a doua repriză mai echilibrată.

Clasament 

Pos Echipa MP W D L Pts GF:GA GD
1 Slovacia blavagranas 2 2 0 0 4 69:39 +30
2 Letonia Vella Kalpi 2 1 0 1 2 57:45 +12
3 România H.C Banatul 1 1 0 0 2 28:24 +4
4 Rusia Dmitrov 1 0 0 1 0 23:30 -7
5 SUA San Crispino 2 0 0 2 0 33:72 -39

 

Cu speranţa că o să vă bucuraţi de o săptămână bună, vă urez baftă în toate competiţiile în care sunteţi angrenaţi!