الوقت:

الفرق الخاصة بك:
التواصل
Public account
  منطقة البرو
1330 رصيد
اشتري رصيد
أنت الآن في الحساب العام. إذا كنت تريد أن تلعب أو تناقش أفكارك في المنتدي ، فيجب عليك تسجيل الدخول. وإذا كنت مستخدم جديد ، فيجب عليك التسجيل أولا.

  مجلة باور بلاي مانجر

Handbal - retrospectiva săptămânii (68)


Handbal - retrospectiva săptămânii (68)

Cele 112 zile s-au scurs aproape în totalitate din clepsidra sezonului cu numărul 9 din handbal, noi având deja situația completă în privința promovărilor/retrogradărilor.

Liga I 

Faitonul Crocodilu' este noua și vechea campioană a României, trecând, la fel ca și în sezonul precedent, după doar 2 dueluri, de bănățenii de la As Falimentul. S.R.L., deși ambele partide au stat sub semnul echilibrului. În prima, disputată în fața a 20.000 de spectatori în Hangarul Faitoanelor, cele două combatante au adoptat tactici și așezări aproape identice, mergând cap la cap până spre finalul partidei, când crocodilii au reușit să se desprindă decisiv (30:26). Partida a doua, disputată de data aceasta pe arena A.N.A.F. Timisoara, în fața unui număr identic de spectatori, a fost și mai echilibrată decât prima, prima repriză revenindu-le la limită gazdelor. În mitanul secund toată sala se aștepta la un succes al falimentarilor, care, cu mai puțin de 8 minute înaintea ultimului fluier al arbitrului, aveau un avans de 4 goluri (28-24).  Au urmat însă minute de coșmar pentru gazde, care au mai înscris o singură dată, dar au încasat, în schimb, 6 goluri, exact cât le trebuiau ieșenilor pentru a evita și prelungirile. Scor final 30:29, și crocodilii – primii campioni ai României – își adaugă al treilea titlu în palmares.   

Finala pentru ultimul loc al podiumului a avut nevoie de 3 acte pentru a-și desemna „bronzul”, H.C.Ciutaci având în cele din urmă câștig de cauză în fața echipei H.C Banatul (35:30 - 24:29 - 25:28).

Ultimele meciuri:

Meci pentru locul 5

Echipa gazdă Echipa vizitatoare Serii Meciuri
România Badfoxs România U Cluj 0:2 20:29 - 30:37

Meci pentru locul 7

Echipa gazdă Echipa vizitatoare Serii Meciuri
România HC IONY PITESTI România Trancanici 1:2 33:28 - 24:26 - 21:27

 

În barajul pentru retrogradare, toate cele 3 formații ale primei ligi (Inter Tzarov, T.A.T.Team și loser HK) au câștigat disputele cu locurile secunde din seriile ligii a II-a (HC Steaua Bucuresti, HC Tg.Mures și HC Parjol),  retrogradatele direct fiind Carnage, HCM Poli Timisoara și H.C.DYNAMO MILAN.

 

Liga II

Seria 1

Oituz Tg-Ocna a reușit în sfârșit să facă pasul spre prima scenă, după dubla câștigătoare în fața bucureștenilor de la HC Parjol (30:29 și 35:27), dar băcăuanii lui ZamolxeDucu, dacă vor rămâne în aceeași formula, vor avea o misiune dificilă în prima ligă, luând în considerare că a câștigat o serie mai facilă a eșalonului secund.   

Bronzul seriei a ajuns la SOMLYÓ, victorioasă, în trei acte, în fața călărășenilor de la (37:2229:30 și 27:25).

Ultimele meciuri:

Meci pentru locul 5

Echipa gazdă Echipa vizitatoare Serii Meciuri
România Szekelyudvarhely România 2012.04.18 0:2 29:34 - 24:37

Meci pentru locul 7

Echipa gazdă Echipa vizitatoare Serii Meciuri
România ScorpionStar România Banat HC 0:2 20:34 - 18:37

 În barajul pentru retrogradare, toate cele trei dispute au avut nevoie de câte 3 „reprize” pentru a-și desemna câștigătorii. Dacă 2 echipe și-au păstrat locurile și pentru sezonul viitor – Valencia Club (29:30, 29:24 și 30:28, cu H C Vaslui (III.1)) și A.S. Danubius Corabia (29:2825:32 și 31:21, cu Székelyudvarhely (III.7)), nu același lucru se poate spune și despre minaur seini, minerii maramureșeni înclinându-se în fața reprezentantei eșalonului III HC Eagle's 86 (III.4) - 37:35o27:32 și 28:38 .

Retrogradate direct: Stiinta Petrosani, CIUNGII SALTARETI† și Old Steaua†.

Seria 2

După un sezon regulat „moale”, fc ilyefalva a turat motoarele la maxim în play-off, pe care și l-a adjudecat mai ușor decât am fi anticipat, revenind astfel pe prima scenă, după (numai) un sezon de exil. Victoriile din finala disputată în compania HC Tg.Mures au scurte și… seci (27:34 și 27:36).

HC NihilSineDeo a ocupat în cele din urmă ultima treaptă a podiumului, după două victorii concludente în fața celeilalte reprezentante a orașului Tg. Mureș, Atomic Tg.Mures (30:36 și 22:25).

Ultimele meciuri:

Meci pentru locul 5

Echipa gazdă Echipa vizitatoare Serii Meciuri
România Pagliacci România Moldova Cristesti 0:2 26:33 - 20:30

Meci pentru locul 7

Echipa gazdă Echipa vizitatoare Serii Meciuri
România HC LUCEAFARUL ORADEA România Akela 2:0 30:29 - 30:29

 

În barajul pentru retrogradare, o singură reprezentantă a seriei și-a menținut locul în divizie - ADEMAR LEON, după dubla victorie din disputa cu Szélkölykök (III.5)( 39:31 și 41:39o), celelalte 2 participante la baraj (Semper Idem, 19:26 și 20:27 cu C.K.C.-CS (III.2) și Csekefalvi Eke, 30:2424:30 și 28:30 cu fc volvo (III.8)) trecând la o treaptă inferioară, începând din sezonul cu numărul 10, la fel ca direct retrogradatele Vointa Biled, HC Dunarea Giurgiu și defuncta Midia Navodari†.

Seria 3

Deși plecată de pe poziția a 4-a a sezonului regulat și, în plus, învinsă în prima partidă, HC Domenii a trecut, în finală, de câștigătoarea aceluiași sezon - HC Steaua Bucuresti, după 3 confruntări (28:2122:32 și 24:31) și a revenit, după ceva timp, pe prima scenă. Din nefericire pentru Daniel Muaddib și elevii săi, aceștia au pierdut și barajul de promovare, cum am văzut mai sus, și vor trebui să o ia de la capăt, din sezonul viitor.

H.C Oltchim Rm Valcea și-a păstrat „bronzul” din sezonul regulat, după o dublă fără emoții în fața brașovenilor de la Turbo Stars KK (36:26 și 38:20).

Ultimele meciuri: 

Meci pentru locul 5

Echipa gazdă Echipa vizitatoare Serii Meciuri
România saint elias thunder România CS Oltchim 2:0 30:23 - 35:30

Meci pentru locul 7

Echipa gazdă Echipa vizitatoare Serii Meciuri
România HC Sporting FF România Flying Dragons 2:1 30:24 - 30:33 - 28:27

În barajul pentru retrogradare, Handball X-Men s-a alăturat, în drumul spre liga a III-a, retrogradatelor direct corsarii albastri, HC Boogie Star și cocopufi, după dubla cu ARADI VASAS KK (III.9) (24:26 și 27:30). Celelalte două reprezentante ale seriei și-au păstrat, pentru cel puțin încă un sezon, locurile: Csikszereda K.C., după 27:21, 21:29 și 27:24 cu HCM ARSENAL SIBIU (III.3), iar  martienii, după doar două meciuri - 27:19 și 27:26 – cu Constanţa Admirals (III.6).

 

Promovatele (direct) în liga a II-a sunt câștigătoarele celor 9 serii ale ligii a 3-a:

III.1

hc madalin - 36:25, 21:28 și 26:23 cu H C Vaslui

III.2

H.C. Zalau - 34:22, 23:29 și 29:24 cu C.K.C.-CS

III.3

Terra Dacica Aeterna - 23:28 și 23:34 cu HCM ARSENAL SIBIU

III.4

CSM Bacau - 28:29 și 22:35 cu HC Eagle's 86

III.5

HC CONSTANŢA - 38:20 și 38:20 cu Szélkölykök

III.6

VSK Slicc Csíkszereda - 28:2324:28 și 28:24 cu Constanţa Admirals

III.7

HCM Curtea de Arges -  37:34o și 26:19 cu  Székelyudvarhely

III.8

u. craiova - 25:26 și 21:32 cu fc volvo

III.9

Barcelona Catalonia - 29:2525:34 și 22:33 cu ARADI VASAS KK

 

 

Cu speranţa că o să vă bucuraţi de o săptămână bună și de un sezon nou plin de împliniri, vă urez baftă în toate competiţiile în care sunteţi angrenaţi!